Se pare că te-ai ars! Burn-out, sindromul care afectează tot mai mult calitatea muncii și a vieții

Se pare că te-ai ars! Burn-out, sindromul care afectează tot mai mult calitatea muncii și a vieții
colaj AGORA

E început de săptămână. Vin la muncă, dar deja visează la weekend, deși parcă le place ceea ce fac. Au impresia că nu le ajunge timp pentru nimic, se simt epuizate, iar obligațiile și cerințele sunt atât de multe încât este posibil să nu le mai facă față. Oamenii din jur observă că s-au schimbat, dar nu înțeleg cum să le ajute. Poate nici ele nu știu ce s-a întâmplat și de ce oboseala e tot mai frecventă. Specialiștii ar spune că s-au ars. Nu e o problemă prea mare, se mai întâmplă. Totuși, în societatea noastră, arderea profesională este un subiect despre care mulți aleg să tacă.

AGORA a reușit să discute cu trei femei care au hotărât să ne povestească despre experiența lor. Sunt convinse că astfel vor putea schimba percepția oamenilor în ceea ce privește sindromul arderii profesionale, care afectează nu doar calitatea și capacitatea de muncă a angajatului, dar și calitatea vieții în general. Speră că îi vor motiva astfel și pe alții să ia măsuri în asemenea cazuri și să se recupereze la timp. 

Olga Borș, fostă educatoare: „Munca care îmi aducea plăcere, a adus cu sine și emoții negative”.

Olga Borș a activat în calitate de educatoare la o grădiniță din capitală mai bine de zece ani. Pleca la muncă cu zâmbetul pe buze, iar când ajungea vinerea, aștepta să treacă timpul mai repede ca să revină la grădiniță, să asculte istorioarele copiilor, să desfășoare activități și să petreacă timpul alături de picii din grupa sa. Totul însă, până când a simțit că nu-i ajunge ceva, iar dorința și nerăbdarea s-au transformat în oboseală.

„Am simțit prima emoție de ardere profesională cu doi ani în urma, la început de pandemie. Atunci mi-am dat seama că ceva nu e bine. Sau nu este instituția potrivită, sau copii nu au vârsta potrivită, sau trebuie să-mi schimb jobul”, își amintește Olga.

Ulterior, a urmat pandemia generată de noul coronavirus, timp în care Olga a meditat mult, și-a resetat prioritățile și a ajuns la concluzia că trebuie să schimbe ceva în viața sa. 

„Atunci când am revenit, au început probleme mai mari. Erau foarte multe hotărâri de Guvern, decizii, iar fiecare mesaj din partea autorităților nu era clar formulat. Ordinele se dădeau, dar nimic nu era exact. Eram ca într-un război, o neînțelegere între părinți, profesori, colegi”, povestește femeia.

Eu consider că la serviciu, trebuie să mergi ca la sărbătoare, cu zâmbetul pe față. Ți-ai îndeplinit munca, atribuțiile, ai făcut totul la nivel, vii acasă și continui serviciul de acasă. Dar eu simțeam că suferă toți.

Olga Borș

Primele stări au fost cele de epuizare, iar dorința de a reveni la muncă scădea de la o zi la alta.

„Iarăși ziua de luni, iarăși o nouă săptămână, iarăși fără răbdare, plus că și părinții în ultima perioadă erau diferiți. Își permiteau să mă sune în zilele de odihnă, după serviciu. Mesajele în grupul de Viber veneau mai târziu de ora 10 seara. Respectiv, eram nevoită să fiu conectată mereu acolo, unde întrebările veneau necontenit: De ce copilul nu doarme la amiază? De ce a spus asta acasă? Probabil are o problemă cu burtica. Înainte aveam răbdare, dar la un moment dat, toate acestea au început să mă irite”, povestește Olga.

Conflictele și neînțelegerile de la grădiniță își făceau loc, treptat, și în viața personală a Olgăi. Pe lângă nefericirea și nemulțumirea ei, familia femeii suferea alături de ea.

