Tabloul gazelor în Republica Moldova: Consumatorii casnici și-au crescut simțitor cantitățile utilizate în ultimii ani

Tabloul gazelor în Republica Moldova: Consumatorii casnici și-au crescut simțitor cantitățile utilizate în ultimii ani

Moldova, mai exact malul drept, consumă anual în jur de 1,1 miliarde de m3 de gaze naturale. Aici se includ atât pierderile tehnice, cât și consumul tehnologic (gazul consumat pentru asigurarea parametrilor necesari în vederea transportării gazelor naturale). Mare parte din energie le este distribuită consumatorilor casnici și Centralelor Electrice de Termoficare (CET-uri). Cel mai mic consum de gaze le au instituțiile publice, în timp ce agenții economici sunt pe locul trei în clasamentul întrebuințătorilor de gaze din țară.

Pe parcursul ultimilor ani, consumul de gaze printre consumatorii casnici a crescut vertiginos: de la 302,8 milioane de m3 în 2017 la 372,7 milioane în 2020. Expertul în energetică Sergiu Tofilat consideră că acest fenomen s-ar datora faptului că, în această perioadă, s-ar fi conectat la rețea mai mulți consumatori casnici noi.

Agenții economici, în schimb, folosesc de ani buni aceeași cantitate de gaze anual. Potrivit specialiștilor, aproape 80 la sută din volumul consumului anual este cheltuit în perioada rece a anului.

Publicitate

VEZI ȘI: Criza gazului rusesc din Europa și efectele asupra Republicii Moldova. De ce experții cred că tarifele vor crește inevitabil

Potrivit tabelului de mai jos, CET-urile și-au scăzut din forța de consum pe parcursul ultimilor ani. Cauza ar putea fi modernizarea utilajului, ceea ce generează un consum mai mic de gaz, susține Tofilat.

...

Dacă e să includem aici și la regiunea transnistreană, atunci consumul de gaze de pe ambele maluri ale Nistrului s-ar ridica până la aproximativ trei miliarde de m3 de gaze. Cei mai mari consumatori de gaze în stânga Nistrului sunt centrala electrică MoldGRES și uzina metalurgică MMZ. Doar centrala MoldGRES consumă atât de mult gaz, cât toată Republica Moldova.

TE-AR PUTEA INTERESA: Scumpirile la gaze naturale, benzină și motorină au afectat întreaga Europă. Noi recorduri în Olanda și Italia la prețurile produselor petroliere

Pe 22 octombrie, Parlamentul a votat stare de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 30 de zile. Potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, măsura a fost necesară pentru a asigura procurarea gazelor naturale în regim rapid. Prin urmare, este doar o procedură tehnică.

Se întâmpla în condițiile în care prețurile la gazele naturale au crescut fulminant pe piața internațională, iar autoritățile centrale încă nu reușiseră să ajungă la un numitor comun cu reprezentații Gazprom pentru semnarea unui nou contract. Energocom a fost mandatat să găsească soluții alternative de livrare a gazelor pentru țară în luna octombrie și următoarele luni.

Amintim că, vineri, 29 octombrie, s-au încheiat negocierile între delegația moldovenească și cea rusă în chestiunea aprovizionărilor Republicii Moldova cu gaze naturale. Ele au inclus multe runde de discuții, în diferite formate, atât cu Gazprom la Sankt-Petersburg, cât și cu administrația prezidențială a Federației Ruse la Moscova.

Ultima rundă de negoceiri a durat trei zile, în perioada 27-29 octombrie la Sankt Petersburg și s-au încheiat cu semnarea unui acord dintre cele două părți pe un termen de cinci ani. Autoritățile dau asigurări că în noul contract s-a utilizat formula de preț propusă de partea moldovenească.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal