Puțini cunosc faptul că, în perioada anilor 1960 – 1970, la conducerea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, s-au regăsit, foarte rar ce-i drept, moldoveni băștinași, care au o serie de realizări importante în diverse domenii ale vieții publice. Din păcate, pe fondul intensificării politicii de „combatere a naționalismului” din Moldova sovietică, declanșată de prim-secretarul general al PCM, Ivan Bodiul, la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, mulți dintre băștinașii aflați în funcțiile de conducere au sfârșit prin a fi destituiți din funcțiile deținute ori retrogradați și „expulzați” din viața publică.

Unul dintre aceștia, Anatol Corobceanu, este cunoscut, mai mult, pentru strada din spatele Parlamentului, care îi poartă numele până astăzi, ca amintire a faptului că, datorită lui, Aleea Clasicilor există astăzi în Chișinău, el fiind și cel care a indicat chiar și locul amplasării acesteia.

Luptător de gherilă și redactor

Anatol Corobceanu s-a născut la 10 ianuarie 1922, în orașul Soroca. A absolvit gimnaziul din localitate, iar mai apoi, în 1940, a terminat și liceul din Tighina. În anul în care Basarabia a fost ocupată de trupele sovietice, Corobceanu susținea examenele de admitere și devenea student al Facultății de fizică și matematică a Institutului Pedagogic din Chișinău. La scurt timp, odată cu începerea războiului dintre URSS și Germania nazistă și aliații săi, institutul a fost evacuat în Rusia, în orașul Buguruslan, iar Corobceanu a fost mobilizat pe frontul de luptă, fiind membru al unităților de partizani.

A fost demobilizat în 1945, fiind grav rănit, dar și-a revenit pe parcurs. Din același an, a lucrat la redacția ziarului „Tinerimea Moldovei” iar, mai apoi, ca redactor în secția traduceri al Institutului de Istorie al Partidului de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei. A studiat, în paralel, prin corespondență, la Institutul Juridic Unional din Harkov. În 1953, ajunge în funcția de viceministru al culturii din RSSM, pentru ca, șapte ani mai târziu, să devină funcționar în cadrul Comitetului Orășenesc Chișinău, iar mai apoi al Comitetului Central.

Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al RSSM

În aprilie 1963, Corobceanu este numit în funcția de vicepreședinte sau prim-locțiitor al președintelui Consiliului de Miniștri al RSSM, responsabil de probleme sociale și culturale, funcție din care a inițiat numeroase proiecte de importanță națională.

De numele lui sunt legate, de altfel, apariția studioului „Moldova-film”, a teatrelor de Operă și Balet, a teatrelor „Vasile Alecsandri” și „Luceafărul”, al Institutului de Arte, al Muzeului Republican de Literatură. Cu concursul lui au fost editate primele lucrări ale clasicilor și realizate organizate primele turnee ale trupelor de teatru din RSSM în România socialistă.

Apariția Aleii Clasicilor

La începutul anilor 1950, Uniunea Scriitorilor, prin vocea președintelui ei, Andrei Lupan, a propus crearea unei Aleii a Clasicilor literaturii „moldovenești”, care, la moment, încă erau interziși în RSSM. De altfel, Andrei Lupan, președintele Uniunii, alături de George Meniuc și alții, au reușit, în aceeași perioadă, să obțină acordul lui Brejnev pentru studierea clasicilor literaturii române și la Chișinău. Tot aceștia obținuseră dreptul ca să fie folosită limba literară română (deși i se spunea în continuare moldovenească și era utilizată grafia chirilică).

Astfel, în 1958, cu ajutorul viceministrului culturii, Anatolie Corobceanu, la Chișinău a fost realizată ideea lansată încă în perioada interbelică de sculptorul Alexandru Plămădeală, autorul monumentului Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală, de creare a unei aleii a clasicilor literaturii românești (numită moldovenească în epocă).

