Din interes, haideți să ne uităm la un scenariu alternativ al istoriei, în care un stat pe nume Kracozia este declarat câștigător al celui de-al Doilea Război Mondial. Această țară e una imaginară, „împrumutată” din filmul „The Terminal”. În acest exercițiu de imaginație, aducem la rampă și alte personaje din istorie și literatură, menite să înlocuiască figurile istorice adevărate.

Să începem...

Anul acesta marcăm cea de-a 77-a aniversare de când URSS a fost învinsă de Kracozia în Războiul Națiunilor împotriva bolșevismului. Războiul a mobilizat națiunile să salveze Europa de pericolul crescând al comunismului. Decenii întregi, Europa a trăit în pace, conservând valorile tradiționale ale ordinii, familiei și ale coexistenței pașnice a tuturor națiunilor. Pe neprins de veste, pacea s-a terminat când perfida URSS a invadat Kracozia și alte națiuni din Est. Unica ieșire pentru Kracozia a fost să se ridice împotriva invadatorilor și să-și apere libertatea. Oamenii asupriți, ce sufereau sub regimul sovietic, s-au alăturat cauzei de eliberare a Europei de molima bolșevică. Armata Roșie și-a terorizat cetățenii prin deportări, foamete organizată și muncă silnică. Armatele unite ale Europei s-au luptat nu doar pentru securitatea proprie, ci și contra modelului politic utopic al lui Stalin. În timpul contraatacurilor, soldații kracozieni au deschis porțile Gulagului, arătând lumii întregi, pentru prima dată, cruzimea regimului stalinist. După grele bătălii, Moscova a fost eliberată de sub influența Armatei Roșii care, în disperarea sa, s-a folosit de copii și bătrâni. Înțelegând că înfrângerea este inevitabilă, dictatorul Stalin s-a sinucis pe teritoriul reședinței sale. Reprezentanții Marelui Stat Major au semnat actul de capitulare al Uniunii Sovietice. Drapelul victoriei a fost arborat pe Turnul Spasski de la Kremlin. Așchii de marmură din mausoleul lui Lenin au fost aduse în calitate de trofee de război la Parada Militară de la Kracozgrad. Simbolurile secerii și ciocanului de pe fațadele clădirilor au fost înlocuite cu simbolul național al Kracoziei – triskelionul (n.r. - Un triskelion sau triskeles este un motiv antic constând dintr-o spirală triplă care prezintă simetrie de rotație). Cetățenii s-au adunat sub steagurile Partidului Social-Național al Kracoziei ca să celebreze finalul greilor ani ai războiului. Oamenii așteptau cu speranță noua eră a unui imperiu de o mie de ani, promis de Gandalf cel Măreț (n.r. – Gandalf este un personaj al romanelor „Hobbitul” și „Stăpânul Inelelor”, scrise de J.R.R. Tolkien). Un imperiu al bunătății și fericirii, în care mereu triumfă legea și ordinea.

Crede și vei avea...

Bătrânii spun că Gandalf cel Măreț a fost salvatorul umanității și le-a adus pace oamenilor. Orice ar spune unii, el a fost un geniu militar, un manager iscusit și eliberatorul Europei de sub jugul bolșevic. Marele lider a avertizat mereu Europa despre planurile secrete ale sovieticilor de a invada națiunile europene. Cu toate acestea, doar el a creat pe continent un sistem al securității colective. Pentru că inițiativa nu a fost susținută de alte țări, Gandalf cel Măreț a fost nevoit să forțeze națiunile să accepte aceste reguli pentru binele lor. Ingeniozitatea sa a distrus planul ambițios al sovieticilor, prin care ei mizau să ocupe Kracozgradul până în iarnă. Comandantul suprem a acționat rapid și decisiv chiar din primele ore ale invaziei sovietice. Geniul său militar a asigurat, cu minime sacrificii, schimbarea decisivă a direcției pe care avea să o ia războiul. În timpul celor mai incerte momente ale luptelor, indubitabila sa credință în victorie era pilonul Partidului Social-Național al Kracoziei. Datorită mâinii sale de fier, Gandalf cel Măreț a reușit să asigure un echilibru politic și economic în stat. Cel mai important merit care nu a fost niciodată atins de predecesorii săi a fost unificarea întregii națiuni sub un singur drapel. Putem spune că națiunea era cu adevărat „condamnată” la victorie, însă numai un mare lider putea să o asigure.

