7 noiembrie 1989 - Parada care nu a mai avut loc. Cum au reușit moldovenii să oprească tancurile sovietice

7 noiembrie 1989 - Parada care nu a mai avut loc. Cum au reușit moldovenii să oprească tancurile sovietice

La 7 noiembrie 1989, cu ocazia aniversării anuale și grandioase a „Marii Revoluții Socialiste”, Chișinăul a fost scena unor evenimente de necrezut. Deși, din Moscova până la Alma Ata, din Kiev și până la Tallinn, drumurile capitalelor „republicilor surori” ale URSS erau pline de tancuri și artilerie militară ce defila pe bulevardele centrale în cinstea evenimentului, la Chișinău, Vilnius și Tbilisi aniversarea nu a mai continuat conform programului.

Secondați de reprezentanții Kremlinului, liderii Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești din acea vreme, erau pregătiți să întâmpine parada militară și întregul program artistic, prin care se aduceau osanale „marelui Ilici”. Nu știau însă că, pentru prima dată din 1940, parada militară, care era punctul forte al manifestațiilor, avea să nu mai aibă loc.

Iar asta, pentru că undeva la intersecția actualelor străzi Lazo și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața Parlamentului și a Președinției (pe atunci Comitetul Central și Sovietul Suprem), mulțimea a ieșit în fața tancurilor, forțând militarii să se retragă în cazărmi.

Ce s-a întâmplat la 7 noiembrie 1989

La Chișinău, festivitățile dedicate zilei de 7 noiembrie s-au organizat, pentru prima dată, în 1940, la doar câteva luni de la ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de forțele Armatei Sovietice. Reluată după 1944, demonstrația din această zi a devenit în scurt timp o tradiție a regimului comunist, care nu ezita să prezinte populației, trupele și tehnica militară din dotare. În timp ce la Moscova, parada era motiv de mândrie, la Chișinău, cel puțin din anii perestroikăi, nu mai era decât o amintire a faptului că Basarabia fusese ocupată pe calea armelor.

Fondat în mai 1989, Frontul Popular din Moldova avea la bază organizațiile constituie în jurul cenaclului Mateevici sau al Mișcării Democratice pentru Restructurare. Totodată, atunci, având în vedere cererea masivă de informații, multe dintre care erau cenzurate sau prea puțin prezente în spațiul public, a dus la aceea că mulți cetățeni, în mare parte moldoveni, se adunau în fiecare seară la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt, unde ascultau informații despre istorie, limbă, identitate națională etc. Anume aici s-a răspândit ideea de a boicota parada din ziua aniversării „Marii Revoluții Socialiste din Octombrie”.

În ziua de 7 noiembrie a anului 1989, mai mulți manifestanți, simpatizanți ai Frontului Popular din Moldova, organizație aflată în fruntea Mișcării de Renaștere Națională, au perturbat parada militară tradițională, prin care era comemorată Marea Revoluție Socialistă din Octombrie.

Literatura și Arta descria manifestația în felul următor: „Un grup de cetăţeni s-au adunat în dimineaţa zilei de 7 noiembrie 1989 lîngă spitalul de boli infecţioase de pe bulevardul Lenin, unde se afla coloana tehnicii militare ce urma să ia parte la parada de pe Piaţa Victoriei. Aceştia au hotărît să-şi exprime poziţia antimilitaristă prin blocarea tancurilor şi altor blindate, aşezîndu-se direct în stradă în faţa tehnicii, pentru a-i bara calea”.

Vladimir Dorogan: „Oamenii muncii au început să se adune lîngă spitalul republican de boli infecţioase pentru a participa la manifestaţie în cadrul coloanei organizate de Frontul Popular. În faţa noastră staţionau tancurile şi rachetele gata pentru parada militară. Din masa de oameni a ieşit în faţa tancurilor un grup alcătuit din aproximativ 100 de persoane (…) tovarăşii conducători au dat bir cu fugiţii îndată ce au zărit coloana Frontului Popular cu tricolorul.

Mii de oameni au scandat atunci, la manifestația oficială, lozincile Frontului Popular din Moldova care erau „Jos gândirea imperială! Demilitarizăm republica! Jos cu politica de import a cadrelor! Alegeri libere și democratice! Avem dreptul la istorie!”.

Astfel, în acea zi, înainte ca militarii să primească ordinul de a intra în Piața Marii Adunări Naționale (pe atunci Piață a Biruinței), coloana formată din simpatizanții frontului s-a desprins și a încercat să blocheze intrarea tancurilor în perimetrul acesteia. În scurt timp, ciocnirile au degenerat în lupte de stradă între miliție și civili.

„Detaşamente de tineri îmbrăcaţi în civil au tăbărît asupra celor din stradă, începînd fulgerător să-i bată în modul cel mai crunt, pînă la însîngerare, apoi îi luau tîrîş de acolo, ducîndu-i pe trotuar”, povestea un alt cetățean.

Un alt punct de vedere a fost prezentat de agenția oficială de știri TASS, care scria că la Chișinău, „acțiunile iresponsabile ale naționaliștilor din Frontul Popular au dus la încălcarea ordinii publice și au întunecat atmosfera de sărbătoare”.

Ca urmare a acestui fapt, conducerea de atunci a RSSM a părăsit în grabă tribuna de lângă monumentul lui Lenin, fiind prima dată când parada fusese întreruptă.

Ce a urmat

Două zile mai târziu, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, prim-secretarul formațiunii, Simion Grossu a îndemnat organele Procuraturii și ale Ministerului de Interne să inițieze arestarea celor vinovați de evenimentele din 7 noiembrie. Acesta a mers mai departe, propunând ca cei arestați să fie deportați în alte republici, însă aceste acțiuni nu mai erau acceptate de conducerea de la Kremlin.

La 10 noiembrie a avut loc un protest în fața Ministerului Afacerilor Interne, contra acțiunilor violente ale miliției din 10 noiembrie. Manifestația a degenerat, la scurt timp, în violențe fiind atacat sediul instituției. Atunci, meritul de a nu da ordin de tragere în cetățeni a fost arogat de ministrul de interne al RSSM, viitor președinte al RM, Vladimir Voronin.

foto: Blogul lui Marius Mioc

La 16 noiembrie însă Simion Cuzmici Grosu a fost înlăturat de la conducerea PCM, fiind înlocuit cu Petru Chirilovici Lucinschi, care avea faima de a fi o persoană mai reformatoare. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
7 noiembrie trebuie să fie declarată Ziua victimelor comunismului, consideră Trump

7 noiembrie trebuie să fie declarată Ziua victimelor comunismului, consideră Trump

Limuzinele utilizate de Mircea Snegur și Petru Lucinschi, expuse în fața Parlamentului (FOTO)

Limuzinele utilizate de Mircea Snegur și Petru Lucinschi, expuse în fața Parlamentului (FOTO)

Parlamentul, un sfert de veac în urmă. Cum arătau Ghimpu, Diacov, Snegur sau Voronin și cum aveau loc ședințele plenare (FOTO)

Parlamentul, un sfert de veac în urmă. Cum arătau Ghimpu, Diacov, Snegur sau Voronin și cum aveau loc ședințele plenare (FOTO)

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
  • 2
    O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)
  • 3
    O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii
  • 4
    Raliurile nocturne, în vizorul polițiștilor. Un șofer a rămas fără permisul de conducere (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.