Domnica Manole vrea opinia Comisiei de la Veneția: Este sau nu e constituțională recenta ratificare a Convenției de la Istanbul?!

Domnica Manole vrea opinia Comisiei de la Veneția: Este sau nu e constituțională recenta ratificare a Convenției de la Istanbul?!

Președinta Curții Constituționale a cerut opinia Comisiei de la Veneția, în legătură cu recenta aprobare de ratificare a Convenției de la Istanbul, document prin care autoritățile se angajează ca violența împotriva femeilor să fie pedepsită conform legii. Solicitarea vine în contextul dezbaterilor publice iscate din cauza votului dat de majoritatea parlamentară. Biserica consideră că acest document ar nega diferențele naturale dintre bărbat și femeie, prin noțiunea de „sex social”, expresie care ar fi folosită în acest proiect.

„În contextul discuțiilor din spațiul public referitoare la pretinsa neconstituționalitate a Legii de ratificare a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), vă aducem la cunoștință că Președintele Curții Constituționale, doamna Domnica Manole, a solicitat de la Comisia de la Veneția exprimarea unei opinii în legătură cu acest subiect”, se arată în comunicatul instituției.

Comisia își va emite opinia la sesiunea ei din decembrie, curent.

Publicitate

VEZI ȘI: Arhiepiscopul deUngheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”

Pe 1 octombrie, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), în prima lectură. Pe 14 octombrie, documentul a fost votat și în lectura a doua. Prin ratificarea Convenției, autoritățile se angajează ca violența împotriva femeilor să fie pedepsită conform legii.

Proiectul de ratificare a Convenției de la Istanbul a fost aprobat, în prima lectură, cu 54 de voturi ale deputaților din Fracțiunea parlamentară PAS.

Deputații Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-au arătat nemulțumiți de introducerea proiectului pe ordinea de zi și au părăsit sala de ședințe, în timpul examinării documentului.

Documentul a fost adoptat la 11 mai 2011. Până în prezent, acesta a fost ratificat de 34 de state-membre ale Consiliului Europei, fiind semnat de alte 12 state, inclusiv de Republica Moldova. De asemenea, Convenția a fost semnată de Uniunea Europeană.

Tratatul include 81 de articole cu prevederi, prin care statele părți asigură prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, protejarea victimelor, urmărirea penală a infractorilor și adoptarea politicilor integrate.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal