Eduard Bulat și Marcel Dimitraș, adjuncții procurorului general, cine sunt și ce averi au

Eduard Bulat și Marcel Dimitraș, adjuncții procurorului general, cine sunt și ce averi au

Eduard Bulat și Marcel Dimitraș au fost numiți în funcție de adjuncți ai procurorului general interimar Dumitru Robu. Acordul pentru numirea celor doi a fost eliberată azi, 21 octombrie în cadrul ședinței Consiliului Superior al Procurorilor. 

Eduard Bulat

Potrivit ZDG, În 2019 Eduard Bulat a mai fost adjunct al procurorului general, fiind numit în acea funcție tot de actualul procuror general interimar Dumitru Robu, care a deținut și în acea perioadă această funcție.

Bulat activează în organele procuraturii din 1994. A activat la Procuratura Chișinău, Procuratura Anticorupţie (PA), iar din 2008 și până în 2017 a fost șeful Secţiei prevenire şi combatere trafic de persoane a PG. După reforma instituţiei, în 2017, prin concurs, Bulat a fost numit procuror-şef al Secţiei politici, reforme şi management al proiectelor.

Bulat a participat la concursul pentru funcția de procuror general organizat de Ministerul Justiției în anul 2019. Ulterior, el a cerut în instanță anularea hotărârii Comisiei pentru preselecția candidaților la funcția de Procuror General din 29 octombrie 2019 prin care Alexandr Stoianoglo a fost desemnat procuror general al R. Moldova și obligarea instituirii unei noi comisii de preselecție a candidaților la funcția de Procuror General.

Potrivit declarației de avere, pentru anul 2020 Eduard Bulat a indicat un salariu anual de 320.519 lei de la Procuratura Generală pentru funcția de procuror-șef al secției politici, reforme și management, ceea ce constituie 26.709 de lei lunar. Tot în 2020, Bulat a declarat un salariu anual de 28.507 lei, bani pe care i-a obținut din funcția de consultant al procurorului în cadrul PCCOCS. De la Institutul Național al Justiției, Bulat a ridicat un salariu anual de 17.400 de lei pentru activitatea didactică, științifică și de creație, iar de la „Ao INVENTO” un salariu anual de 3.348 de lei. Tot în 2020, procurorul Bulat a obținut 22.000 de euro din vânzarea unui apartament.

Din bunurile imobile, Bulat deține un apartament în valoare de 811.941 lei, o avere imobilă în valoare de 1.865 euro și un garaj de 5.500 euro. 

Bulat mai deține un autoturism de model BMW X3 în valoare de 22.000 euro. 

Pe contul lui Bulat mai sunt înregistrate și două datorii una în sumă de 20.000 euro, scadentă în anul 2041 și alta de 35.000 euro, scadentă în anul 2039. 

Marcel Dimitraș

Potrivit sursei citate, Marcel Dimitraș a fost numit în funcția de procuror la 27 septembrie 2010. La 1 august 2016 a fost numit în funcția de procuror, șef-interimar al Secției reprezentare în procedurile non-penale și implimentare CEDO în cadrul Procuraturii Generale.

Potrivit declarației de avere, pentru anul 2020 Marcel Dimitraș a declarat un salariu anual de 380.982 de lei de la Procuratura Generală, ceea ce constituie 31.748 de lei lunar. Tot în 2020, Dimitraș a obținut un venit anual de 11.200 de lei din activitatea didactică pe care o desfășoară la Institutul Național al Justiției. Dimitraș a beneficiat de un onorariu anual în mărime de 454 de lei de la Federația Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice a R. Moldova. Procurorul Dimitraș deține un apartament de 72,4 metri pătrați și un Volkswagen Tiguan fabricat în 2010 și achiziționat în 2015 cu 120.000 de lei.

La 5 octommbrie curent, odată cu decizia procurorului anticorupție Victor Furtună de a iniția urmărirea penală împotriva procurorului general Alexandr Stoianoglo, prin efectul legii cu privire la Procuratură, pe lângă Stoianoglo, au fost suspendați de drept și adjuncții procurorului general – Ruslan Popov, Mircea Roșioru și Iurie Perevoznic.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Maia Sandu a semnat decretul de numire a lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar (DOC)

Maia Sandu a semnat decretul de numire a lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar (DOC)

Ultima oră! Dumitru Robu - desemnat de CSP procuror general interimar

Ultima oră! Dumitru Robu - desemnat de CSP procuror general interimar

Mircea Roșioru, fost adjunct al procurorului general suspendat, a fost citat la Procuratura Anticorupție

Mircea Roșioru, fost adjunct al procurorului general suspendat, a fost citat la Procuratura Anticorupție

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a primit în dar harta României Mari (FOCUS)
  • 2
    Bugetul de stat a ratat încasări de 4,66 miliarde de lei la importul de automobile
  • 3
    Gazprom a preluat controlul reţelei sociale VKontakte, „Facebook-ul rusesc”
  • 4
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.