
O echipă din Italia realizează patru videouri despre oferta turistică a Republicii Moldova. Ce i-a impresionat cel mai mult (VIDEO)
Oferta turistică a Republicii Moldova va fi și mai mult promovată în rândul turiștilor Italieni. Echipa de filmări Gambero Rosso a filmat 4 videouri despre cultura, locurile și gastronomia țării noastre. Echipa Gambero Rosso a filmat timp de câteva zile, destinațiile turistice din Moldova. Cele 4 serii a câte 30 minute despre oferta turistică a RM vor rula în primul trimestru al anului viitor.
・
„Ne dorim să reluăm, să relansăm invitațiile făcute anterior pe piața Italiei prin aceste videouri care vin să promoveze și să pună în valoare oferta turistică a Republicii Moldova, produsul nostru turistic, iar prin aceste patru seriale sau documentare create de Gambero Rosso sperăm foarte mult să creștem numărul de turiști care vor veni din Italia, deoarece numărul acestora pe perioada pandemiei a scăzut cu aproximativ 80%.”
Natalia Turcanu, Director Executiv ANTRIM
Autor:

„Cu cât petreci mai mult timp în preajma moldovenilor ei te lasă să intri în sufletul și în casa lor, iar în final se dovedește a fi un popor foarte ospitalier. Impresiile mele sunt foarte pozitive în aceste 3-4 zile. La Piața Centrală din Chișinău, vreau să vă spun, aici respiră autenticitatea țării, a orașului, esența acestei țări. Îmi place să vizitez piețele pentru că ele sunt astăzi mai autentice, iar aici spațiul dedicat legumelor este enorm și asta contează, întrucât partea agricolă ocupă un loc important în Republica Moldova. Apoi, după aceasta, bineînțeles e bucătăria, pe care deja am testat-o și despre care n-aș putea spune nimic rău.”
Giovanni Angelucci, prezentator Gambero Rosso, Italia
Autor:
Echipa de filmare a gătit și filmat bucătăria într-un restaurant din Chișinău. Mezzo are o bucătărie inspirată din cea italiană și combinată cu cea tradițională moldovenească, reinventată.

„Piața Italiană este o sursă de turiști pentru noi și atunci când am auzit scopul acestui program am acceptat cu mare drag pentru ca să promovăm oferta turistică a Moldovei pe Piața italiană, ca să primim și noi mai mulți turiști la noi. Suntem într-o relație de parteneriat de mai mult timp cu ANTRIM, fiind și membri ai ANTRIM, iar acest lucru ne bucură foarte mult. De fiecare dată ne implicăm și participăm în toate proiectele pe care ANTRIM le are pentru a susține antreprenorii, agenții economici din domeniul Horeca, într-o perioadă atât de grea în care ne aflăm acum.”
Tatiana Istrati, Manager General, Berd’s Chișinău MGallery Hotel Collection
Autor:
Echipa de producție din Italia a fost impresionată de varietatea de produse proaspete, disponibile la noi. I-au cucerit plăcintele moldovenești – diferite în fiecare regiune a țării și cred că potențialul Republicii Moldova este puțin valorificat.
„Punctul forte al Moldovei, ca și cel slab, de altfel, este faptul că această țară este foarte puțin cunoscută. Zic un punct forte, deoarece avem atâtea de descoperit aici.”
Giovanni Angelucci, prezentator Gambero Rosso, Italia
Autor:

Acest video este elaborat la solicitarea ANTRIM cu suportul Activității de Susținere a Competitivității în Industria Ușoară și cea a Turismului, un proiect EDGE (Buy -in), finanțată de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).