
Platforma DA trage un semnal de alarmă. Acuză MAI că a angajat persoane cu reputație compromisă în funcții-cheie
Platforma Demnitate și Adevăr acuză conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) că a angajat persoane cu reputație compromisă în funcțiile-cheie ale instituției. Liderul partidului Dinu Plîngău și membrul formațiunii Chiril Moțpan au declarat în cadrul unei conferințe de presă că au foarte multe semne de întrebare asupra unor funcționari, precizând că nu este un atac asupra Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
・
„A fost readus în cadrul MAI-ului Sergiu Diaconu în calitate de secretar de stat. Există informații că a fost depistat de două ori în stare de ebrietate la volan. El a mai fost anterior avansat în funcția de șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP) doar pentru câteva zile, pentru ca ulterior să ajungă vice-ministru”, a spus Sergiu Moțpan.
Membrii Platformei DA au mai adăugat că la MAI au fost aduse persoane anchetate penal și că la ora actuală nu se cunoaște la ce etapă de cercetare se află dosarele.
„În fruntea Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) sunt admiși oameni loiali doamnei ministre. Unii dintre ei au restaurante, iar alții sunt cu dosare penale. Spre exemplu, Iurie Podarilov, actualul șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), este parte a unui dosar penal”, a precizat Sergiu Moțpan.
Potrivit lui Dinu Plângău, partidul a sesizat Guvernul despre aceste sesizări, însă, din lipsă de reacție din partea Executivului, membrii formațiunii au decis să facă sesizări în public. „Am transmis la mai mulți oameni, inclusiv deputați, și nu am primit niciun răspuns”, a spus politicianul.
Solicitați pentru o reacție, reprezentanții MAI nu au răspuns la telefon.
Amintim că anterior și președintele Partidului Schimbării Ștefan Gligor a venit cu acuzații la adresa MAI. „Ministerul de Interne este o dezamăgire de 97%”, a declarat politicianul.