
Legea bugetului de stat ar putea fi modificată, pentru a depăși starea de urgență în sectorul energetic
În contextul măsurilor de depășire a stării de urgență în sectorul energetic, Parlamentul ar putea modifica Legea bugetului de stat pentru anul curent. Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, în ședința din 17 noiembrie, raportul la proiectul de lege și îl va înainta spre aprobare plenului Legislativului.
・
Astfel, se propune majorarea veniturilor bugetului de stat cu 767,8 milioane de lei – până la 45.862 de miliarde de lei, cheltuielilor cu 421,7 milioane de lei – până la 57.654,3 miliarde de lei. Respectiv, deficitul bugetar se va diminua cu 346,1 milioane de lei și va constitui 11,792 miliarde de lei sau 5,1% din PIB.
Partea de venituri a bugetului de stat se propune a fi majorată din contul încasărilor din impozite si taxe.
Creșterea cheltuielilor este legată de alocații suplimentare acordate populației în scopul depășirii consecințelor stării de urgență.
Astfel, 210 milioane de lei vor fi alocate pentru compensarea diferenței de tarife, conform facturilor la gazele naturale și energia termică. Procedura de compensare va fi realizată prin intermediul Ministerului Muncii si Protecției Sociale.
Alte 139 milioane de lei vor fi transferate către bugetul asigurărilor sociale de stat, dintre care 104 milioane de lei – ca urmare a majorării ajutorului pentru perioada rece a anului, precum și creșterii numărului de familii defavorizate care urmează să beneficieze de astfel de suport din partea statului.
Modificările operate la sursele de finanțare a deficitului bugetului de stat includ mijloace financiare pentru majorarea capitalului social al SA Energocom cu 1,7 miliarde de lei, în scopul de a asigura procurarea gazelor naturale pentru acoperirea deficitului și pentru consumul curent. De asemenea, este prevăzută intrarea tranșei I conform programului nou de reforme economice susținut prin resursele acordate de Fondul Monetar Internațional în sumă de aproape 1,4 miliarde de lei.
Printr-o Hotărâre a Parlamentului, a fost declarată stare de urgență pe întreg teritoriul țării, în perioada 22 octombrie – 20 noiembrie. Propunerea a venit din partea Guvernului și a avut drept scop stabilirea măsurilor necesare întru asigurarea securității aprovizionării cu gaze naturale și energie electrică a țării.