Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au decis prelungirea arestului preventiv cu 30 de zile pentru președintele Asociației FEA, Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc, și în privința șefului suspendat al IP Balți, Valeriu Cojocaru, cercetați pentru abuz de putere în dosarul angajărilor fictive în cadrul Direcției 5, scrie ZDG.
Inculpaților le sunt incriminate cinci capete de acuzare, exprimate prin „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”, pentru care riscă de la doi până la 12 ani de închisoare.
Pe 13 septembrie curent, Curtea de Apel Chișinău a respins ca nefondat recursul avocatului lui Damir și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care, în privința lui Damir continuă să fie aplicat arestul preventiv în izolator, la solicitarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
Recursul de la Apel a venit după ce, pe 2 septembrie, Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana a prelungit arestul cu încă 30 de zile în privința președintelui Asociației FEA, Dorin Damir.
Pe 7 iulie curent , Dorin Damir, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 și actual șef al IP Balți Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr.1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector din cadrul Poliției de Frontieră Ion Cojocaru, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI.
Vezi și aceste știri

Dosarul în care este cercetat Dorin Damir și Alexandru Pînzari, trimis în instanță. PCCOCS anunță despre finalizarea urmării penale

Dorin Damir va rămâne în detenție pentru încă 30 de zile

Judecătorii au decis arest preventiv pentru șeful Inspectoratului de Poliție Bălți și un inspector al Poliției de Frontieră în dosarul în care figurează și Dorin Damir
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
