„Ministrul Afacerilor Externe și al Integrării Europene i-a solicitat Curții să ofere o opinie privind ratificarea Convenției de la Istanbul, în contextul existenței unei sesizări pe rolul ei. Curtea Constituțională i-a comunicat acestuia că, în perioada următoare, Comisia de la Veneția va emite o opinie privind Convenția de la Istanbul și ratificarea ei de către statul Republica Moldova. Mai mult, dată fiind existența sesizării menționate pe rolul Curții și având în vedere principiul loialității constituționale, Curtea i-a cerut Ministrului să amâne trimiterea instrumentului de ratificare a Convenției până la soluționarea sesizării”, se arată în comunicatul instituției.
Pe 1 noiembrie, președinta Curții Constituționale a cerut opinia Comisiei de la Veneția, în legătură cu recenta aprobare de ratificare a Convenției de la Istanbul, document prin care autoritățile se angajează ca violența împotriva femeilor să fie pedepsită conform legii. Solicitarea vine în contextul dezbaterilor publice iscate din cauza votului dat de majoritatea parlamentară. Biserica consideră că acest document ar nega diferențele naturale dintre bărbat și femeie, prin noțiunea de „sex social”, expresie care ar fi folosită în acest proiect.
Comisia își va emite opinia la sesiunea ei din decembrie, curent.
Pe 1 octombrie, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), în prima lectură. Pe 14 octombrie, documentul a fost votat și în lectura a doua.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.