„Fetița mea nici nu se apropria de mine. Când veneam acasă îi spuneam: Te rog frumos, mă lași, să fie liniște, nici tu să nu te apropii, nici televizor să nu aud. Și asta nu era normal, ea venea cu noutăți de la școală, avea nevoie să fie ascultată. Dar eu eram obosită emoțional și asta îmi afecta calitatea vieții. Nu aveam chef să gătesc ceva gustos, să ies undeva, la o plimbare, la o întâlnire cu prietenii. A dispărut dorința de a mai avea activitățile cotidiene, care înainte îmi aduceau satisfacție”, își amintește femeia.

„Chibritul” arderii profesionale

În cazul educatoarei, ceea ce a declanșat arderea profesională a fost volumul colosal de muncă, birocrația și atitudinea societății față de profesia pe care o exercita.

„Un educator ar trebui să aibă pe cineva de schimb pe tură. Respectiv, tu lucrezi în prima jumătate a zilei, apoi, în cea de-a doua jumătate, lucrează altcineva. Dacă nu ai coleg de serviciu, pentru că se simte lipsa angajaților, tu ești obligat să lucrezi, pentru că ești atașat de copii și înțelegi că procesul educațional trebuie să continue. Dar pentru asta nu ești plătit cu două salarii, ci doar cu 1,5. Apoi se întâmplă ca ajutorul de educator să plece în concediu medical sau să nu fie angajat. Atunci apar și mai mule responsabilități. Pe lângă partea că trebuie să fac o activitate interesantă cu copii, eu trebuie să reușesc să aduc cratița cu mâncare de la bucătărie, să aranjez alimentele în farfurii, apoi să spăl vesela, să fac ordine în grupă. Pentru asta, din nou, sunt plătită cu copeici. Așa am ajuns la concluzia că nu merită munca titanică și că nimeni nu-mi va pune monument”, a istorisit fosta educatoare.

Atunci când și-a dat seamă că se consumă, a încercat să discute cu colegii despre ceea ce simțea. Au fost și persoane care s-au apropiat primii și i-au spus că nu mai văd văpaia în ochii ei și că nu o mai recunosc.

„Colegii mi-au sugerat să-mi iau concediu sau să-mi schimb locul de muncă și să merg la școală să predau ca să nu plec din învățământ, întrucât am absolvit filologie. Dar eu am înțeles că trebuie să fac o schimbare mai radicală”, a mai spus aceasta.

Alina Postoronca - Moisa, învățătoare: „Ard, iar fumul e ca o nădejde că cineva mă va auzi”

Un sunet de clopoțel îi plimbă pașii printre miile de întrebări ale învățăceilor ce stau atenți la ore. Se simțea bine, inspira adânc printre bătaia ceasului ce îi indică începutul și sfârșitul celor 45 de minute de prezență. După un timp, emoțiile arderii profesionale o trezesc într-un pustiu și înțelege că trăiești o durere, iar oamenii o privesc sceptic și nu o înțeleg.

„M-am trezit într-o instituție publică unde eu sunt angajatul statului, dar administrația mă tratează ca pe o clipă. Înțeleg că eu ard, iar fumul e ca și o nădejde că cineva mă va auzi. Mă ridic spre reușite, încerc să pătrund pe un drum corect ca și fumul după ardere, atent să nu deranjez sau să nu miros mai mult decât sunt. Mă doare. E o ardere personală dar numai o strategie corectă orientată spre idealuri educaționale mă poate salva”, mărturisește Alina.

Învățătoarea este de părere că arderea profesională e inevitabilă în domeniul educațional.

„Acest sistem are tendințe de schimbare, dar este încă adept al pedagogiei anilor 90. Pedagogul Viitorului are nevoie de susținere și motivație. Toate acestea uneori, însă, rămân doar pe hârtie, din lipsă de timp. Singură am bătut la ușa unui psiholog care mi-a spus clar că eu sunt la masa unei arderi profesionale. Era cazul să-mi mut scaunul”, afirmă Alina.

