Exercițiu teoretic: Ce venituri maxime trebuie să aibă o familie cu un copil ca să primească ajutor de la stat în factura la gaze

Exercițiu teoretic: Ce venituri maxime trebuie să aibă o familie cu un copil ca să primească ajutor de la stat în factura la gaze

O familie formată din doi adulți și un copil, ale căror venituri sunt mai mici de 7.619 lei lunar, vor putea beneficia de ajutor de la stat pentru factura la gaz. Asta, în opinia ministrului Muncii și Protecției Sociale, înseamnă o familie vulnerabilă. Evident, mai sunt și alte criterii de eligibilitate de care vor ține cont asistenții sociali care vor recepționa dosarele pentru solicitările de compensație. Printre altele, ministra Natalia Gavriliță a menționat că agenții economici nu vor avea parte de niciun fel de ajutoare de la stat.

Să luăm acest exemplu: 

Un apartament de 60 m2, în care se consumă 300 de m3 de gaz lunar. Primii 50 m3 se achită la tariful de 6,76 de lei cu TVA inclus, următorii 100 de m3 (până la 150 m3) se achită cu – 7,86 lei, iar restul se achită cu 11 lei și 8 bani.

Publicitate
...

Potrivit responsabililor, 75% din toti consumatorii casnici ai Republicii Moldova consumă mai puțin de 150 de metri cubi lunar.

Cât despre agenții economici, cabinetul Gavriliță spune că nu a inclus întreprinderile atunci când a realizat acest pachet de compensații la factura la gaze.

„Luând în considerare faptul că Republica Moldova a negociat un preț bun de piață și care este mai mic decât prețul la gazele naturale din regiune, acest program de compensații se va limita doar la consumatorii casnici”, a declarat prim-ministra Natalia Gavriliță.

AGORA precizează că, pe 9 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat tariful de 10 lei și 26 de bani pentru un metru cub de gaz consumat. Până la 30 noiembrie, prețul urmează să fie revăzut. Tariful anunțat a crescut de peste două ori, comparativ cu 4 lei și 20 de bani, cât achita populația până acum.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal