Mai mulți funcționari publici au ajuns în vizorul ANI

Mai mulți funcționari publici au ajuns în vizorul ANI

Mai mulți funcționari publici au ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Printre aceștia, se numără un fost secretar de stat pe numele căruia a fost inițial controlul averii, în timp ce un fost deputat și un fost procuror s-au ales cu câte o constatare a încălcării legii ANI.

În săptămâna 25 – 29 octombrie 2021, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat 14 controale. În controlul averii au devenit subiecți un ex-secretar de stat din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, un șef de Inspectorat de Poliție, un șef de direcție din cadrul DGAF al Serviciului Fiscal de Stat, un funcționar din cadrul Inspectoratului Mediului, un primar din raionul Florești și un consilier din Consiliul raional Fălești.

 Pentru posibile conflicte de interese în funcția publică sunt verificați un funcționar public cu statut special din cadrul Serviciului Vamal, un primar din raionul Florești, un fost consilier din Consiliul Ghidighici, municipiul Chișinău, un consilier din Grigorievca, raionul Căușeni, un consilier din Chetrosu, raionul Anenii Noi și un director de gimnaziu din raionul Rezina.

 Pe incompatibilitate de funcție sunt anchetați doi subiecți ai declarări, unul dintre aceștia a deținut o funcție de conducere în cadrul unei instituții aflate la autogestiune și un consilier în Consiliul municipiului Cahul.

 Șapte constatări au fost stabilite de inspectorii de integritate. Astfel, pe numele unui fost procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău și un fost vicepreședinte de raion,  ANI a stabilit în controlul averii încălcări de ordin penal. Mai multe detalii despre aceste cazuri, instituția noastră va reveni cu informații într-un comunicat de presă. 

 Cu câte un conflict de interese s-a ales un fost director al unei societăți pe acțiuni și doi primari din raioanele Florești și Râșcani. Două incompatibilități de funcție au fost identificate de inspectorii de integritate. Astfel, un fost deputat din Parlamentul Republicii Moldova și un fost viceprimar din raionul Ialoveni au încălcat acest regim juridic în timpul ce își exercitau mandatele. Și pe aceste cazuri, ANI va informa ulterior opinia publică.

 O amendă de 9000 de lei a fost aplicată unui Centru medical privat din Chișinău pentru împiedicarea activității ANI. Mai exact, instituția nu a furnizat informații în cadrul unei proceduri de control, care a fost solicitată de inspectorul de integritate. Alte patru cauze contravenționale au fost pornite pe numele a patru subiecți. Cu câte o amendă s-ar putea alege un șef de direcție din cadrul Băncii Naționale pentru depunerea tardivă a declarației de avere, un funcționar public Primăria municipiului Chișinău pentru nedepunerea declarației de avere și  o persoană cu funcție de răspundere din cadrul unei Autorități administrative centrale pentru nesoluționarea unui conflict de interese.

 Cinci conflicte de interese au fost soluționate de inspectorii de integritate și 20 de Certificate de Integritate au fost eliberate de ANI. Reprezentanții instituției au organizat cinci instruiri pentru circa 420 de subiecți ai declarării și au oferit la peste 90 de consultații telefonice, inclusiv 30 la Linia instituțională de Informare. Juriștii ANI au participat în 20 de ședințe de judecată.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Averea unui procuror - șef de raion și a unui primar vor fi verificate de către inspectorii de integritate

Averea unui procuror - șef de raion și a unui primar vor fi verificate de către inspectorii de integritate

Doi foști deputați, un procuror șef și fostul șef al IGP, vizați în controalele Autorității Naționale de Integritate

Doi foști deputați, un procuror șef și fostul șef al IGP, vizați în controalele Autorității Naționale de Integritate

Autoritatea Națională de Integritate cere Consiliului Superior al Magistraturii să dispună sancționarea a patru judecători

Autoritatea Națională de Integritate cere Consiliului Superior al Magistraturii să dispună sancționarea a patru judecători

Advertoriale
Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Școala din Moldova, între paragină și elită. Exemplul a două școli din r. Orhei, unde unii elevi beneficiază de condiții de top, iar alții nu au nici măcar WC în bloc (VIDEO)
  • 2
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
  • 3
    Dumitru Robu crede că sunt șanse ca Ilan Șor să fie extrădat. Ce se întâmplă cu dosarele în care figurează Plahotniuc, Platon și Andronache
  • 4
    Putin îi răspunde lui Johnson la afirmația despre gen și declanșarea războiului în Ucraina: Margaret Thatcher a trimis trupe în Insulele Falkland
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.