Numărul victimelor reale ale traficului de ființe umane din Republica Moldova este de 20 de ori mai mare decât al celor identificate. 30% dintre acestea sunt copii

Numărul victimelor reale ale traficului de ființe umane din Republica Moldova este de 20 de ori mai mare decât al celor identificate. 30% dintre acestea sunt copii

Numărul victimelor reale ale traficului de ființe umane din Republica Moldova este de 20 de ori mai mare decât al celor identificate. Mai mult, copii reprezintă 30% dintre victimele identificate, cei mai mulți dintre ei fiind exploatați prin implicare în prostituție.

Aceste cifre au fost prezentate de directoarea executivă a Centrului Internațional „La Strada”, Elena Botezatu, care susține că în ultimii 3 – 4 ani, o serie de cazuri grave de exploatare sexuală a minorilor a avut loc, deoarece nu s-au luat la timp măsurile cuvinte pentru a proteja copii aflați în situații de risc.

„Pe lângă tendințele ce indică despre înregistrarea unui număr tot mai mare de bărbați victime ale exploatării prin muncă, deosebit de grav e faptul că 30% din victimele identificate sunt copii care au ajuns să fie exploatați sexual. În majoritatea cazurilor, copiii sunt exploatați sexual în Republica Moldova prin implicare în prostituție. Despre asta se discută rar, e considerat a fi ceva rușinos și, deseori, societatea încearcă să ignore situațiile care ar indica despre posibile abuzuri. Avem cazuri în care copiii ajung să fie exploatați sexual ani la rând înainte să ajungă în vizorul autorităților sau situații, în care membrii comunității observă astfel de cazuri, dar nu le raportează, pasând responsabilitatea și vina pe umerii copilului”, a declarat Botezatu.

Traficul de ființe umane în Republica Moldova este favorizat de mai mulți factori, printre care prezența tehnologiilor informaționale, noile politici naționale privind migrația, pandemia de COVID-19, accentuarea inegalității sociale, dar și nivelul înalt de corupție din țară.

„Dacă este o problemă în identificarea victimelor sau a cauzelor, noi trebuie să o recunoaștem și de la aceasta să pornim. După care trebuie să înțelegem din ce cauză victimele nu sunt identificate și referite către organele de suport. Marea majoritate a infracțiunilor de acest fel se comit cu utilizarea tehnologiilor informaționale”, a declarat procurorul-șef în cadrul secției anti-trafic a Procuraturii Generale, Sergiu Russu.

„Traficul de ființe umane continuă să fie o problemă foarte gravă cu care se confruntă cele mai multe țări, indiferent de situația economică, socială. Vreau să vă asigur despre angajamentul meu ferm întru respectarea recomandărilor înaintate Republicii Moldova de organismele internaționale și de întreaga comunitate anti-trafic, pentru a face față provocărilor care există în raport cu combaterea fenomenului traficului de ființe umane”, a menționat Iurie Podarilov, șef al Inspectoratului General al Poliției.

Totodată, potrivit raportului Departamentului de Stat al SUA pentru Republica Moldova, țara noastră corespunde nivelului Tier 2, ceea ce înseamnă că Guvernul nu respectă pe deplin toate standardele minime ale Legii privind protecția victimelor traficului de ființe umane, deși depune eforturi semnificative în acest sens.

„De aceea, este crucial să se asigure o abordare holistică a protecției victimelor. Trebuie să dezvoltăm parteneriate durabile în promovarea drepturilor victimelor și este nevoie de a consolida capacitățile profesioniștilor implicați în combaterea fenomenului”, a adăugat Directorul Biroului Justiție Penală și Aplicarea Legii din cadrul Ambasadei SUA la Chișinău, Brett Rose.

În același raport se arată că, în comparație cu 2020, având în vedere impactul pandemiei COVID-19 asupra capacității de combatere a traficului, Guvernul a dat dovadă de eforturi sporite de contracarare a traficului. Totuși, autoritățile au investigat mai puține cazuri de trafic de ființe umane, au condamnat mai puțini traficanți și au identificat mai puține victime ale traficului. Protecția și asistența pentru copiii victime rămân necorespunzătoare, iar autoritățile au acuzat copiii de fapte ilegale, pe care traficanții i-au obligat să le comită. Lipsa sprijinului pentru reintegrarea pe termen lung lasă loc pentru victimizarea repetată a victimelor, se mai spune în Raportul Departamentului de Stat al SUA pentru Republica Moldova din anul curent.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Grup criminal internațional specializat în trafic de ființe umane, destructurat. Opt persoane au fot reținute (FOTO)

Grup criminal internațional specializat în trafic de ființe umane, destructurat. Opt persoane au fot reținute (FOTO)

Angajați ai MAI și Serviciului Vamal, implicați într-o schemă ilegală de falsificare a actelor și trafic de ființe umane

Angajați ai MAI și Serviciului Vamal, implicați într-o schemă ilegală de falsificare a actelor și trafic de ființe umane

Moldoveni, exploatați prin muncă în Austria. Europol a reținut peste 200 de persoane bănuite de trafic de ființe umane

Moldoveni, exploatați prin muncă în Austria. Europol a reținut peste 200 de persoane bănuite de trafic de ființe umane

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 3
    O nouă solicitare a lui Robu, amânată. CSM nu a eliberat acordul pentru urmărirea penală în privința unui judecător
  • 4
    Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.