Vaccinul anti-COVID-19 Pfizer/BioNTech a demonstrat o eficacitate de 90,7% împotriva coronavirusului într-un studiu clinic efectuat pe copii cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani, a anunţat vineri producătorul american, potrivit Reuters, transmite Digi24.ro.
Concluziile au fost trase de speciliști în urma unui studiu la care au participat 2.268 de copii. Potrivit companiei Pfizer, 16 copii participanţi la studiu, care au primit un placebo, s-au infectat cu COVID-19, comparativ cu trei care au fost vaccinaţi.
Deoarece de două ori mai mulţi copii din cei 2.268 de participanţi la studiu au primit vaccinul comparativ cu placebo, acest lucru echivalează cu o eficacitate de peste 90%.
Pfizer a trimis documentele Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, iar consilierii externi ai FDA urmează să se întâlnească marţi pentru a stabili dacă vor recomanda vaccinul pentru grupa de vârstă 5-11 ani.
Anterior, Pfizer și BioNTech au anunţat în luna septembrie că vaccinul lor împotriva COVID poate fi administrat și copiilor între cinci și 11 ani, întrucât prezintă un răspuns al anticorpilor „robust” la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani.
În cadrul testelor clinice, copii cu vârste între cinci și 11 ani au primit două doze de vaccin de 10 micrograme, adică o treime din cât se administrează celor peste 12 ani.
Vezi și aceste știri

Încă un punct de vaccinare, deschis într-un spital privat din capitală. Adresele din Chișinău unde se pot imuniza cetățenii (DOC)

Studiu: A treia doză de vaccin Pfizer are o eficiență de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii

Pfizer solicită aprobarea de urgență a vaccinului anti-Covid pentru copiii între 5 și 11 ani
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
