Cât de probabilă este o pană uriașă de curent în Europa

Cât de probabilă este o pană uriașă de curent în Europa
foto: Profimedia Images

Scenariul privind o pană de curent generală în toată Europa a creat panică în mediul online după ce Ministerul austriac al Apărării a emis un anunț în acest sens. Instituția a lansat  și un ghid pentru astfel de situații, însă șansele ca așa ceva să se întâmple sunt foarte mici, susțin specialiștii în domeniul energetic, scrie Digi24.

Pagina Ministerului Apărării din Austria este singura din această țară care vorbește despre acest posibil blackout. Dar sistemul energetic european e format din mii de linii care interconectează țările Uniunii Europene, ceea ce face imposibilă o pană generală de curent.

 Panica s-a creat și din cauza crizei energetice prin care trece Europa în acest moment. Dar, chiar dacă s-ar opri livrarea de gaze prin Ucraina, scenariu puțin probabil, continentul ar fi în continuare alimentat cu gaz natural prin Nord Stream 1.

 O pană majoră de curent s-ar produce în cazul unor situații excepționale, cum au fost inundațiile din această vară din vestul Europei. Atunci, mai multe orașe din Germania au rămas fără curent electric pentru că au fost inundate.

 Un alt scenariu luat în calcul de autoritățile de la Viena este un atac cibernetic de amploare asupra sistemului energetic. Există însă un sistem european de protecție a spațiului cibernetic.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Putin a ordonat creșterea livrărilor de gaze naturale către UE, în special în Austria și Germania

Putin a ordonat creșterea livrărilor de gaze naturale către UE, în special în Austria și Germania

Vladimir Putin despre criza energetică: „Criza europeană a gazelor poate afecta Rusia, dacă prețurile mari vor alimenta inflația”

Vladimir Putin despre criza energetică: „Criza europeană a gazelor poate afecta Rusia, dacă prețurile mari vor alimenta inflația”

Proteste în Olanda, Austria şi Turcia: Oamenii manifestă împotriva restricțiilor sanitare în pandemie

Proteste în Olanda, Austria şi Turcia: Oamenii manifestă împotriva restricțiilor sanitare în pandemie

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pretinde Andrei Năstase la cârma PG? Răspunsul politicianului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Parlamentul se întrunește luni în ședință. Subiectele de pe ordinea de zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.