Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care ziua de 5 noiembrie 2021, când vor avea loc funeraliile artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu, este declarată zi de doliu național în toată țara. Doliul național este instituit în semn de comemorare a celebrei pictorițe Valentina Rusu-Ciobanu, promotoare a valorilor culturale naționale și universale.
În conformitate cu decretul prezidențial, vineri, 5 noiembrie, în toate localitățile republicii drapelele de stat vor fi coborâte în bernă, iar la ora 12.00 se va cinsti memoria artistei plastice Valentina Rusu-Ciobanu prin păstrarea unui moment de reculegere. Ceremonia funerară va fi transmisă în direct de Compania publică „Teleradio-Moldova”.
Totodată, li se recomandă autorităților publice, întreprinderilor și organizațiilor să renunțe la desfășurarea, în ziua de 5 noiembrie 2021, a acțiunilor distractive în masă, iar redacțiilor ziarelor, posturilor de radio și de televiziune – să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor și la formarea programelor.
La 28 octombrie 2021, Valentina Rusu Ciobanu a sărbătorit vârsta de 101 ani. Printre distincțiile sale se numără titlul de artistă plastică a poporului din R.S.S.M. (1985), Premiul de Stat al R.S.S.M. (1974) și Ordinul Republicii (1996).
Vezi și aceste știri

Un veac în creație: S-a stins din viață pictorița Valentina Rusu-Ciobanu

Maia Sandu despre noul contract cu Gazprom: „Un precedent pozitiv în relațiile cu Federația Rusă”

Tatiana Țîbuleac, Valentina Naforniță, Nicolae Pojoga, Tudor Iașcenco, printre numele decorate de Maia Sandu, la 30 de ani de la proclamarea independenței
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
