OMS vine cu o nouă avertizare: „Nu amânați restricțiile”

OMS vine cu o nouă avertizare: „Nu amânați restricțiile”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat ţările care se confruntă cu o creştere a cazurilor de coronavirus să nu tergiverseze reintroducerea restricţiilor antiepidemice, scrie Agerpres. Potrivit specialiștilor în sănătate, sunt necesare măsuri „foarte stringente”, în condițiile în care situația pandemică continuă să se deterioreze în multe state, majoritatea din Uniunea Europeană.

Experta OMS pe probleme de coronavirus, Maria van Kerkhove, susține că în funcție de cât de rapid vor fi puse în aplicare  măsurile, cu atât mai bune vor fi rezultatele ulterioare.

Reprezentanta OMS a atras atenţia asupra faptului că varianta Delta a virusului care circulă în prezent este mult mai contagioasă decât tulpinile precedente.

Totuși, Organizația Mondială a Sănătății  nu a nominalizat vreo ţară anume şi nici nu a comentat cu privire la acţiunile luate de diverse guverne.

Măsurile menţionate includ utilizarea la scară largă a măştilor, distanţarea fizică, buna ventilare a spaţiilor închise, evitarea reuniunilor în spaţii mici şi telemunca acolo unde este posibil.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Afișarea zilnică niciodată nu a reflectat realitatea la zi”. Ministra Sănătății explică eroarea privind raportarea numărului de decese asociate COVID-19

„Afișarea zilnică niciodată nu a reflectat realitatea la zi”. Ministra Sănătății explică eroarea privind raportarea numărului de decese asociate COVID-19

România: Incendiu, soldat cu victime, la un spital COVID-19 din Ploiești

România: Incendiu, soldat cu victime, la un spital COVID-19 din Ploiești

OMS: În 2022 ar putea exista un deficit de seringi la nivel mondial

OMS: În 2022 ar putea exista un deficit de seringi la nivel mondial

OMS trage un semnal de alarmă: Încă o jumătate de milion de europeni ar putea muri din cauza Covid-19, până în februarie

OMS trage un semnal de alarmă: Încă o jumătate de milion de europeni ar putea muri din cauza Covid-19, până în februarie

OMS trimite o delegație în România pentru a analiza rata de vaccinare

OMS trimite o delegație în România pentru a analiza rata de vaccinare

OMS: Decesele asociate tuberculozei, în creștere. La mijloc ar fi pandemia COVID-19

OMS: Decesele asociate tuberculozei, în creștere. La mijloc ar fi pandemia COVID-19

OMS aprobă pentru țările din Africa primul vaccin împortiva malariei, infecția care a luat viața a 260 mii de copii în 2019

OMS aprobă pentru țările din Africa primul vaccin împortiva malariei, infecția care a luat viața a 260 mii de copii în 2019

OMS a recomandat primul tratament pentru prevenirea formelor severe de COVID-19

OMS a recomandat primul tratament pentru prevenirea formelor severe de COVID-19

În premieră în Moldova: Curtea de Conturi ar putea face un audit extern în domeniul gazelor naturale din țară

În premieră în Moldova: Curtea de Conturi ar putea face un audit extern în domeniul gazelor naturale din țară

Advertoriale
Dezvoltă vânzările cu livrare în doar două zile cu POS terminale mobile maib

Dezvoltă vânzările cu livrare în doar două zile cu POS terminale mobile maib

De sărbători, la FinComBank, credite pentru nevoi personale fără comision de eliberare!

De sărbători, la FinComBank, credite pentru nevoi personale fără comision de eliberare!

A deschis propria afacere atunci când toate se închideau. Cunoaște istoria Anei Smoleac (INTERVIU)

A deschis propria afacere atunci când toate se închideau. Cunoaște istoria Anei Smoleac (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Majorarea salariilor judecătorilor CCM nu a fost acceptată de Guvern, deși Gavrilița spune că este justificată (VIDEO)
  • 2
    Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană
  • 3
    „O acrobată ce merge pe sârmă.” Maia Sandu, inclusă în clasamentul anual al celor mai influente personalități din Europa
  • 4
    Tensiune între Rusia și Occident. Trei avioane franceze au fost interceptate deasupra Mării Negre
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.