Gîlca, despre situația pandemică din capitală: În terapie intensivă se eliberează de cele mai multe ori patul cu decesul pacientului

Gîlca, despre situația pandemică din capitală: În terapie intensivă se eliberează de cele mai multe ori patul cu decesul pacientului

Toate spitalele municipale sunt suprasolicitate, iar secțiile de terapie intensivă, completate la limită.  Despre aceasta a anunțat, la ședința serviciilor primăriei, șeful direcției generale asistență socială și sănătate a primăriei Chișinău, Boris Gîlca. „La ATI, locul se eliberează, de cele mai multe ori, odată cu decesul pacienților”, a declarat  Gîlca.

„Constatăm că prognozele pandemice ale experților se adeveresc. Cu mare regret, săptămâna trecută a fost una grea și situația continuă să fie foarte complicată, spitalele toate au fost mobilizate în circuitul COVID pentru internarea pacienților. Suntem la limită cu paturile din staționare. Paturi la ATI nu ajung, se eliberează de cele mai multe ori, odată cu decesul pacienților, cu toate că, pe parcursul întregii perioade, pandemice numărul paturilor la ATI a fost majorat de patru ori. Nu s-a mai întâmplat niciodată, și medicii știu, că nu este ușor să organizezi secții noi care sunt foarte costisitoare”, a declarat Boris Gîlca.

„98% sunt persoane nevaccinate și dezvoltă forme grave, critice, iar odată ce nimeresc în terapie intensivă, șansa lor la viață este de 50%. Fac un apel către locutorii capitalei - avem o rată înaltă de vaccinare, dar nu este suficient.  Pacienții, chiar și cei vaccinați, care se reinfectează, dezvoltă o formă ușoară. Prioritatea rămâne a fi vaccinarea”, spune șeful direcției generale asistență socială și sănătate a primăriei Chișinău.

De asemenea, oficialul a specificat că, în acest moment, autoritățile Spitalului municipal „Sfânta Treime” din capitală pregătesc 200 de locuri de tratament pentru bolnavii de coronavirus. 

Capacitatea totală de internare în Chișinău este de 1.353, iar 79 de paturi sunt destinate pentru terapie intensivă. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Republica Moldova se poziționează pe locul șase în Europa după numărul de decese provocate de COVID-19 în ultima săptămână

Republica Moldova se poziționează pe locul șase în Europa după numărul de decese provocate de COVID-19 în ultima săptămână

OMS se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și a impulsiona vaccinarea anti-COVID

OMS se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și a impulsiona vaccinarea anti-COVID

Italia: Toți angajații din sectorul public și privat, obligați să prezinte certificat COVID-19 la serviciu. Câți muncitori nu sunt imunizați

Italia: Toți angajații din sectorul public și privat, obligați să prezinte certificat COVID-19 la serviciu. Câți muncitori nu sunt imunizați

Advertoriale
Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Dobândă preferențială la credite, dacă primiți salariul pe cardul FinComBank

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib și Western Union lansează serviciul de transfer de bani din străinătate direct pe card

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un autocar de pe linia Chişinău-Bucureşti a ars în totalitate pe traseu
  • 2
    Dodon, despre proiectul politic al lui Ceban: Primarul nu a consultat și nu trebuie să consulte cu noi această decizie
  • 3
    Kremlinul consideră că problema suspendării livrărilor de gaze către Moldova este una „strict comercială”
  • 4
    Gazprom cere ultimativ achitarea avansului pentru consumul de gaze până pe 20 ianuarie. Guvernul ia în calcul o nouă stare de urgență
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.