Cel mai recent episod al emisiunii Artizanii Gustului, o producție locală despre cei mai buni bucătari din Republica Moldova, ne relatează povestea înduioșătoare a patiserei Maria Macari. Mulți dintre noi o cunoaștem datorită muncii enorme pe care o face zi de zi pentru afacerea sa de familie - „Bunătăți de la Marika”.
Deserturile ei și-au câștigat deja un nume în Chișinău, dar și în inimile celor care au gustat măcar o dată turtele cu mac, cozonacul, „furnicarul” sau Cușma lui Guguță, în care Maria își pune tot sufletul.
Clienții fideli ai patiseriei nu-și imaginează sărbătorile de Paști sau Crăciun fără cozonacul cu nuci și dulceață din petale de trandafir, care a devenit deja o tradiție.
Iată de ce episodul dedicat Mariei Macari pune la loc de cinste anume această rețetă de cozonac, gătit din cele mai bune ingrediente locale, de casă.
Maria se dedică cu tot sufletul acestui proces: are grijă ca la sfârșit de primăvară să nu rateze sezonul de cules trandafirii. Petalele firave de trandafir adunate de pe câmpurile Moldovei, stoarse cu mâna, ajung să fie o dulceață naturală, creată sută la sută în bucătăria Bunătăți de la Marika. Iar când coace cozonacii la sărbători, muncește de dimineață până seara târziu, cât o țin puterile.
Pentru ea este mult mai mult decât un proces tehnologic, e un ritual al dedicației și spiritualității:
„E un cozonac din suflet, care vine din interior, și altfel nu pot să-l fac.”
Maria Macari, patiseră
Cea de-a doua rețetă gătită pentru Artizanii Gustului este tarta cu înghețată din fructe de pădure. Maria ne-a povestit că inspirația pentru această rețetă vine de la desertul „moelleux au chocolat”, al cărui gust autentic l-a descoperit la o stagiere în Paris.
Astfel a decis să creeze combinația dintre această tartă de ciocolată și înghețata artizanală cu sirop de coacăză neagră, care ar pune în valoare pomușoarele și fructele noastre locale.
Dacă vă tresaltă și vouă inima la vederea acestor bunătăți, vă îndemnăm să vizionați episodul care i-a făcut pe oameni în ultimele zile să golească vitrina patiseriei „Bunătăți de la Marika” și să tot întrebe de cozonaci.
Stați aproape pentru noile episoade, iar dacă nu ați văzut primul sezon, vă recomandăm să vizionați cele opt episoade aici.
De asemenea, puteți urmări proiectul „Artizanii Gustului” pe facebook și instagram.
Emisiunea a fost produsă cu susținerea IREX și Ambasadei SUA în Moldova. Conținutul nu reflectă neapărat opinia Ambasadei SUA în Moldova și/sau a organizației IREX.
Vezi și aceste știri

Patisera uneia dintre cele mai cunoscute cafenele din Chișinău deschide secretele din bucătărie la „Artizanii Gustului”

Artizanii Gustului vi-l prezintă pe bucătarul chef Petru Chicu: a copt carnea în pâine și i-a dat mămăligii o nouă valență (VIDEO)

Producția „Artizanii Gustului” revine cu un nou sezon. 10 povești savuroase vor intra pe ecrane (FOTO)

Art Lavanda – Concurs de artă pentru artiștii și artizanii inspirați de Levănțică

Tanti Mașa și afacerea sa dulce: Flori de salcâm, roșii cherry și ardei amestecați în dulcețurile gândite de bucătăreasa cu 30 de ani de experiență (FOTO)

Bucătărie japoneză: unde găsim cele mai mari și gustoase sushi din oraș (FOTO)
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
