Prețul e bazat pe formula propusă de partea moldovenească, la un preț mult mai mic decât cel de piață. Cel puțin asta a declarat deputatul PAS, Radu Marian într-o postare.
„Părțile au agreat auditarea datoriei formate la Moldovagaz. Ulterior acceptării rezultatului auditului vor avea loc discuții privind un calendar de returnare a datoriilor” a scris Marian.
Menționăm că negocierile de la Sankt Petersburg s-au încheiat cu semnarea unui acord dintre cele două părți pe un termen de cinci ani. Autoritățile dau asigurări că în noul contract s-a utilizat formula de preț propusă de partea moldovenească.