Actele cetățeanului de onoare al Orheiului, deputatului anunțat în căutare internațională, Ilan Șor, au fost declarate nule de către Agenția Servicii Publice (ASP), care a depistat că buletinul de identitate și pașaportul acestuia au fost perfectate în lipsa lui.
ASP a anunțat că a efectuat un control la sesizarea Procuraturii Anticorupție privind respectarea procedurilor de eliberare a actelor de identitate ale lui Ilan Șor. În urma verificărilor, ASP a constatat că atât buletinul de identitate emis în 2012, cât și pașaportul emis în 2010 au fost perfectate și eliberate cu încălcarea legislației, fiind întocmite în lipsa acestuia.
„S-a stabilit că imaginea facială, datele personale și semnătura olografă ale lui Ilan Șor au fost utilizate din resursele informaționale ale Registrului de stat al populației, în baza unui act perfectat în 2009, iar actele de identitate au fost înmânate unor persoane terțe, contrar legii”, se arată într-un comunicat al ASP.
Astfel, actele de identitate perfectate și eliberate în lipsa lui Ilan Șor au devenit nule conform prevederilor legii privind actele de identitate din Sistemul național de pașapoarte și au fost anulate în baza unui ordin semnat de directorul ASP, în data de 9 noiembrie curent.
Potrivit prevederilor Regulamentului cu privire la modul de perfectare și eliberare a actelor de identitate ale Sistemului național de pașapoarte, la depunerea cererii pentru eliberarea buletinului de identitate, solicitantul va fi fotografiat în subdiviziunile teritoriale ale Ministerului Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor sau misiunilor diplomatice ori oficiilor consulare ale Republicii Moldova.
Totodată, potrivit prevederilor Regulamentului, buletinul de identitate se înmânează titularului sau reprezentantului lui legal personal, contra semnătură, în organele competente.
Menționăm că Ilan Șor a fost reținut în mai 2015, iar doi ani mai târziu a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani. Pedeapsa va intra însă în vigoare doar după ce va deveni definitivă.
Ilan Șor se declară nevinovat, acesta a părăsit Republica Moldova în iunie 2019. La fel, precizăm că la alegerile parlamentare din această vară, Ilan Șor s-a ales cu un nou mandat de deputat.
Vezi și aceste știri

Anunțat în căutare internațională, Ilan Șor primește titlul de cetățean de onoare la Orhei

Ilan Șor nu este de acord cu decizia magistraților de a aduce scuze președintei Maia Sandu. O nouă ședință de judecată

PG respinge sesizarea în privința secvenței video trucate în care apar Maia Sandu și Ilan Șor. Reacția lui Carp: „Bun de pus în ramă”
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
