„Documentul prevede sporirea accesibilității serviciilor publice prestate la nivel central prin instituirea centrelor unificate de prestări servicii (în continuare - CUPS) în parteneriat cu autoritățile locale, precum și a unei serii de acțiuni la capitolul „Politici pentru diasporă”, orientate spre asigurarea accesibilității serviciilor publice în egală măsură atât cetățenilor din țară, cât și moldovenilor din diasporă”, explică viceprim-ministrul pentru digitalizare.
Potrivit responsabililor, la nivelul administrației publice locale, serviciile de front-office acordate de către CUPS vor fi gratuite, plata urmând a fi efectuată doar către prestatorii de servicii pentru serviciile publice solicitate, iar la nivelul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova peste hotare, serviciile vor fi prestate cu plată.


Proiectul menționat va fi implementat pe etape. La prima etapă, pe parcursul anului 2022, în țară și peste hotare, în total, vor fi inaugurate 26 de centre. Ulterior, în anul 2023, încă 60 de localități din țară vor beneficia de proiectul CUPS. Specialiștii CUPS, care au fost selectați și instruiți pentru pilotare, vor activa în 17 primării din localități rurale și în 9 misiuni diplomatice și oficii consulare ale Republicii Moldova peste hotare.
Specialistul CUPS, în persoana unui angajat al primăriei locale, va avea misiunea de a informa populația și de a ajuta cetățenii de la sate să acceseze serviciile de care au nevoie în format electronic (serviciile cadastrale, de stare civilă, acte permisive, alocații, indemnizații, autorizații pentru construcție etc), le vor oferi suport informațional și practic cum să depună solicitări pentru servicii (cereri), să completeze formulare de înregistrare online și vor ajuta, totodată, la recepționarea rezultatului prestării.
Conform aceluiași principiu, cetățenii moldoveni aflați peste hotare se vor putea adresa la cel mai apropiat consulat al Republicii Moldova, pentru a obține o gamă largă de servicii de la autoritățile statului Republica Moldova, fiind ajutați de angajații Oficiului Consular de la formularea cererii, până la obținerea rezultatului.
Demararea procesului de pilotare va include, la primă etapă, o serie de servicii publice prestate de către Agenția Servicii Publice și Casa Națională de Asigurări Sociale, cu posibilitatea includerii ulterioare și a serviciilor publice prestate de alte autorități guvernamentale.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.