Gîlca, despre situația pandemică din capitală: În terapie intensivă se eliberează de cele mai multe ori patul cu decesul pacientului

Gîlca, despre situația pandemică din capitală: În terapie intensivă se eliberează de cele mai multe ori patul cu decesul pacientului

Toate spitalele municipale sunt suprasolicitate, iar secțiile de terapie intensivă, completate la limită.  Despre aceasta a anunțat, la ședința serviciilor primăriei, șeful direcției generale asistență socială și sănătate a primăriei Chișinău, Boris Gîlca. „La ATI, locul se eliberează, de cele mai multe ori, odată cu decesul pacienților”, a declarat  Gîlca.

„Constatăm că prognozele pandemice ale experților se adeveresc. Cu mare regret, săptămâna trecută a fost una grea și situația continuă să fie foarte complicată, spitalele toate au fost mobilizate în circuitul COVID pentru internarea pacienților. Suntem la limită cu paturile din staționare. Paturi la ATI nu ajung, se eliberează de cele mai multe ori, odată cu decesul pacienților, cu toate că, pe parcursul întregii perioade, pandemice numărul paturilor la ATI a fost majorat de patru ori. Nu s-a mai întâmplat niciodată, și medicii știu, că nu este ușor să organizezi secții noi care sunt foarte costisitoare”, a declarat Boris Gîlca.

„98% sunt persoane nevaccinate și dezvoltă forme grave, critice, iar odată ce nimeresc în terapie intensivă, șansa lor la viață este de 50%. Fac un apel către locutorii capitalei - avem o rată înaltă de vaccinare, dar nu este suficient. Pacienții, chiar și cei vaccinați, care se reinfectează, dezvoltă o formă ușoară. Prioritatea rămâne a fi vaccinarea”, spune șeful direcției generale asistență socială și sănătate a primăriei Chișinău.

Publicitate

De asemenea, oficialul a specificat că, în acest moment, autoritățile Spitalului municipal „Sfânta Treime” din capitală pregătesc 200 de locuri de tratament pentru bolnavii de coronavirus.

Capacitatea totală de internare în Chișinău este de 1.353, iar 79 de paturi sunt destinate pentru terapie intensivă.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal