Cererea înaintată de Alexandr Stoianoglo împotriva CSP, declarată inadmisibilă de Curtea de Apel Chișinău (DOC)

Cererea înaintată de Alexandr Stoianoglo împotriva CSP, declarată inadmisibilă de Curtea de Apel Chișinău (DOC)

Cererea înaintată de procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo împotriva Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a fost declarată inadmisibilă de magistrații Curții de Apel Chișinău. Mai exact, este vorba de cererea prin care Stoianoglo a contestat hotărârea CSP în urma căreia a fost inițiată urmărirea penală în privința sa.

Decizia a fost pronunțată marți, 2 noiembrie, de către magistrați. Pe acest caz a fost numită în calitate de judecător raportor, magistrata Veronica Negru, iar conform ZdG, din complet au mai făcut parte magistrații Angela Bostan, Veronica Negru și Grigore Daschevici.

 

„Ședința a avut. S-a respins cererea avocatului de examinare a cauzei în ședință publică. Examinarea cererii de suspendare, a fost însușită cu soluția aspectelor ce țin de inadmisibilitate a acțiunii. Cererea înaintată de Alexandr Stoianoglo a fost declarată inadmisibilă”, se arată în anunțul instanței de apel.

Încheierea pronunțată de magistrații Curții de Apel Chișinău este cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

AGORA amintește că procurorul general suspendat al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, este cercetat penal pentru cinci capete de acuzare. Este vorba de abuzul de serviciu, corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. Cele cinci infracțiuni penale Stoianoglo le-ar fi comis în perioada anilor 2011 (atunci când deținea funcția de deputat) și 2021 (când era în funcție de procuror general).

La 8 octombrie, Alexandr Stoianoglo a fost plasat pentru 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. La ieșire, Stoianoglo a spus, în apărarea sa, că „merge procesul de acaparare a instituțiilor de stat”.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Procurorii cer încă 30 de zile de arest pentru Alexandr Stoianoglo

Procurorii cer încă 30 de zile de arest pentru Alexandr Stoianoglo

Dosarul Stoianoglo: Procuratura Anticorupție vine cu noi detalii

Dosarul Stoianoglo: Procuratura Anticorupție vine cu noi detalii

Stoianoglo rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins solicitarea avocaților

Stoianoglo rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel a respins solicitarea avocaților

Advertoriale
Oana Lungu, Director Achiziții Kaufland Moldova și România: detalii din culise și colaborarea cu producătorii locali (INTERVIU)

Oana Lungu, Director Achiziții Kaufland Moldova și România: detalii din culise și colaborarea cu producătorii locali (INTERVIU)

Participă la prima sesiune europeană despre realitatea virtuală - Endava Tech Talks

Participă la prima sesiune europeană despre realitatea virtuală - Endava Tech Talks

Compania Fintech din Moldova care a reușit, în numai doi ani, să câștige locul și respectul în industria mare

Compania Fintech din Moldova care a reușit, în numai doi ani, să câștige locul și respectul în industria mare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pretinde Andrei Năstase la cârma PG? Răspunsul politicianului
  • 2
    Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor
  • 3
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 4
    Alegerile la Bălți se amână pe 19 decembrie. Bătălia se va da între independentul Grigorișin și candidatul BECS, Nesterovschi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.