CEC a interzis transportarea organizată a alegătorilor la scrutinul din 21 noiembrie

CEC a interzis transportarea organizată a alegătorilor la scrutinul din 21 noiembrie

În ziua scrutinului de duminică, 21 noiembrie 2021 nu va fi admisă transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare. Pentru a preveni transportarea alegătorilor de către concurenții electorali sau alte persoane, duminică, între orele 07.00 şi 21.00, în localitățile unde vor avea loc alegeri se va permite deplasarea doar a autovehiculelor a căror capacitate de transportare nu este mai mare de opt persoane și a transportului rutier de persoane prin curse regulate care funcționează potrivit legislației Republicii Moldova.

Prevederile hotărârii CEC nu se aplică în cazul transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate speciale,  prin servicii ocazionale, în cont propriu și a transportului rutier contra cost în regim de taxi, cu obligația documentării acestor cazuri.

În situația nerespectării hotărârii, Inspectoratul General al Poliției, Agenția Națională a Transportului Auto și Serviciul Fiscal de Stat vor supraveghea și vor asigura respectarea regulilor stabilite și vor întreprinde măsuri de întrerupere a acestora, raportând la fiecare patru ore despre toate cazurile înregistrate și/sau documentate Comisiei Electorale Centrale.

Amintim că, duminică, 21 noiembrie curent, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar în 15 localități din țară.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.