Un microbuz în care s-ar fi aflat microbiști scoțieni a intrat în țară prin punctul de trecere de la Leușeni, fără autorizarea de rigoare. Poliția de Frontieră spune că a dispus inițierea unei anchete de serviciu, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor pe acest caz.
„Poliția confirmă faptul că un mijloc de transport a traversat frontiera fără autorizarea de rigoare. În prezent, se întreprind un șir de măsuri privind identificarea microbuzului și depistarea persoanelor”, se arată într-un comunicat al instituției. Deși, presa scrie că în microbuz se aflau microbiști scoțieni, informația nu a fost confirmată de către oamenii legii.
Polițiștii spun că la intrarea în punctul de trecere, șoferul a poziționat microbuzul pe direcția dedicată transportului marfar, fără a stopa la linia de control. Ulterior, conducătorul auto a părăsit punctul de trecere și s-a deplasat în țară.
Oamenii legii au menționat că, în punctul de trecere al frontierei Leușeni, au loc lucrări de reparație, fapt ce complică deplasarea în această zonă.
În această seară se va juca meciul dintre Republica Moldova și Scoția, pentru Campionatul Mondial 2022, iar suporterii au venit la Chișinău pentru a urmări meciul.