Salarii mai mari cu 57% pentru personalul administrativ-gospodăresc din instituțiile medico-sanitare. Decizia intră în vigoare

Salarii mai mari cu 57% pentru personalul administrativ-gospodăresc din instituțiile medico-sanitare. Decizia intră în vigoare

Începând cu 1 noiembrie 2021, personalul administrativ-gospodăresc din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice încadrate în sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM) va primi salarii majorate cu 57%. Acest lucru e prevăzut în Hotărârea nr.837/2016 a Guvernului.

Din noiembrie, muncitorii necalificaţi vor beneficia de o majorare a salariului de la 2.470 la 3.840 de lei. Pentru muncitorii calificaţi, salariul va constitui 5.040 de lei, faţă de 3.240 stabilit anterior. Salariul specialiştilor cu studii superioare, încadraţi în aceste instituţii, va fi majorat de la 5.850 la 9.090 de lei.

Conform estimărilor, pentru aplicarea acestor reglementări în ultimele două luni ale anului 2021, vor fi necesare 45,8 milioane de lei, bani prevăzuți în fondurile AOAM.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ala Nemerenco anunță majorări de salariu cu 57% personalului administrativ din instituțiile medico-sanitare publice, de la 1 noiembrie 2021

Ala Nemerenco anunță majorări de salariu cu 57% personalului administrativ din instituțiile medico-sanitare publice, de la 1 noiembrie 2021

Salariile angajaților din instituțiile medicale publice ar putea să crească cu 40%. Este vizat și personalul auxiliar

Salariile angajaților din instituțiile medicale publice ar putea să crească cu 40%. Este vizat și personalul auxiliar

Creșterea salariului în Republica Moldova: ce scenarii ia în calcul ministerul Finanțelor

Creșterea salariului în Republica Moldova: ce scenarii ia în calcul ministerul Finanțelor

Advertoriale
Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

Apus, muzică live și atmosferă colorată: maib și agenții imobiliari au celebrat parteneriatele de succes

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Școala din Moldova, între paragină și elită. Exemplul a două școli din r. Orhei, unde unii elevi beneficiază de condiții de top, iar alții nu au nici măcar WC în bloc (VIDEO)
  • 2
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
  • 3
    Dumitru Robu crede că sunt șanse ca Ilan Șor să fie extrădat. Ce se întâmplă cu dosarele în care figurează Plahotniuc, Platon și Andronache
  • 4
    Andrei Spînu: Am semnat Acordul de liberalizare temporară a transportului de mărfuri cu Uniunea Europeană
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.