Monica Babuc, aleasă președinte interimar al PDM

Monica Babuc, aleasă președinte interimar al PDM

Monica Babuc a fost aleasă astăzi în funcția de președinte interimar al Partidului Democrat din Moldova. Decizia a fost luată sâmbătă, 30 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al formațiunii.

Monica Babuc a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată și a menționat că Partidului Democrat îi revine un rol important în viața politică din Republica Moldova.

„Faptul Partidul Democrat are o istorie bogată și are oameni competenți, înseamnă că noi avem șansa să jucăm un rol important în politica moldovenească. Putem face acest lucru definindu-ne locul de centru-stânga de sorginte social-democrată europeană, care să rezolve problemele sociale ale oamenilor și creând parteneriate foarte importante cu partide din aceeași familie politică din regiune”, a declarat Babuc.

Publicitate

Monica Babuc a fost Ministru al Culturii (2013-2017), Ministru al Educației, Culturii și Cercetării (2017-2019), Vicepreședinte al Parlamentului (2019-2020), deputată și vicepreședinte al PDM.

Totodată, Consiliul Politic Național a decis să completeze componența Biroului Executiv al formațiunii cu 3 membri noi din zonele de Nord, Centru și Sud ale țării: respectiv Ghenadie Muntean, (Nord), Ion Sula, (Centru) și Nicolae Prițcan, (Sud).

Amintim că, Pavel Filip s-a retras din funcția de președinte al Partidului Democrat. Anunțul a fost făcut chiar de acesta, în cadrul ședinței Biroului executiv al formațiunii. „Rămân convins că dacă PDM era azi parte a guvernării, ar fi contribuit pentru că această criză de proporții prin care trece țara să fie soluționată mai ușor. Rămân convins că PDM încă mai are ceva de oferit țării și are dreptul de a se reinventa”, a declarat acesta.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal