Cele 32 de cadre medicale vor oferi asistență autorităților române în asigurarea funcționării spitalului modular de la Lețcani, a precizat vineri, 15 octombrie, secretarul de stat al MAI de la București, Raed Arafat. Ulterior, informația a fost confirmată și de ministra Sănătății, Ala Nemerenco care a precizat că cei 32 de medici și asistenți „vor interveni în misiunea de ajutor umanitar în cadrul spitalului modular pentru care este critic necesar personal medical”.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că, în condițiile în care România a ajuns pe primul loc în lume la numărul de decese raportat la populație, Guvernul Republicii Moldova vine „cu un gest de susținere prin delegarea a 22 medici și 10 paramedici pentru a ajuta spitalele din România”.
„Este necesar să ne unim forțele, pentru că mai mult ca oricând, personalul medical și sistemul sanitar al României au nevoie de ajutor. Solidaritatea și responsabilitatea sunt cruciale în aceste momente și sunt principiile pe care se bazează Uniunea Europeană”, a precizat prim-ministra Natalia Gavrilița.
„Gestul făcut de dvs. în aceste vremuri grele pentru noi, nu va fi uitat. (...) Însă faptul că dvs. demonstrați solidaritate și dați dovadă de empatie față de noi cei din România, demonstrează odată în plus că sângele apă nu se face. Vă mulțumim mult de tot pentru acest frumos gest pe care îl faceți pentru noi, vă doresc să vă întoarceți sănătoși și vă asigur că România a fost și va fi alături de dvs”, a declarat ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.
Amintim că, în cursul anului 2020, statul român a oferit mai multe ajutoare sub formă de echipamente medicale, Republicii Moldova. Mai mult, în luna mai 2020, o echipă de 42 de medici și asistenți medicali din România s-au aflat în Republica Moldova., unde au acordat ajutor cadrelor medicale de la noi în lupta cu COVID-19. Pe 27 februarie 2020, România a livrat Republicii Moldova primele doze de vaccin care au permis începerea campaniei de imunizare, la 2 martie curent.
Totodată, au fost livrate circa 500.000 măști, 50.000 combinezoane și o serie de medicamente. La 19 februarie curent, statul român a mai expediat un convoi umanitar, care a fost primit în Piața Marii Adunări Naționale.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.