Încă 86 de mii de familii vor primi ajutor în perioada rece a anului. Frigiderul sau televizorul nu mai sunt considerate un „lux”

Încă 86 de mii de familii vor primi ajutor în perioada rece a anului. Frigiderul sau televizorul nu mai sunt considerate un „lux”

Încă 86 de mii de familii vor intra în programul de asistență socială a Guvernului și vor beneficia de un ajutor social pentru perioada rece a anului. Proiectul de lege a fost aprobat de Parlament în lectură I cu votul a 86 deputați. Acesta urmează a fi votat în a doua lectură în cadrul aceleași ședințe.

Potrivit notei informative, majorarea numărului de familii beneficiare de ajutor social a fost dictată de majorare tarifelor la utilități în vederea prevenirii excluziunii sociale a unor categorii ale populației, precum și pentru a intensifica măsurile de asistență pentru depășirea situațiilor de dificultate. 

„Spuneți-ne dacă ați reușit să transmiteți în teritoriul noul pașaport social. Am impresia că a rămas vechiul pașaport social unde și televizor, și bicicletă. Poate că au rămas cele vechi și oamenii cred că sunt aceleași condiții. Verificați acest lucru ca să evităm subiecte care rămân cozi din alte timpuri. Asigurați că asistenții sociali evaluează corect cine trebuie să primească ajutor social. Am impresia că în unele localități primesc ajutor nu cine trebuie”, a spus deputatul Lilian Carp.

Autorul proiectului a menționat că va verifica lucrurile în localități. Totodată, acesta a confirmat faptul că televizorul, bicicleta sau frigiderul nu mai sunt considerate impedimente în obținerea ajutorului social. Cu alte cuvinte, familiile care dețin aceste obiecte vor putea primi ajutor social.

Proiectul de lege prevede acordarea ajutorului pentru 1 noiembrie 2021- 31 martie 2022. Aceste persoane care sunt în sistem vor beneficia de ajutor pentru perioada rece a anului de 700 de lei. Iar cei care se consideră eligibili pot depune cereri acum când intră în vigoare proiectul de lege.

Totodată, va fi crescută valoarea Ajutorului pentru Perioada Rece a Anului de la 500 lei la 700 lei (+40%), pentru pensionari, pragul de eligibilitate se majorează la un venit lunar de 3.100 lei (80% din pensionari sunt eligibili pentru acest program), pentru o familie din doi adulți și un copil, pragul de eligibilitate va crește cu 1.172 de lei (de la 6.446 lei la 7619 lei) iar  pentru o familie din doi adulți și doi copii, pragul de eligibilitate va crește cu 1.531 lei (de la 8.420 lei la 9.951 lei).

Pentru 2022, se estimează că de acest program vor beneficia aproape 300.000 familii.  Cost total al programului APRA pentru 2022 ca urmare a creșterilor anunțate: 950 milioane lei

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
 În Moldova ar putea fi creat Inspectoratul Social de Stat cu împuterniciri de sancționare în caz de plăți acordate ilegal pentru ajutor social

În Moldova ar putea fi creat Inspectoratul Social de Stat cu împuterniciri de sancționare în caz de plăți acordate ilegal pentru ajutor social

Șefa CNAS: Mamele neasigurate care primesc indemnizație minimă pot solicita ajutor social suplimentar

Șefa CNAS: Mamele neasigurate care primesc indemnizație minimă pot solicita ajutor social suplimentar

Șomerii care primesc ajutor social vor presta, la cererea primarului, activități comunitare

Șomerii care primesc ajutor social vor presta, la cererea primarului, activități comunitare

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.