„Am fost percepută ca o problemă”

Învățătoarea susține că atunci când venea cu întrebări despre activitatea proprie, oamenii oboseau să o asculte. Această stare a durat doi ani, timp în care a vorbit deschis despre activitatea proprie și despre tot necesarul zilnic, despre incorectitudinea față de pedagogul supus unui sistem de control, birocrație și tot felul de necesități.

„Simți că-ți fuge pământul de sub picioare, dar ai o speranță că ești acasă, că faci ceea ce îți place și prin asta poți să găsești o voce lăuntrică, un strigăt, care să-ți deschidă un nou ecou... Așa și s-a întâmplat”, își amintește ea.

Conducerea instituției a aflat despre starea Alinei abia după patru ani. Totuși, reacția nu a fost una care să o ajute să treacă peste și să se recupereze.

Nu există izbândă în acest caz pentru cei care au de suferit.

Alina Postoronca - Moisa

Din culisele unei persoane din domeniului artistic: „Cu cât îţi provoacă mai multă satisfacţie job-ul, cu atât mai repede ajungi la starea arderii profesionale.”

Elena (Notă: numele protagonistei a fost modificat) are sub 30 ani și activează în domeniul artistic. Pentru ea, arderea profesională a avut un efect cumulativ. Supraoboseală, insomnie, irascibiltate, nervozitate, stare depresivă, lipsa capacității de concentrare, neînţelegeri cu colegii, conflicte în colectiv şi eşecul mai multor proiecte, le-a simțit pe toate.

Totul a început încă de prin 2017. Dar a simţit urmările şi efectele abia peste câţiva ani, mai exact prin 2019. Făcând parte din domeniul artistic credea că este doar un pic istovită din punct de vedere energic şi emoţional şi că după multe ore de somn ar putea reveni la o stare normală și sănătoasă. Dar, nu a fost chiar aşa.

Din păcate, eu am venit într-o companie în care colectivul deja trecea prin această stare colectivă.

Elena

„Atunci când eşti un tânăr specialist, mereu eşti ambiţionat, depui mult efort atât fizic, mintal cât şi emoţional şi nu simţi că oboseşti. Crezi că eşti un robot şi trebuie neapărat să iei cu „hurta”. Dar, cu timpul treci de la faza de oboseală la supraoboseală, după aia de la supraoboseală devii foarte iritant, stresat şi deloc dornic şi capabil să creezi ceva nou. Şi atunci de la „entuziam şi plăcere” treci în rutina cotidiană şi totul devine robotizat, fără randament. Deseori se întâmplă ca în colectiv deja să existe aşa persoane care trec prin ardere profesională şi o iau ca ceva normal, admisibil. Din păcate, eu am venit într-o companie în care colectivul deja trecea prin această stare colectivă. Eu asta îmi explicam că e ceva normal şi s-ar numi într-un fel profesionalism. Dar nu era chiar așa, colegii veneau la job pentru că „trebuie”, pentru că „financiar e ok”. De plăcere și stare sănătoasă nu era vorba. Graficul de lucru nu-mi permitea să mă restabilesc psihic şi nici emoţional, odihna mea fiind doar somnul în timpul weekend-ului”, povestește tânăra.

Între consumare totală și o nouă perspectivă

Cu timpul, starea de supraoboseală nu-i permitea să lucreze sănătos, creându-i senzaţia că nu este aptă pentru acest job. De aici a apărut stresul.

„De la tine se cere să execuţi sarcinile, dar eşti blocat emoţional și nu o poți face. Atunci începi să te stresezi, ajungi să ai atacuri de panică. Astfel, neputinţa de a lucra din plăcere şi nedorinţa de a veni la job trece în depresie. Am devenit foarte agresivă, conflictuală, pesimistă”, spune Elena.

Tot timpul ei era dedicat job-ului. Cercul ei de comunicare, relaţiile cu oamenii apropiaţi, prietenii, au dus-o într-o criză de comunicare. S-a închis în sine şi de la multe reflecţii despre incapacitatea de a fi un lucrător bun şi că ceea ce face nu-i aduce plăcere i-au adus o stare de depresie. Cele mai mari momente de disperare pentru Elena au fost atunci când credea că nu este capabilă de nimic şi că toţi în jurul ei duc o viaţă fantastică şi de succes.

