Dependenți de internet? Cât timp stau tinerii pe rețelele de socializare

Dependenți de internet? Cât timp stau tinerii pe rețelele de socializare

Peste jumătate dintre utilizatorii de social media din întreaga lume au folosit reţelele sociale mai mult în timpul lockdown-urilor locale şi naţionale decât înainte de pandemie, iar şapte din zece  tineri, cu vârste între 18 şi 34 de ani, se bazează pe aceste reţele pentru a se simţi conectaţi, arată un studiu publicat de Kaspersky, scrie Agerpres.

Datele centralizate în cercetarea de specialitate relevă faptul că, zilnic, utilizatorii petrec în medie 1,8 ore pe Facebook, unu din zece dintre aceştia (11%) fiind în reţea de la patru până la şase ore.

În acelaşi context, pe TikTok, media globală este de 1,9 ore pe zi, deşi aceasta creşte la 2,3 ore pentru cei cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, în timp ce 4% petrec şapte până la opt ore în fiecare zi în aplicaţie.În cazul Instagram, media globală este de 1,6 ore/zi.

Potrivit sursei citate, atunci când descriu cum se simt când sunt activi pe reţelele sociale, mai mult de jumătate (56%) spun că se simt amuzaţi şi peste o treime (36%) afirmă că se simt „conectaţi”.

„Având în vedere aceste sentimente pozitive, este posibil ca mai mult de patru din zece utilizatori (41%) să spună că reţelele sociale sunt un aspect "pozitiv" pentru societate şi politică, de două ori mai mulţi decât cei care le descriu ca fiind "negative" (19%)”, se menţionează în studiu.Specialiştii avertizează, în acelaşi timp, asupra faptului că dependenţa de reţelele de socializare poate avea un efect dăunător asupra sănătăţii mintale a utilizatorilor, chiar dacă majoritatea utilizatorilor este conştientă de potenţialul aspect negativ al acestor platforme.

Astfel, aproape două treimi (63%) îşi pot aminti o ştire despre potenţialul impact negativ al reţelelor sociale, iar din acest grup, 70% şi-au schimbat modul în care folosesc aceste platforme ca urmare a informaţiilor aflate. De asemenea, pentru patru din zece persoane (38%) acest lucru se reflectă în reducerea timpului petrecut pe social media şi aproximativ, iar un sfert dintre aceştia (26%) le verifică mai rar.

„Pentru a ne bucura la maximum de social media, trebuie să luăm în considerare atât sănătatea noastră mintală, cât şi securitatea datelor. Interacţiunile virtuale sunt diferite de cele din viaţa reală şi o mare parte din ceea ce oamenii - în special influenţatorii - postează pe social media este un instantaneu pozitiv al vieţii lor. Mulţi utilizatori ai reţelelor sociale se găsesc în situaţia de a-şi compara viaţa cu selecţiile prezentate de ceilalţi, iar acest lucru le poate afecta stima de sine şi sănătatea mintală. Este foarte important să acordăm atenţie timpului petrecut pe social media, conţinutului pe care îl consumăm şi modului în care ne face să ne simţim. Cercetarea noastră constată că, pentru o mică parte din oameni, social media generează emoţii negative; 4% înregistrează un sentiment de anxietate; acelaşi procentaj raportează că se simte furios, frustrat sau experimentează FOMO - (the fear of missing out)”, subliniază experţii.

Aceştia punctează că una din opt persoane (13%) şi-a şters sau dezactivat conturile de pe aceste reţele sociale, deşi nu este nevoie să se meargă atât de departe. 

Un alt aspect evidenţiat în studiul Kaspersky se referă la împărtăşirea datelor personale în mediul online. Mai mult de jumătate (52%) dintre utilizatorii de social media cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani cunosc pe cineva ale cărui date personale au fost compromise, iar 7% spun că au fost victime ale fraudelor prin intermediul reţelelor sociale.

„Asiguraţi-vă că setările de confidenţialitate sunt cele mai restrictive, utilizaţi software-ul de gestionare a parolelor şi fiţi atenţi la informaţiile personale pe care le distribuiţi pe reţelele sociale. Kaspersky a lansat propriul ShareAware Hub pentru a-i ajuta pe utilizatorii de social media să înţeleagă modul în care pot rămâne în siguranţă online şi cum se pot bucura de conectivitatea incredibilă pe care o oferă aceste reţele sociale, reducând în acelaşi timp posibilele dezavantaje”, se mai arată în comunicat.

Cercetarea a fost realizată de Opinium Research în perioada 18 - 31 mai 2021 pe un eşantion de 15.682 de adulţi din 25 de ţări, inclusiv Marea Britanie, Franţa, Italia, Germania, Spania, Danemarca, Olanda, Chile, Mexic, Argentina, Brazilia, Columbia, Peru, Japonia , Rusia, Turcia, SUA, Republica Cehă, Ungaria, Africa de Sud, Austria, Singapore, Vietnam, Australia şi Emiratele Arabe Unite.

*Citește și: 3 instrumente cu care atragi mai mulți candidați în IT

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
De ce a căzut Facebook? Compania a fost nevoită să repornească manual serverele afectate

De ce a căzut Facebook? Compania a fost nevoită să repornească manual serverele afectate

Dependent de dopamină digitală? Cum să stai mai puțin timp pe rețelele sociale

Dependent de dopamină digitală? Cum să stai mai puțin timp pe rețelele sociale

Bani de la Google și Facebook. Moldovenii au declarat 20 de milioane de lei, venituri din rețelele de socializare

Bani de la Google și Facebook. Moldovenii au declarat 20 de milioane de lei, venituri din rețelele de socializare

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Scenariul se repetă. După femeia din Austria, o româncă a fost sfâșiată de un rechin pe o plajă din Egipt
  • 2
    Caniculă încă de la primele ore ale dimineții. Cum va fi vremea săptămâna viitoare
  • 3
    Dodon l-a felicitat pe Lukașenko cu ocazia Zilei Independenței: „Moldova și Belarus sunt legate de o prietenie puternică”
  • 4
    Lukașenko amenință cu represalii militare capitalele occidentale
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.