
Cu o zi înainte ca autoritățile să anunțe compensarea tarifelor la gaze, opoziția se grăbește cu soluții
Cu o zi până ca Executivul să anunțate mecanismele de compensare a tarifelor la gaze, Fracțiunea Socialiștilor și Partidul Șor au luat-o înainte și au propus soluții de alternativă.
・
Deputații socialiști au înregistrat marți o inițiativă legislativă, care prevede compensarea din bugetul de stat a tarifului la gazele naturale pentru toți cetățenii. Despre acesta a anunțat Petru Burduja, deputat PSRM, vicepreședinte al Comisiei economie, buget și finanțe, în cadrul unui briefing susținut în Parlament.
Potrivit deputatului Petru Burduja, proiectul respectiv prevede ca consumatorii casnici să achite până la 100 de m3 de gaz consumat la tariful vechi, iar statul să achite diferența de preț, care e de circa 6,4 lei pentru 1 m3.
Petru Burduja a menționat că proiectul va fi propus spre examinare în regim de urgență, mâine, în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe. Alesul poporului a subliniat că socialiștii vor veni și cu propuneri de compensare a tarifelor și pentru agenții economici, astfel încât să fie redus impactul unor scumpiri în lanț a produselor, în special, a celor de primă necesitate.
De partea cealaltă, deputatul Ilan Șor, anunțat în căutare internațională în dosarul frauda bancară, insistă ca Guvernul să compenseze integral facturile la gaz.
„Oameni buni, suntem în pragul unei catastrofe umanitare. De aproximativ o lună de zile, noi, Partidul „ȘOR” atenționăm guvernarea cu privire la dezastrul care vine. I-am avertizat unde poate duce criza gazelor, pe care au provocat-o, și le-am cerut să caute fără întârziere soluții, pentru a compensa această diferență de tarif. Pentru toți cetățenii, nu doar pentru o anumită categorie, pentru că aici vorbim despre o criză majoră în toate sferele de activitate”, susține politicianul.
Ilan Șor spune că de câteva ori, fracțiunea Partidului „ȘOR” a încercat să introducă acest proiect pe ordinea de zi, însă majoritatea parlamentară l-a respins fără ca măcar să-l citească.
Menționăm că la, 10 noiembrie, după ședința de Guvern, premierul Natalia Gavrilița și ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătaru, vor susține o conferință de presă în cadrul căreia vor fi anunțate mecanismele de compensare a tarifelor la gaze.
În facturile pe luna noiembrie, pentru gaz am putea avea un preț de aproape trei ori mai mare, în comparație cu cel pe care îl achitam până acum. Asta, în condițiile în care tariful anunțat astăzi de autorități (calculat cu TVA), va fi de 11 lei și 8 bani. Acest preț va fi valabil pentru consumatori pentru luna noiembrie (1-30 noiembrie). Totuși, o parte din această sumă ar putea fi compensată, susțin autoritățile.
Cu toate că tariful anunțat astăzi este unui provizoriu și va fi revizuit până la data de 30 noiembrie, facturile pe care le vom primi pentru consumul de gaz din noiembrie, deja ne vor bate la buzunar.
Tariful intermediar, pentru un metru cub de gaze, stabilit și anunțat astăzi de ANRE este de 10 lei și 26 de bani fără Taxa pe Valoare Adăugată. Cu TVA, acesta va constitui 11 lei și 8 bani, față de 4 lei și 29 de bani, anterior.