„Un factor important este și starea şi atmosfera din familie, relaţiile personale. Uneori totul e legat una cu alta. Dacă ai parte de ardere profesională, concomitent ai parte şi de schimbări în viaţa personală şi de familie. Uneori se poate întâmpla şi invers. În cazul meu a fost şi criză în relaţiile personale”, mai mărturisește ea.

Sindromul burn-out este considerat a fi boala secolului, iar cazurile se înmulțesc de la an la an. Numărul persoanelor care lipsesc de la muncă din cauza epuizării este în continuă creștere. De cele mai multe ori, acest fenomen apare fără ca cineva să-și dea seama, îi ia pe angajați prin surprindere și le stinge energia, lăsându-i demoralizați. 

Ce înțelegem prin ardere profesională?

Potrivit specialiștilor, arderea profesională sau așa numitul sindrom burn-out este un sindrom ce poate apărea ca rezultat al stresului cronic la locul de muncă, care nu a fost gestionat cu succes.

„Stările de epuizare sunt mai degrabă una din simptomele, care dacă persistă o perioadă mai lungă și nu sunt gestionate la timp, pot contribui la instalarea Sindromului Burn-out. Însă Sindromul Burn-out este mai mult decât o stare de epuizare și se referă doar la context ocupațional și nu la alte domenii ale vieții persoanei”, explică experta în psihoterapie Tatiana Mendes.

Burnout-ul înseamnă „insuficient”. Burno-ut înseamnă să te simți gol, fără motivație și incapabil să ai grijă de tine. Oamenii care trec prin burn-out adesea nu cred că situația lor s-ar putea schimba spre bine.

Tatiana Mendes, psihoterapeut

Potrivit ei, sindromul poate fi rezultatul unui stres prelungit, dar nu se rezumă și nu înseamnă doar „prea mult stres”. Stresul, la modul general, presupune „prea mult”: prea multă presiune care te solicită excesiv. 

„Dacă în cazul epuizării persoana simte că se scufundă în prea multe responsabilități, în burn-out are impresia că acestea o scurg de orice energie. O altă diferență esențială între epuizare și burn-out este că dacă, de regulă, ești conștient de faptul că ești foarte epuizat, nu întotdeauna conștientizezi că ești aproape să arzi profesional. Rar se întâmplă ca arderea profesională să se instaleze deodată și-n totalitate. El este mai degrabă insidios (caută să înșele, viclean)”, spune psihoterapeuta.

Factorii care declanșează sindromul burn-out

În zilele noastre, perioada petrecută la locul de muncă ocupă aproximativ două treimi din timpul nostru. Chiar dacă gradul de solicitare poate varia de la un job la altul, acesta nu exclude și nici nu diminuează consumul de energie fizică și mentală. În acest context, sindromul burn-out apare ca o stare anormală de epuizare fizică, psihică, emoțională și socială a individului, ce poate avea urmări negative, uneori devastatoare, susține Tatiana.

Cauzele de risc au legătură cu însăși caracteristicile mediului de lucru, stresul relaționat cu munca fiind cel care cauzează și facilitează dezvoltarea sindromului, pe lângă factorii sociali și aspectele personale.

Tatiana Mendes, psihoterapeut

Cine e predispus să facă burn-out

„După cum bine știm, orice profesie implică un grad mai mult sau mai puțin ridicat de stres. Burnout-ul este un fenomen comun la nivel mondial și nimeni nu este imun, indiferent de profesie sau funcție. Cele mai predispuse la burnout sunt profesiile solicitante emoțional și cognitiv, cu ore de muncă haotice și de lungă durată, care implică și un contact direct și constant cu alte persoane”, punctează Tatiana Mendes.

Profesiile cele mai predispuse sunt: medicii, profesorii, lucrători comerciali și organizaționali, etc

Portița de scăpare

Revenind la eroinele noastre, pentru depășirea crizei, Olga și-a luat o foaie și a trasat pe ea plusurile și minusurile jobului său. Rezultatul i-a dat de înțeles că nu are nimic de pierdut și că este timpul să se reprofileze. 

„Am plecat rapid, am depus CV-ul pentru funcția de operator la Serviciul 112, unde am fost acceptată. Desigur, vestea că plec a fost neașteptată pentru conducerea grădiniței. M-au întrebat de ce plec. Am spus că acolo îmi convine orarul și salariu și simt că am nevoie de o schimbare”, mai spune Olga.

Nu a vorbit cu directoarea despre ceea ce o măcina mai bine de doi ani, în schimb a vorbit cu metodista. Dialogul sincer i-a oferit ceea de ce avea nevoie - încurajarea pentru schimbare.

„Ea m-a înțeles, mi-a zis să merg în concediu și apoi, dacă voi simți că nu mai fac față, să-mi încerc norocul în altă parte, pentru că trebuie să-mi trăiesc viața din plin și să fac ce-mi place”, mărturisește ea.

În prezent, Olga este vocea de la capătul apelurilor salvatoare. Este fericită și împlinită, iar acasă se întoarce cu zâmbetul pe buze că a reușit să ajute oamenii aflați în dificultate.

„Ai lucrat orele și ai plecat acasă, nu trebuie să faci proiecte didactice, nu va trebui să fii sunat de părinți sau de nu știu cine după muncă. Nu ești legat de job. Vin acasă cu chef, iar împreună cu fetița mea ieșim la plimbare, gătim ceva gustos. Ambele suntem entuziasmate. Asta simt acum. Mai târziu vedem cum va fi”, a susținut Olga.

Dacă în cazul Olgăi singura soluție era să schimbe profesia, recuperarea Alinei a fost implicarea activă a elevilor săi la ore. Anume ei au fost cei care au ținut-o în priză. Pe lângă asta, s-a axat și pe creștere profesională.

„Am încercat să demonstrez corectitudine în activități. Am crescut profesional corect, nu am căzut în patima plecării, am creat spații de învățare pentru mine, am avut parte de colegi care m-au ascultat și m-au încurajat. Un determinativ important a fost să mă implic în sfatul sindicatelor, patronatelor din sistem, datorită cărora astăzi mă bucur și de studii în domeniul educațional la Școala doctorală”, povestește Alina.

În prezent, învățătoarea mărturisește că se simte valoroasă. „Iubirea mea față de profesie a căpătat rădăcini puternice care pot substitui consumul arderii profesionale”, conchide Alina.

De cealaltă parte, Elena, atunci când a trecut prin toate stările şi simptomele, și-a luat un concediu şi a analizat de ce stagnează şi care ar fi problema. Prima decizie a fost să se concedieze şi să ia o pauză în activitate.

„Din păcate, noi nu suntem educați să cerem ajutorul unui specialist, precum ar fi psihologul, cu atât mai mult, nu considerăm arderea drept o problemă, ci mai degrabă tindem să acceptăm opiniile șefilor că la mijloc ar fi voba de lene sau lipsa aptitudinilor necesare pentru job. Ce este paradoxal în aceste afirmații, e că atunci când te angajezi, posezi aceste aptitudini, dar pe parcurs ajungi să nu le mai ai.

Elena

Sindromul „invizibil” - tabuizat în societatea noastră

În societatea noastră nu se distinge asta ca boală, ci mai mult ca alint al oamenilor și căutarea de atenție.

Elena

„Din păcate dacă vorbesc de domeniul artistic, atunci nu toţi emoţional sunt gata să treacă prin depresie, având consecinţe drastice, ajungând şi la gânduri suicidale. Din fericire, eu ştiu să-mi controlez gândurile şi emoţiile pentru că am avut o copilărie interesantă”, spune tânăra.

Din aceste considerente, Elena mărturisește că este important pentru ea să se afle în stare de confort atât fizic, cât şi emoţional. Și atunci când simte că are nevoie de pauză, nu ezită să o ia.

Psihoterapeuta Tatiana Mendes susține că „a recunoaște că ai o problemă și să nu cunoști cum să ieși din ea singur este perceput de oameni ca dovada de slăbiciune și rușine”.

Un alt factor evidențiat de specialistă este că oamenii nu sunt informați în privința arderii profesionale, simptomelor, consecințelor și metodelor de prevenire sau recuperare din această cauză nu vorbesc și nu cer ajutor până nu este văzut de o altă persoană. 

„Burn-out ul este un cerc vicios de „insuficient”, unde persoana nu realizează la timp că situația lor s-ar putea schimba spre bine deci nici nu mai vor să ceară ajutor, pentru că nu cred în el. Odată intrând într-un cerc vicios de epuizare, persoana poate avea senzația de „normal” și să nu conștientizeze că este nevoie de ajutor, crezând că își controlează starea și situația până nu ajunge la etapa finală unde deja nu mai vede ieșire și crede că nu mai poate fi ajutat”, a afirmat Tatiana.

Ce își doresc de la angajatori

Eroinele au punctat necesitatea prezenței unui psiholog în fiecare instituție. Potrivit lor, această persoană ar putea preveni arderea profesională în rândul angajaților.

„Ei văd lucrurile dintr-o parte. Uneori, nu poți să spui anumite lucruri acasă sau prietenilor, dar ai nevoie să comunici cu cineva”, a punctat Olga Borș.

Și Elena spune că și-ar dori luxul ca în orice instituție, companie să existe ore obligatorii consultative cu specialiști psihologi, psihoanaliști.

„Angajatul trebuie ascultat, îndrumat, calificat la timp. Eficiența și succesul unei companii stă în sănătatea și integritatea emoțională a colectivului”, a subliniat Elena.

Alina notează și ea importanța creării unor condiții în centru de formare profesională astfel încât cadrul didactic să fie consultat de un psiholog, să primească recomandări. Consideră că ar fi bine ca fiecare cadru didactic să poată discuta liber cu o persoană din sistemul educațional care i-ar putea oferi un sprijin.

„Acest stat trebuie să creeze facilități profesionale pentru cadrele didactice, să motiveze prin salarii corecte, lichidarea materialului inutil ce îl are de completat cadrul didactic. Totodată, ar fi bine ca administrația instituției să fie un partener sigur, iar baza de control să fie creată corect metodic. Nimeni din administrație nu ar trebui să deschidă ușa după cinci minute de lecție, poposit în asistență”, a menționat Alina Postoronca.

Gestionarea burnout-ului ține atât de companie, cât și de angajat

„Cu o abordare multidisciplinară a persoanei, adică atunci când la recuperarea persoanei participă atât angajatorul, echipa, specialiștii vizați, cât și persoana în sine, se poate evita schimbarea locului de muncă. Burnout-ul nu este o condiție permanentă. Schimbarea anumitor factori de la locul de muncă, mediul de lucru susținător sau dezvoltarea anumitor abilități de adaptare, determină de multe ori dispersarea, epuizarea”, explică psihoterapeuta Tatiana Mendes.

Potrivit ei, în cele mai multe cazuri poate fi necesar concediul medical pentru recuperarea din arderea profesională, pentru că în burn-out este prezent și aspectul surmenajului fizic ce implică odihnă, nu doar emoțională și cognitivă, dar și fiziologică (somn, hrană).

Recomandări pentru cei care ard

Eroinele noastre punctează foarte clar și fără echivoc că cei care trec prin ardere profesională trebuie să recunoască acest lucru.

„Este important să discute cu superiorii, să ceară ajutorul unui specialist sau dacă, duce lipsă de bani, să consulte specialistul, să vorbească cu oamenii apropiați și neapărat să găsească motivele acestei stări. Uneori o ieșire din situație ar fi schimbarea job-ului (alt domeniu) sau luarea unei pauze în activitate”, recomandă Elena.

Și Olga recomandă concediul și discuțiile cu persoanele apropiate.

„Ar fi cazul să discute cu cineva, cu un prieten bun sau o persoană cu care se cunoaște, să vorbească și cu părinții. Dar asta dacă sunt siguri că părinții vor înțelege, întrucât ei nu prea acceptă schimbările după ce te-ai dedicat mult timp unui singur job”, propune Olga.

Alina crede că este important ca atunci când semnezi ca angajat, să știi să-ți citești cu atenție fișa postului.

„Singur îți creezi imunitate prin responsabilități corecte, dar atunci când simți că este o problemă, trebuie să știi că poți apela la colegi, mentorul care îți este alături. Mai nou există câteva site-uri de socializare unde ai putea să discuți cu colegii tăi chiar și anonim. Există sindicatele care îți sunt alături și ai nevoie de timp și acea radieră – succesul elevilor tăi pentru a merge mai departe”, a menționat ea.

Cum putem preveni arderea profesională

Potrivit Tatianei Mendes, măsurile preventive trebuie să vizeze eliminarea sau reducerea riscurilor pe care le produce acest sindrom. Un alt aspect deosebit de important este valorizarea persoanelor, stimularea și încurajarea acestora. Oferirea posibilităților de participare la diverse cursuri, conferințe sau congrese este necesară pentru scoaterea mai frecventă a individului din mediul profesional. 

O altă modalitate practică uilă de a stopa apariția sindromului burnout este aceea de a ne pune frecvent o serie de întrebări ca: De ce fac asta? Îmi place ceea ce fac? Simt că este bine pentru mine? Ce pot face?

Tatiana Mendes, psihoterapeut

Munca în echipă este esențială în acest domeniu, luarea deciziilor și împărțirea sarcinilor sau a responsabilităților fiind la fel de importante ca și sprijinul, ajutorul sau respectul reciproc, mai punctează ea.

Pandemia, amplificatorul situației de stres

Psihologii bat alarma și spun că fenomenul ia amploare în ultima perioadă. Potrivit expertei, pandemia ne-a afectat pe noi toți și ne-a mărit nivelul de stres și de îngrijorare. Stresul și sindromul burn-out au fost agravate de pandemia de COVID-19. 

Potrivit unui studiu realizat de Indeed, burnout-ul este în creștere. Peste jumătate (52%) dintre respondenții la sondaj se confruntă cu burnout, comparativ cu 43% care au spus același lucru în sondaj înainte de COVID-19. 

53 la sută dintre cei care fac parte din Generația Y au fost deja epuizați înainte de COVID-19 și rămân populația cea mai afectată. Și Generația Z înregistrează o creștere, 58% raportează epuizare, față de 47% care au spus același lucru în 2020. 

Totodată, dintre toți respondenții, 80% cred că pandemia de COVID-19 a afectat nivelul de epuizare la locul de muncă și doar 13% cred că s-a îmbunătățit.

„Fiecare persoană are limitele sale. În astfel de condiții stresante este un risc foarte mare de a ajunge la surmenaj și la ardere profesională în oricare domeniu, în special domeniul medical pentru că el este cel mai solicitat și presat în prezent”, a conchis Tatiana.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Specialist: În comparație cu anii precedenți, adresările la psiholog s-au triplat

Specialist: În comparație cu anii precedenți, adresările la psiholog s-au triplat

Conceptul de BINE, atât de căutat, atât de relativ. Cum îl simt oamenii și ce înseamnă „bine” medical și psihologic (SONDAJ)

Conceptul de BINE, atât de căutat, atât de relativ. Cum îl simt oamenii și ce înseamnă „bine” medical și psihologic (SONDAJ)

Ce reprezintă depresia postnatală la bărbați și care sunt simptomele. Psihologa Aurelia Balan: „Fără implicare terapeutică ar putea avea urmări fatale”

Ce reprezintă depresia postnatală la bărbați și care sunt simptomele. Psihologa Aurelia Balan: „Fără implicare terapeutică ar putea avea urmări fatale”

Advertoriale
Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Povestea în mujdei și ciocolată a uneia dintre cele mai cunoscute patiserii din Chișinău la Artizanii Gustului

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.