Clericii, indiferent de rit, spun că roboții nu-i pot înlocui pe preoți, pentru că nu au suflet. Deși nu resping folosirea tehnologiei, temerea este că Inteligența Artificială ar putea încerca să controleze discursul religios, dezvoltând propria religie, scrie Digi24.
Inteligența Artificială, pe scurt AI, este tehnologia care-i permite unui computer să gândească la fel ca un om.
Diferite culte încep să folosească tehnologia. Roboții pot rosti predici, pot oferi sfaturi și se pot ruga cu credincioșii.
Un templu budist are peste 400 de ani vechime, dar înăuntru așteaptă un robot. A fost proiectat ca să arate precum Kannon, zeița îndurării. Se numește Mindar. Mâinile, umerii și fața sunt din silicon, pentru a semăna cu pielea umană.
„Roboții ne sunt superiori în această privință. Pot evolua la nesfârșit, meditând la cel mai bun mod de a face anumite lucruri și cred că acest lucru este uimitor. Robotul nu moare niciodată”, spune Tensho Goto - călugăr budist.
„Când ne-am privit în ochi, eu și Mindar, am simțit că are suflet”, mărturiseșțe o credincioasă.
- Nu este aproape un sacrilegiu? vrea să știe reporterul BBC.
- Este un proces gradual, dar Inteligența Artificială va provoca schimbări și în alte religii, prevede călugărul Tensho Goto.
Gabriele Trovato, cercetător la Universitatea Waseda, lucrează la acest proiect de mai bine de un an și este aproape gata. Numele său este SanTO. Gabriele susține că acesta este primul robot catolic din lume.
„A devenit clar pentru mine anul trecut, când eram în lockdown, când mulți au început să se plângă de faptul că nu puteau merge la biserică. În această privință, un dispozitiv ca SanTO poate fi de ajutor”, spune Gabriele Trovato.
„Numele meu este SanTO. Ce te aduce aici în această zi frumoasă?” se aude vocea robotului.
„Cred că este impresionant. Parcă ar fi un fel de Alexa catolică”, spune o femeie.
„Da, cred că putem folosi roboții sau inteligența artificială pentru a ajuta la înțelegerea credinței creștine. Nu pentru a înlocui preotul, pentru că robotul nu are suflet, nu este o persoană”, este de părere Slawomir Abramowski - preot catolic.
Inteligența Artificială poate fi periculoasă pentru religie? întreabă jurnalistul BBC.
„Robotul nu va înlocui niciodată un rabin, pentru că nu are suflet, este de părere și rabinul Moshe Lewin. Dacă Inteligența Artificială o ia razna, și acesta este unul dintre cele mai mari pericole, ca dispozitivul să controleze oamenii și religia. Nu cred că asta vrea Dumnezeu”, adaugă rabinul.
Vezi și aceste știri

„Robocop” a devenit realitate. Roboți înzestrați cu șapte camere video patrulează străzile din Singapore pentru a detecta comportamente antisociale (VIDEO)

Thailanda a creat un robot care extrage 12 doze de vaccin anti-COVID dintr-o singură fiolă

Toyota a început să construiască orașul viitorului: mașinile private sunt interzise, iar roboții locuiesc în case
Advertoriale

Orange a fost desemnată cea mai performantă rețea din Moldova pentru a 10-a oară consecutiv

Ești în căutarea unei universități din țară pentru a-ți continua studiile? Află care sunt motivele de a aplica la USC, de la absolvenții de succes ai universității
