15 tineri vor primi Bursa Președintelui, iar alți 62 de studenți și elevi – bursele de merit, în anul de studii 2021 – 2022. Ce valoare au acestea (DOC)

15 tineri vor primi Bursa Președintelui, iar alți 62 de studenți și elevi – bursele de merit, în anul de studii 2021 – 2022. Ce valoare au acestea (DOC)

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 20 octombrie, listele studenților din instituțiile de învățământ superior și a elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic cărora li se va acorda bursă de merit în anul de studii 2021 – 2022. Este vorba despre 77 de tineri, dintre care 15 vor avea parte de Bursa Președintelui.

Astfel, bursa Președintelui va fi oferită pentru zece studenți a universităților ( 1.490 lei) și cinci elevi din colegii (1.155 lei).

Candidații au fost aprobați în cadrul senatelor și consiliilor profesorale. Tinerii au trebuit să aibă o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mica de 9,5 puncte în domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, de drept și real (matematică, informatică, fizică, chimie sau biologie).

Publicitate

Iată cine sunt tinerii aleși:

...

...

În plus la Bursa Președintelui, 12 studenți în instituțiile de învățământ superior vor primi Bursa Republicii în valoare de 1.640 de lei, iar 30 de studenți vor beneficia de Bursa Guvernului în sumă de 1.365 de lei. Totodată, 20 de Burse Gaudeamus în mărime de 990 de lei vor fi acordate elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic.

La burse au candidat studenții care au obținut în anul precedent o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mica de nouă puncte în profilurile /domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și real (matematică, informatică, fizică, chimie, biologie) și nu mai mică de 9,5 puncte în alte profiluri /domenii de studiu.

Pentru Bursa Republicii, au fost depuse 27 de dosare, pentru Bursa Guvernului - 46 dosare, iar pentru Bursa „Gaudeamus” - 20 dosare.

Potrivit proiectului hotărârii de Guvern, mijloacele financiare sunt prevăzute anual prin Legea bugetului de stat și se încadrează în limitelor alocațiilor bugetare aprobate în acest scop.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal