În cadrul dezbaterilor politice din campania electorală de la ProTV, candidatul din partea PLDM, Serafim Urechean, a fost întrebat de jurnalistul Vasile Botnaru dacă au rămas să lucreze în cadrul Primăriei din perioada când acesta exercita funcția de primar al Capitalei.
„Domnul Urechean, vreau să vă întreb dacă ați analizat cât la sută din aparatul Primăriei a rămas de pe timpurile când erați dvs primar și dacă vă asumați o parte din vina pe care o poartă aparatul care a lăsat de izbeliște multe lucruri?”, a întrebat jurnalistul.
Fostul edil al Capitalei a reacționat ironic la întrebarea lui Botnaru. Acesta a declarat că nimeni din fostul aparat nu mai activează în cadrul Primăriei la acest moment.
„Săracul Chirtoacă. Dragul meu, vreau să vă aduc la cunoștință că nici unul din Direcția juridică nu este din cei care au activat în anii anteriori cu mine. Au venit domnișoarele în mașini luxoase și nu au unde parca automobilele. Susține ideea domnului Nantoi de a opri corupția din cadrul Primăriei”, a conchis Urechean.
Vezi și aceste știri

Un polițist și alte două persoane, reținute pentru că ar fi cerut mită de 500 de mii de lei pentru a rezolva un dosar privind traficul de droguri

Un conac din Austria al oligarhului Igor Şuvalov, fost vicepremier al Rusiei, a fost ocupat de activişti
