Doar 67% din necesar! Cât gaz mai e în țară și de cât avem nevoie ca să trecem cu bine de iarnă

Doar 67% din necesar! Cât gaz mai e în țară și de cât avem nevoie ca să trecem cu bine de iarnă

Republica Moldova dispune în prezent de doar 67% din necesarul de gaze pentru luna octombrie. Astfel, în conducte sunt acum în jur de 60 de milioane de metri cubi de gaz. Cel puțin, asta reiese din cifrele prezentate de Guvern.

De la începutul lunii octombrie și până în prezent, pe piața gazelor naturale din Republica Moldova a fost înregistrat un deficit de gaze de circa un milion de metri cubi pe zi. Cumulativ, în primele 20 de zile ale lunii, deficitul înregistrat a fost de peste 16 milioane de metri cubi de gaz. Pentru luna octombrie, necesarul de gaze este estimat la cca 80 - 90 de milioane de metri cubi. În prezent, acest necesar este acoperit în mărime de doar 67%.

De cât gaz avem nevoie pentru sezonul rece

Publicitate

Pentru perioada noiembrie 2021 – aprilie 2022, SA „Moldovagaz” estimează un volum necesar de gaze de 964 de milioane de metri cubi. Pentru consumatorii protejați este nevoie de 463 de milioane, pe când pentru consumatorii întreruptibili ar fi necesari în jur de 500 de milioane de metri cubi de gaz.

Doar pentru luna noiembrie, volumul necesar se estimează la 148 de milioane de metri cubi, dintre care, pentru consumatorii protejați – 63,2 milioane, iar pentru consumatorii întreruptibili – 84,8 milioane de metri cubi.

Presiunea în țevile de gaz, în cădere liberă

...

Conform raportărilor zilnice ale SRL „Moldovatransgaz”, presiunea în rețelele de transport este deja una critică.

Pentru data de 21 octombrie, aceasta a fost estimată la 14,2 bar, ceea ce prezintă un risc major pentru a fi declanșată o criză pe piața gazelor naturale din Republica Moldova, în cazul în care în perioada imediat următoare nu vor fi injectate anumite volume de gaze naturale în vederea restabilirii regimului normal de transport al gazelor naturale.

Amintim că în dimineața zilei de vineri, 22 octombrie, Guvernul a anunțat că va solicita Parlamentului, instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării, pentru o perioadă de 30 de zile, în legătură cu situația de pe piața gazelor.

Ulterior, Cabinetul de miniștri a votat proiectul privind instituirea stării de urgență în legătură cu criza în energetică pentru o perioadă de 30 de zile. Prim-ministra a mers în Parlament unde a explicat de ce e nevoie de instituirea Stării de Urgență și va solicita votul Parlamentului în acest sens.

Reamintim că, Comisia Națională pentru Situații Excepționale a decretat stare de alertă în sectorul de gaze naturale din Republica Moldova.

Se întâmplă în condițiile în care prețurile la gazele naturale au crescut fulminant pe piața internațională, iar autoritățile centrale încă nu au reușit să ajungă la un numitor comun cu reprezentații Gazprom pentru semnarea unui nou contract.

Astfel, Guvernul a adoptat decizia cu privire la eliberarea și folosirea păcurii din rezervele care sunt, ca să fie redus volumul de gaz de la Termoelectrica. 

Energocom a fost mandatat să găsească soluții alternative de livrare a gazelor pentru țară pentru octombrie și următoarele luni.

Contractul de livrare a gazului încheiat cu Gazrom a expirat la 30 septembrie, iar părțile nu au reușit să negocieze extinderea acestuia. Acesta a fost prelungit cu o lună, iar negocierile continuă. În luna octombrie Republica Moldova achită 790 de dolari pentru mia de metri cubi un preț de câteva ori mai mare decât până acum. 

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal