Guvernul preşedintelui democrat Joe Biden va cere Curţii supreme din SUA să blocheze o lege din Texas extrem de restrictivă privind avortul. Sesizată anterior, înalta jurisdicţie a refuzat să o suspende, scrie Reuters. Potrivit sursei citate, purtătorul de cuvânt al Președintelui, Anthony Coley a precizat că departamentul Justiţiei are intenţia de a cere Curţii Supreme să intervină din nou asupra acestei legi care interzice avortul după şase săptămâni de sarcină chiar în caz de incest sau viol.
Practic, Departamentul Justiţiei va cere Curţii Supreme, care are o componenţă de 6-3 în favoarea conservatorilor, să anuleze o decizie a unei curţi de apel de a invalida ordinul unui judecător care bloca legea, pe durata continuării disputei legale.
Măsura din statul Texas a intrat în vigoare de la 1 septembrie. Legea face o excepţie pentru o urgenţă medicală documentată, dar nu şi pentru viol sau incest.Legea din Texas este neobişnuită, având în vedere că dă unor cetăţeni privaţi puterea de a o aplica, permiţându-le să dea în judecată pe oricine care efectuează intervenţia sau asistă la un avort după ce în embrion a fost depistată activitate cardiacă.
Această caracteristică a ajutat la protejarea legii, întrucât a devenit mai dificil ca statul să fie acţionat în judecată.
Criticii legii au declarat că această prevedere din lege le permite oamenilor să acţioneze ca vânători de recompense anti-avort.
Vezi și aceste știri

Decizie istorică în Mexic: Curtea Supremă a anulat pedeapsa cu închisoare pentru femeile care avortează

SUA: Curtea Supremă respinge anularea legii radicale din Texas, prin care sunt interzise aproape în totalitate avorturile

Referendum în Gibraltar pentru legea avorturilor. Acestea vor fi permise în anumite condiții

Legea a intrat în vigoare: Avortul, interzis în Polonia. Iată cele două excepții

Avortul spontan recurent ar putea fi prevenit cu ajutorul unui medicament pentru diabet (STUDIU)

Parlamentul slovac a respins controversatul proiect de lege privind avortul

Un medic a realizat un avort pe o pacientă greșită, care venise pentru o perfuzie. Cazul, anchetat de poliția din Coreea de Sud

Poliția anunță că în mai multe regiuni din țară se circulă în condiții de iarnă. Recomandări pentru șoferi

Guvernul va acorda asistență internațională pentru Ucraina. În ce constă ajutorul
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