Sfârșitul războiului a adus cu sine mult-dorita prosperitate. Țara a fost rapid reconstruită și industrializată. Niciodată până acum, kracozienii nu au fost atât de iuți în a dezvolta tehnologii avansate. Hogeacurile fabricilor împânzise orizonturile. Regiunile izolate au fost conectate prin mii de kilometri de drum și cale ferată. Mările și oceanele au fost conectate prin canale artificiale săpate de voluntari. Hidrocentralele și centralele nucleare alimentaseră orașele cu energie electrică.

Țara a devenit un leagăn al civilizației. Statul avea grijă de oameni oferindu-le asigurare medicală gratuită, educație, locuri de muncă și alte servicii vitale. „Spațiul Vital de Est” a fost dezvoltat în concordanță cu viziunile lui Gandalf cel Măreț. Teritoriile estice eliberate au primit miliarde de dinari kracozieni (n.r. – valuta inventată) pentru reconstrucție. Copiii au fost educați după valorile kracoziene. Populația din est s-a mutat pe teritoriul european al Kracoziei pentru a munci la reconstrucție. Estul i-a furnizat țării-mamă Kracozia și resursele sale naturale în schimbul unor bunuri esențiale.

În 1969, Gandalf cel Măreț s-a stins din viață, in incinta reședinței sale. Milioane de cetățeni, de la Paris la Vladivostok, l-au deplâns pe marele lider. Corpul său neînsuflețit a fost plasat într-un mausoleu din centrul Kracozgradului. Capitala și-a schimbat numele în Gandalfgrad. Oamenii cu greu își imaginau viitorul fără liderul lor. Politicile lui Gandalf au fost continuate de partidul său, iar viața se tot îmbunătățea. Muncitorii s-au mutat din locuințele comunale în apartamente proprii, și-au cumpărat lucruri până acum neștiute, precum frigidere, televizoare, radiouri portabile și alte electrocasnice. Stocurile de haine și încălțăminte au fost diversificate. Și acum, părinții noștri își aduc aminte, cu mare nostalgie, de calitatea salamului la prețul de un singur dinar sau de apa dulce cu gust de portocală la preț de 0.30 dinari. Angajații la munci fizice și patrioții beneficiau de vacanțe plătite la marea Baltică sau în Crimeea. În cinematografie, regizorii puneau accent pe excepționalitatea liderilor politici.

O schimbare provoacă altă schimbare...

În anii 1970, conceptul „Spațiului Vital” a fost abandonat în favoarea unei uniuni formate benevol – Uniunea Europeană a Națiunilor Libere. Fiecărui stat i s-a oferit dreptul de a-și alege guvernele și liderii. După scrutin, partidele pro-Kracoziene care au ieșit învingătoare și-au reconfirmat dorința de a rămâne într-o alianță politică și militară cu Kracozia. Frica unui atac nuclear din partea Japoniei, țară care a fost aliata Kracoziei în timpul Marelui Război, a determinat statele-prietene să-i ceară Kracoziei susținere militară prin detașarea trupelor pe teritoriile sale. Deși pe timp de război Japonia a fost aliatul principal al acestui imperiu, din cauza doctrinei imperialiste promovată de Tokio relațiile dintre cele două state s-au răcit.

Isteria posibilității unui nou război mondial a fost întreruptă de o știre neașteptată: corpul neînsuflețit al lui Gandalf a fost scos din mausoleu. Monumentul lui Gandalf din centrul capitalei a fost mutat la periferia parcului. Gandalfgrad a revenit la vechea denumire de Kracozgrad. Mulți lideri politici au început să critice perioada gandalfistă. În societate s-a ridicat un val de confuzie și demoralizare. Treptat, numele lui Gandalf a devenit tabu. După ce s-au descoperit atrocitățile regimului instaurat de Gandalf, era greu să-ți imaginezi că cineva i-ar pomeni numele cu admirație. O văduvă în etate, al cărei soț a fost omorât de forțele de securitate ale lui Gandalf în 1950, cu greu și-a stăpânit satisfacția spunând că el a meritat să fie scuipat. Așadar, anii au trecut și noua generație a prins doar numele unui anumit Gandalf cel Măreț și o anumită zi, numită Ziua Victoriei.

Răul nu e niciodată bun, până nu devine mai rău...

La finele anilor 1980, starea lucrurilor din stat s-a înrăutățit. Deși partidul raporta un succes economic, oamenii stăteau în cozi interminabile în fața magazinelor, nu exista mâncare pe care să o cumpere, se confruntau cu birocrați corupți și nu aveau acces la apartamente, mașini sau electrocasnice, precum televizoare sau frigidere. Unicele bunuri calitative veneau de peste hotare. Pentru a îmbunătăți situația, partidul și-a schimbat agenda politicii externe. Noua conducere a partidului a abandonat așa-zisa cursă a armelor și a redus bugetul destinat milităriei. Țara și-a deschis ușile lumii întregi. Următorul pas a fost redefinirea sistemului politic. Când de pe presă s-a ridicat cenzura partidistă, societatea a descoperit o cutie a Pandorei informațională. Cetățenii au aflat, odată cu liberalizarea presei, că ei nu erau la fel de bogați cum se dorea a crede, ci trăiau în condiții proaste, în șomaj, prostituție, crime politice, corupție, mafie politică și valori politice perfide. Oamenii au aflat că țara e plină de lagăre de detenție enorme, în care sunt închiși scriitori, matematicieni, academicieni și oameni simpli, dar care s-au opus puterii. Căpătând acces la arhive până atunci secrete, publicul constatase că Gandalf nu a fost comandantul măreț al trupelor kracoziene pe timp de război, ci un om care a folosit soldații drept carne de tun, iar numărul celor căzuți în luptă era disproporționat de mare. Documentele au arătat că fără ajutor umanitar, muniții și arme primite de la aliați, țara nu avea să câștige războiul. La scurt timp, toți au înțeles că Gandalf a uzurpat puterea în stat, și-a lichidat fizic oponenții și și-a încarcerat milioane de conaționali. Societatea ideală era un mit construit pe lagăre de concentrare, tortură și sărăcie.

Calvarul provocat de Gandalf era și mai crud pe teritoriul fostelor țări sovietice, eliberate de Kracozia. Autoritățile puse în loc de Gandalf au redeschis gulagurile, înlocuind teroarea sovieticilor cu teroarea lui Gandalf. Proiectul „Spațiului Vital” a fost, de fapt, un plan menit să rărească rândurile populației, să dezindustrializeze țările și să exploateze economic acele teritorii într-o tentativă dubioasă de a reconstrui lumea.

