Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Peleș din localitatea Sinaia și este unicul fiu al viitorului rege Carol al II-lea și a reginei-mamă Elena. Copilăria acestuia a stat mereu sub semnul responsabilității, întrucât, la doar șase ani, și-a început prima domnie, în contextul unei crize dinastice ce afecta Casa Regală a României, după decesul Regelui Ferdinand I Întregitorul, din 1927.

Foto: Revista Historia

Trei ani mai târziu, în rezultatul unor intrigi politice, dar și pe fondul crizei democrației românești și a celei mondiale începută în 1929, tronul a revenit tatălui său, Regele Carol al II-lea, deși acesta refuzase de mai multe ori să devină Rege. În vara anului 1940, România a suferit cele mai mari pierderi teritoriale din istoria sa, rând pe rând, Basarabia, Transilvania de Nord și Cadrilaterul fiind cedate fără nici un foc de armă.

Citește și: Cum au fost cedate Basarabia și Bucovina de nord „fără nici un foc de armă”, la 28 iunie 1940 (FOTO)

În toamna anului 1947, Regele Mihai I a sosit la Londra, cu ocazia nunții verișoarei sale, actuala regină a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, unde a cunoscut-o pe viitoare sa soție, principesa Ana de Bourbon-Parma. Suveranul a cerut-o în căsătorie, însă a fost refuzat prima dată, pentru că ar fi „blajin și cam nehotărât”. În decembrie 1947, cu ocazia unei escale la Laussane, Elveția, Mihai I a cerut-o din nou în căsătorie, iar aceasta, fiind impresionată de pasiunea Regelui pentru mașini și motoare, a acceptat cererea.

Cei doi s-au căsătorit în iunie 1948, departe de casă și exilați forțat de regimul comunist instaurat definitiv la 30 decembrie 1947.

Minus 6 luni – 23 august 1944

Ziua de 23 august 1944 este, în continuare, o dată controversată din calendarul istoric al României, întrucât pentru unii este ziua în care Regele a scos țara dintr-o alianță nefericită iar pentru alții este ziua în care România a trădat o alianță din care făcea parte. Enigmele istoriei sunt și aici mai mult decât prezente.

În vârstă de 60 de ani și aflat la putere din toamna anului 1940, mareșalul Ion Antonescu se afla la conducerea statului român în august 1944, coordonând, alături de Germania nazistă, operațiunile împotriva URSS. În același timp, Mihai I avea doar 23 de ani și era Rege al României, după ce, în acea toamnă dramatică a anului 1940, tatăl său fusese forțat să abdice.

Pe 20 august 1944, o nouă ofensivă sovietică a reușit să spargă frontul din Moldova, iar trupele au început să înainteze spre Focșani. Întors pe 22 august de pe front, Antonescu a solicitat o audiență la Rege pentru ziua următoare.

Foto: Arhivele Naționale ale României

În cursul audienței din ziua de 23 august 1944, mareșalului Antonescu i s-a solicitat retragerea României din alianța cu Germania nazistă, lucru refuzat de acesta, care se temea că țara ar urma să fie ocupată de Uniunea Sovietică. Deși avea dreptate, într-o anumită măsură, după o discuție de circa o oră, Regele Mihai I a ordonat arestarea mareșalului Ion Antonescu.

În seara aceleiași zile, Regele a dat citire Proclamației către Țară, unde anunța că „nu este decât o singură cale pentru salvarea Țării de la o catastrofă totală: ieșirea din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”.

Cu toate că decizia a fost calificată de unii drept o „lovitură de stat”, impactul ei nu a putut fi negat. Șeful Statului Major britanic declară că, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, „România a deschis armatei sovietice porțile Balcanilor și a contribuit la eliberarea acestei regiuni, scurtând războiul cu șase luni și cruțând astfel mii de vieți”.

Peste câteva luni, forțele de ocupație sovietică l-au impus pe Regele Mihai I să-l desemneze pe Petru Groza în funcția de prim-ministru al României, al cărui Guvern a declanșat procesul de comunizare al statului. În ciuda eforturilor de a împiedica acest proces, printre care se numără și „Greva Regală” din vara anului 1945, suveranul a fost nevoit să admită cele întâmplate, iar pe 30 decembrie 1947 să-și anunțe abdicarea de la tron și plecarea într-un exil care a durat până în 1992.

În 1997, președintele de atunci al României, Emil Constantinescu i-a redat Regelui cetățenia română, iar prin decizii ale Parlamentului, i-au fost restituite unele proprietăți confiscate în mod abuziv de fostul regim comunist.

În martie 2016, Casa Regală Română a anunțat retragerea suveranului din viața publică, pe motiv că starea sănătății sale s-a înrăutățit, fiind anunțat că acesta suferă de cancer. A decedat la 5 decembrie 2017, la ora 13:00, în locuința sa din Aubonne, Elveția și a fost înmormântat pe 16 decembrie 2017, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, alături de regina Ana, care a decedat pe 13 august 2016.

De cinci ori în Basarabia

În timpul vieții, Regele Mihai a fost de cinci ori pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Pentru prima dată, acesta a venit pe 2 iunie 1935, când era principe moștenitor, în vârstă de 13 ani, alături de tatăl său, Regele Carol al II-lea, unde a participat la sfințirea Catedralei „Sfinților Împărați Constantin și Elena” de la Bălți. În următoarele zile, acesta a vizitat Chișinăul și conacul Manuc Bey de la Hâncești.

Cinci ani mai târziu, în data de 6 ianuarie 1940, alături de tatăl său, va veni la Chișinău, pentru a fi alături de locuitorii capitalei în ziua Botezului Domnului. Peste un an, în toamna lui 1941, deja în calitate de Rege, Majestatea Sa a participat la inaugurarea cimitirului de la Țiganca, unde au fost înhumați în nouă gropi comune peste 1.000 de soldați români.

Suveranul a revenit la Chișinău pe 31 octombrie 1942, când a participat alături de mama sa, Regina Elena, la inaugurarea Catedralei Mitropolitane din Chișinău.

Vizita Regelui Mihai în Basarabia

Ultima sa vizită a avut loc abia peste 65 de ani, pe data de 1 iunie 2006, când Majestatea Sa a participat la ceremonia de inaugurare oficială a Cimitirului de Onoare românesc de la Țiganca. A fost prima și ultima dată, când fostul suveran al statului român a vizitat Republica Moldova.