Mai mulți antreprenori din țară au beneficiat de condiții financiare favorabile prin intermediul unui fond de garantare în valoare de 28 de milioane de euro

Mai mulți antreprenori din țară au beneficiat de condiții financiare favorabile prin intermediul unui fond de garantare în valoare de 28 de milioane de euro
Banca Europeană de Investiții

123 de întreprinderi mici și mijlocii din Republica Moldova au accesat credite de 28 de milioane de euro, beneficiind de garanții în valoare de 70%, puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin intermediul Grupului Băncii Europene de Investiții. Datorită acestei facilități de garantare, IMM-urile au putut accede mai ușor la sursele de finanțare.

În rezultat, întreprinderile au reușit să investească în utilaje, construcții și materie primă, beneficiind de dobândă preferențială, perioadă extinsă de rambursare și de reducerea semnificativă a cerințelor standard față de gaj.

Damiagro SRL este o întreprindere care produce grâu, porumb și floarea soarelui de mai bine de 16 ani. În tot acest timp, necesitatea de a face investiții în utilaje a fost esențială pentru creșterea capacităților de producere.

„Pe parcurs, am înțeles că este nevoie de a atrage surse de finanțare externe pentru a ne dezvolta continuu și am accesat câteva credite pentru procurarea tehnicii și utilajelor agricole, ceea ce ne ajută să mergem pe o tehnologie modernă de prelucrare a solului, respectiv, să obținem un produs de calitate, să fim mai competitivi pe piață.”

Mihaela Belitei, contabilă în cadrul Damiagro SRL

Cu suportul Uniunii Europene, prin intermediul Grupului Băncii Europene de Investiții, afacerea de familie a putut beneficia de condiții îmbunătățite la accesarea creditelor, fiind nevoie de mai puține garanții.

„Am accesat un credit de la ProCredit Bank care ne-a oferit posibilitatea să punem gaj doar 30%, adică celelalte 70% au fost gajate de către fondurile europene. Asta ne-a ajutat foarte mult în dezvoltare fiindcă noi putem să accesăm și alte credite. Astfel, s-a mărit linia de creditare, avem un portofoliu mai vast și este un lucru foarte bun și de ajutor pentru agricultorii din Republica Moldova”, spune Mihaela Belitei.

De astfel de facilități au putut beneficia și alte întreprinderi mici și mijlocii din diferite domenii. Este și cazul Djofra-M SRL, o companie specializată în fabricarea plaselor din fibră de sticlă. Aceasta a accesat un credit în valoare de 250 de mii de euro pentru a cumpăra materialele necesare continuării procesului de producere.

„Noi lucrăm cu diferiți furnizori de materie primă. Din păcate, din Moldova doar 30% putem lua din materia primă care ar fi bună pentru produsul nostru, în rest noi tot importăm din Europa, China, Belarus, fostele țări CSI, Ucraina. A fost necesitate să plătim ceva în avans ca să rezervăm marfa pentru noi. Deci, efectiv, criza de materie primă era să ne oprească producerea, dacă noi nu achitam și nu rezervam ceva în avans. Așa că am fost nevoiți să apelăm la un credit”.

Natalia Groian, reprezentanta Djofra-M SRL

Astfel, întreprinderea a accesat creditul, iar datorită garanțiilor oferite de Grupul Băncii Europene de Investiții a avut parte de condiții preferențiale, acordarea împrumutului fiind facilitată.

În rezultat, a fost posibilă păstrarea celor 160 de locuri de muncă și continuarea procesului de producere care risca să fie întrerupt din cauza lipsei de materie primă. Până la sfârșitul anului, compania intenționează să mai creeze 20 de locuri de muncă, întrucât planifică să diversifice producția.

„Noi dorim să ne extindem, pentru asta muncim, să dăm oamenilor de lucru și, totodată, să se cunoască unde este Moldova. Ne străduim să vindem peste tot unde este cerere. Mai mult de 95% din producție merge spre export în diferite țări ale Europei, foste țări CSI, avem cereri pentru Cipru și chiar Nigeria”, declară Natalia Groian.

Grupul BEI a semnat primele acorduri de garantare cu ProCredit Holding și băncile sale în 2017, pentru a sprijini împrumuturi în valoare de 100 de milioane de euro acordate IMM-urilor din Georgia, Moldova și Ucraina. Aceste garanții au fost finanțate de Uniunea Europeană prin intermediul Fondului de investiții pentru vecinătate în cadrul inițiativei EU4Business.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Antreprenorii moldoveni beneficiază de condiții mai avantajoase de creditare prin intermediul Grupului BEI (VIDEO)

Antreprenorii moldoveni beneficiază de condiții mai avantajoase de creditare prin intermediul Grupului BEI (VIDEO)

Țara noastră va negocia cu Banca Europeană de Investiții implementarea proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”

Țara noastră va negocia cu Banca Europeană de Investiții implementarea proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”

Finanțările acordate agricultorilor moldoveni de către Banca Europeană de Investiții au crescut de patru ori, în 2020

Finanțările acordate agricultorilor moldoveni de către Banca Europeană de Investiții au crescut de patru ori, în 2020

Banca Europeană de Investiții și Grupul ProCredit, vor acorda ajutor de 20 de milioane de euro pentru recuperarea mai rapidă a IMM-urilor din RM în urma crizei COVID-19

Banca Europeană de Investiții și Grupul ProCredit, vor acorda ajutor de 20 de milioane de euro pentru recuperarea mai rapidă a IMM-urilor din RM în urma crizei COVID-19

Moldova Agroindbank şi Banca Europeană de Investiţii îşi unesc forţele pentru susţinerea sectorului horticol

Moldova Agroindbank şi Banca Europeană de Investiţii îşi unesc forţele pentru susţinerea sectorului horticol

Capitala va beneficia de un împrumut nerambursabil  de 9 mil. euro de la BEI pentru lucrări în proiectul „Deșeuri solide Chișinău”

Capitala va beneficia de un împrumut nerambursabil de 9 mil. euro de la BEI pentru lucrări în proiectul „Deșeuri solide Chișinău”

Advertoriale
Orange a fost desemnată cea mai performantă rețea din Moldova pentru a 10-a oară consecutiv

Orange a fost desemnată cea mai performantă rețea din Moldova pentru a 10-a oară consecutiv

Ești în căutarea unei universități din țară pentru a-ți continua studiile? Află care sunt motivele de a aplica la USC, de la absolvenții de succes ai universității

Ești în căutarea unei universități din țară pentru a-ți continua studiile? Află care sunt motivele de a aplica la USC, de la absolvenții de succes ai universității

Depozitul DINAMICO+ 11% dobândă fixă la EXIMBANK

Depozitul DINAMICO+ 11% dobândă fixă la EXIMBANK

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De la 0, până la 34 de mii de lei. Cât a cheltuit Maia Sandu pentru deplasările în străinătate în prima jumătate a acestui an (DOC)
  • 2
    Radu Marian declară că un nou mecanism de compensare pentru consumul de gaze naturale va fi aprobat până la sfârșitul lui iulie
  • 3
    Italia declară stare de urgență în cinci regiuni nordice din cauza celei mai grave secete din ultimii 70 de ani
  • 4
    Cum se va reorganiza Blocul Comuniștilor și Socialiștilor în Parlament, după decesul Elenei Bodnarenco (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.