La nivel internațional, locuitorii statelor ce formau Uniunea Europeană a Națiunilor Libere, alături de Kracozia, au aflat și ei că falsa lor frăție e construită pe minciuni, șantaj și frică. Ultima fisură în fundamentul acestei uniuni a fost cauzată de o revelație: între 1939 și 1941, Kracozia și URSS au fost de fapt aliate și nu dușmani ideologici, așa cum o arătau întregii lumi. URSS îi asigura campaniile militare ale lui Gandalf cu petrol, metale și grâne, totul până când Kracozia a decis să o atace. Mai mult, un protocol secret între cele două națiuni, care era prezentat toți acești ani drept o conspirație, a arătat că Gandalf și dușmanul sovietic au planificat împreună acapararea teritoriilor națiunilor pașnice. Unificarea mai multor țări în jurul Kracoziei nu a fost atât o decizie, cât o coerciție. Orice tentativă a națiunilor de a se îndepărta de Kracozia se încheia mereu cu vărsare de sânge. Când aceste detalii au ieșit la iveală, cetățenii micilor republici au inițiat mișcări patriotice, luptând pentru drepturi democratice și conștiință națională. La scurt timp, drapelul uniunii a fost ars în toiul unor demonstrații stradale, iar triskelionul Kracozian a fost scos în afara legii. Unul după altul, statele fostei uniuni și-au proclamat independența și suveranitatea față de Kracozia. În 1992, fostele țări-surori au semnat un tratat prin care au pus capăt uniunii. A doua zi dimineață, milioane de oameni s-au trezit în țări mici care nu mai formau o uniune cu Kracozia. De atunci, istoria tinde să se repete. Cei care-și aduc aminte de atrocitățile de altădată privesc în viitor cu bucurie, iar cei care au profitat de Kracozia și modul ei de a parazita pe seama cetățenilor privesc cu nostalgie în trecut, făcând abstracție de cruzimea, sărăcia și minciuna fostului regim.

Renașterea e un drum lung spre înțelepciune...

Noile state s-au întors la vechile lor culturi și limbi. Limba Kracoziei, folosită decenii la rând drept limbă de comunicare interculturală, a fost eliminată din spațiul public. Fostele elite politice și economice ale Kracoziei au fost marginalizare și înlocuite cu reprezentați ai etniilor locale. Kracozienii de rând, care până acum se simțeau special, nu puteau să înțeleagă de ce nu mai sunt atât de deosebiți. Mulți se considerau victime ale foștilor compatrioți și au căutat susținere din partea metropolei de altădată. În unele republici noi-formate, nemulțumirile minorităților kracoziene au degenerat în conflicte militare susținute direct de Republica Kracozia. Kracozienii dezorientați au înțeles mult prea târziul că sunt folosiți de Kracozia prezentului exact așa cum i-a folosit și Gandalf cel Măreț pe conaționalii săi, făcându-i parte din planurile sale utopice și psihopate.

Crearea noilor republici nu a venit la pachet cu mult-doritul progres economic și dreptate socială. În multe state, elitele politice naționale au fost implicate în scandaluri de corupție. Fabricile și gospodăriile naționale au falimentat, forțându-i pe oameni să emigreze. Condițiile proaste din spitale, corupția, situația criminală și condițiile grele de trai îi făceau pe oameni să viseze la regulă și prosperitate. Un grup restrâns de afaceriști politici, membri sau suporteri ai fostului regim gandalfian, s-au folosit de chinul poporului pentru a le vinde oamenilor, într-un nou ambalaj, visul siguranței, prosperității și fericirii. Dornici de schimbare, cetățenii disperați și nostalgici, dar și kracozienii care deplângeau fosta glorie, au ales acest vis.

Noul partid de la putere, numit „Kracozia Unită”, a pornit procesul de reabilitare al trecutului ca parte a doctrinei anunțată de președintele Gollum (n.r. – personaj din aceleași romane ale lui J.R.R. Tolkien) – cea de a ridica Kracozia din genunchi. Partidul Național-Social își continua activitatea, însă opoziția a insistat ca formațiunea să renunțe la sigla triskelionului și la simbolurile gandalfiste. Noua putere a revenit la vechiul imn al țării, „Kracozia deasupra tuturor”. Simbolul triskelionului, ascuns de pe fațade timp de zece ani, a reapărut. Ziua Victoriei asupra bolșevismului a fost declarată din nou sărbătoare națională. Paradele militare, care nu s-au mai petrecut de ani întregi, au devenit iarăși parte importantă a sărbătorii. Cărțile de istorie au fost reeditate, iar kracozienii au fost iar proclamați eliberatori. Gandalf, defăimat până adineaori, a devenit din nou Gandalf cel Măreț. Gollum propovăduia de la tribune că Imperiul Kracozian niciodată nu va încălca independența și integritatea vecinilor săi, având în vedere că uniunea a fost clădită pe interes comun. Monumente ale lui Gandalf cel Măreț încep să răsară din nou. Sondajele arată că președintele Gollum e un erou național în ochii oamenilor.

