Germania: Procedura de certificare a gazoductului Nord Stream 2, suspendată

Germania: Procedura de certificare a gazoductului Nord Stream 2, suspendată
foto: Profimedia Images

Germania a dispus suspendarea temporară a gazoductului Nord Stream 2 întrucât nu sunt respectate reglementările locale. Fără aprobarea autorităților germane, conducta nu poate fi utilizată, scrie Digi24.

Agenţia Federală a Reţelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anunţat marţi suspendarea procedurii de aprobare a Nord Stream 2, controversatul gazoduct între Rusia şi Germania pe sub Marea Baltică, invocând un obstacol juridic.

Conducta, care a fost finalizată la începutul acestui an, după luni de întârzieri și eșecuri, are nevoie de aprobarea autorităților germane înainte de a putea fi pusă în funcțiune.

Autoritatea de reglementare germană a declarat că nu poate continua cu certificarea conductei deoarece Nord Stream 2 AG, compania controlată de Gazprom, care deține conducta, este înregistrată în Elveția, nu în Germania.

„În urma unei examinări amănunţite a documentaţiei, Bundesnetzagentur a concluzionat că nu este posibilă certificarea operatorului gazoductului Nord Stream 2 decât dacă această societate este organizată sub o formă juridică în conformitate cu legislaţia germană„, explică BNetzA într-un comunicat difuzat marţi.

În lipsa aprobării, Nord Stream 2 nu poate începe să funcţioneze

Certificarea Nord Stream 2, controlat de gigantul de gaze rusesc Gazprom, este unul dintre ultimii paşi înainte de punerea în funcţiune a gazoductului, notează AFP, citat de Agerpres.

În lipsa acestei aprobări, gazoductul care transportă gaze naturale ruseşti direct în Europa Occidentală prin Germania, fără a mai trece prin Ucraina, nu poate începe să funcţioneze, de teama sancţiunilor, conform EFE.

Şeful companiei de energie a Ucrainei, Naftogaz, Iuri Vitrenko, a salutat decizia agenţiei de reglementare germane. Reuters aminteşte că Ucraina a avut succes în demersul său de a deveni parte a procesului de consultare în vederea certificării gazoductului.

„Bună”, a răspuns Vitrenko într-un mesaj transmis Reuters care l-a întrebat ce părere are despre decizia BNetzA. „Acesta este un punct de vedere important, care sugerează că agenţia germană ne împărtăşeşte opinia că certificarea nu poate fi aplicată gazoductului exclusiv în Germania, ci trebuie aplicată în ansamblu, pentru întreaga conductă, de pe teritoriul Federaţiei Ruse şi până pe teritoriul Germaniei", a apreciat oficialitatea ucraineană.

Programat iniţial să fie dat în exploatare în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se vor implica în construcţia acestei conducte. Situaţia s-a schimbat după ce presedintele american Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia drept o armă împotriva Ucrainei, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Lovitură în justiție pentru Gazprom: Nord Stream 2 va trebui să fie separat de proprietar

Lovitură în justiție pentru Gazprom: Nord Stream 2 va trebui să fie separat de proprietar

Un oficial german susține că gazoductul Nord Stream 2 s-ar putea dovedi inutil, în contextul ambițiilor în materie de mediu ale Germaniei

Un oficial german susține că gazoductul Nord Stream 2 s-ar putea dovedi inutil, în contextul ambițiilor în materie de mediu ale Germaniei

Când vor fi reluate lucrările la controversatul gazoduct Nord Stream 2

Când vor fi reluate lucrările la controversatul gazoduct Nord Stream 2

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Printre victimele bombardamentelor din Sergheevca, mai mulți angajați ai unui Centru de sănătate pentru copii, gestionat de R. Moldova. Reacția Alei Nemerenco
  • 2
    Cu o economie afectată tot mai mult de sancțiuni, Putin recunoaște direct că spionajul industrial este noua sa prioritate
  • 3
    Un deputat rus susține că Insula Șerpilor se află în continuare sub control rusesc: Rusia se gândește să să salveze viețile luptătorilor săi
  • 4
    O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.