„Era necesar, trebuia să fie salvată jalnica stare de decădere a republicii noastre, care într-o măsură oarecare compromitea țara întreagă. (...) A fost acceptată propunerea din partea conducerii Uniunii Scriitorilor ca să facem un ansamblu de monumente ale clasicilor noștri. Acest ansamblu trebuia să devină monumentul central din capitala Moldovei. (...) Noi, scriitorii, insistam ca acest ansamblu monumental să fie făcut pe strada centrală, în fața cinematografului „Patria”, pe trotuarul de vizavi, în rând să fie 10 – 12 monumente ale clasicilor noștri. Dar acest lucru era imposibil. Acolo se afla monumentul lui Lenin, dincolo monumentul lui Ștefan, în față – monumentul lui Stalin. (...) Toată răspunderea era pe umerii lui Corobceanu. Dintr-o parte suspectat, urmărit și prețuit ca atare, din altă parte – impus și presat de obștea noastră culturală, el a venit cu propunerea să facem acest ansamblu pe aleea centrală din Grădina Publică. Am protestat cu vehemență, și eu personal, învinuindu-l că vrem să ascundem clasicii sub copaci, sub tufișuri, numai ca să nu-i vadă nimeni. Însă întâmplarea și presiunea acestui ritm al vieții noastre însăși a dat această dezlegare care îndrăznesc să o numesc genială”,  își amintea despre acest eveniment, poetul Andrei Lupan.

Surprinzător sau nu, numele lui Corobceanu nu a fost menționat în presa timpului, care a relatat despre deschiderea Aleii Clasicilor. Astfel, în numărul din 30 aprilie 1958 al ziarului „Sovetskaia Moldavia” găsim consemnate următoarele:

„La 29 aprilie în parcul central, în numele lui Pușkin a avut loc inaugurarea Aleii clasicilor literaturii moldovenești. În fața havuzului s-au adunat reprezentanții intelectualității orășenești, scriitori, muncitori, studenți, pictori.

În numele comitetului executiv al Consiliului orășenesc Chișinău, mitingul a fost deschis cu o scurtă luare de cuvânt, B.Z. Tanasevski, președintele comitetului executiv. El a oferit cuvântul ministrului culturii a RSSM A.M. Lazarev... Au mai luat cuvântul, directorul Institutului de Limbă și Literatură a filialei moldovenești a Academiei de Științe a URSS I.C. Varticean, scriitorul A.P. Lupan, pictorul L.P. Grigorașenco, muncitoarea de la fabrica de tricotaj „Steaua roșie” Liubovi Budaian ș.a.

Panglica purpurie a fost tăiată de B.Z. Tanasevski...”

Tot cu sprijinul lui Corobceanu, Vladimir Curbet a fost numit în fruntea Ansamblului de Dansuri Populare „Joc”, Serghei Lunchevici, dirijor al Orchestrei „Fluieraș”, iar Veronica Garștea, dirijoare a Capelei Corale „Doina”. Din dispoziția sa, colectivele folclorice din republică, au schimbat costumul național ucrainean pe cel tradițional moldovenesc. Tot el a fost cel care a salvat-o pe Maria Bieșu de la exmatricularea din Conservator, pe motiv că ar avea restanțe la marxismul leninist”, permițându-i acesteia să-și continue cariera.

Învinuit de pasivitate în lupta cu naționalismul și destituit din funcție

La 16 noiembrie 1970, Corobceanu a fost învinuit de pasivitate în lupta cu manifestările naționaliste, de rând cu alte capete de acuzare cum ar fi lipsa de principialitate dar și nerecunoașterea existenței a două limbi diferite. Atunci, Ivan Bodiul a semnat documentul, prin care Anatol Corobceanu a fost destituit din funcția de vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, fiind retrogradat la cea de Ministru-adjunct al Justiției.

„Învinuirea oficială de naționalism și trimiterea la lucru după specialitate însemna că Anatol Corobceanu era exclus din viața publică și lipsit de dreptul de a se ocupa de problemele culturii spirituale naționale. De fapt, a fost condamnat la surghiun intern”, relata intelectualul Leonid  Cemortan,

Peste șase ani, la 16 noiembrie 1976, în urma unui atac de cord, Corobceanu moare la vârsta de numai 54 de ani. De altfel, după cum au relatat nenumărații săi prieteni, precum Vladimir Beșleagă, Leonid Cemortan sau Andrei Lupan, ultimii șase ani din viața lui Anatol Corobceanu, au fost unii dintre cei mai grei, fiind retrogradat și persecutat pentru viziunile sale.