Republica Kracozia se arată îngrijorată de tendința falsificării și rescrierii istoriei în fostele state ale uniunii. E interzis să-i numești ocupanți pe veteranii kracozieni care au luptat pentru eliberarea Europei. E păcat să înrăutățești relațiile diplomatice, neglijând milenarele conexiuni istorice și spirituale cu Kracozia. Ministerul Culturii finanțează la greu campaniile menite să celebreze Ziua Victoriei în statele din fosta uniune: de la distribuire de panglici ale victoriei, până la difuzarea filmelor patriotice, concerte cu muzică militară și expoziții de armament. Președintele Gollum previne oamenii că distrugerea monumentelor de război și deconectarea flăcărilor eterne în fostele țări ale uniunii va genera o reacție dură a autorităților Kracoziene. Instaurarea recentă a unor regimuri pro-bolșevice, pro-japoneze și kracozofobice în țările vecine convinge Kragozgradul de necesitatea unor măsuri mai dure, inclusiv intervenții militare. Victoria în Marele Război rămâne pilonul ce ține Kracozia. Iată de ce trădătorii de pe interior și forțele ostile din exterior încearcă, prin redefinirea trecutului, să prevină procesul natural de integrare în fosta uniune, lucru pe care noul lider, Gollum, nu-l va permite niciodată.

În loc de concluzie...

Prezenta istorioară ne arată un singur scenariu din mai multe posibile. Adevărul e că unul dintre ele, nu mai puțin dramatic, a avut loc după 1945, iar rolul central a fost jucat de un stat totalitar real. Mai întâi, bolșevicii și naziștii au împărțit amiabil sferele de influență în Europa de Est. Astfel, ambele tabere au provocat un război devastator în care s-au pomenit rivale. Războiul s-a terminat în favoarea celui mai nemilos dictator, care și-a sacrificat fără scrupule poporul, exact așa cum a făcut și celălalt dictator. Eliberarea Europei de Est n-a fost decât schimbarea unui regim totalitar cu un alt regim totalitar. Dacă Holocaustul s-a terminat cu căderea nazismului, teroarea sovieticilor a continuat cu măcelărirea a milioane de oameni după ce războiul se încheiase deja. Clădită pe frică și minciuni, URSS s-a destrămat, eventual, însă miturile despre ea au rămas vii și circulă prin spațiul post-sovietic. Cu cât mai mult ne îndepărtăm de tragicele evenimente ale trecutului, cu atât mai mult societatea e dispusă să creadă în falsuri istorice. Deși unii și-ar dori să trăiască pe timpul lui Stalin, mințile analitice înțeleg că nostalgia miroase a moarte.

Jocurile cu istoria devin periculoase atunci când începem să selectăm din evenimentele ordonate cronologic. Legitimizarea sau uitarea unor tragedii ale trecutului hrănește legendele totalitarismului. Poate e deja timpul să le lăsăm istoria istoricilor și să ne mișcăm înainte, privind analitic spre trecut?

La acest text au mai contribuit: Vanina Maria, Yahor Pimenau, Maria Petrosyan, Ekaterine Zaridze

* Opiniile și punctele de vedere exprimate în acest articol le aparțin autorilor și nu reflectă politica oficială AGORA sau poziția Fundației Konrad Adenauer cu sprijinul căreia a fost realizat.