Șeful CNA, Ruslan Flocea, nu vine în Parlament la raportul de evaluare a instituției: „Decizia de a mă demite a fost deja luată”

Șeful CNA, Ruslan Flocea, nu vine în Parlament la raportul de evaluare a instituției: „Decizia de a mă demite a fost deja luată”

Directorul Centrului Național Anticorupție, Ruslan Flocea, refuză să se prezinte în plenul Parlamentului la ședința din 18 noiembrie când urmează să fie prezentat raportul de evaluare parlamentară a activității instituției. Flocea afirmă că există deja o decizie luată și că știe că va fi demis.

„Nu voi da curs invitației de a participa în plenul Parlamentului la un exercițiu formal, din moment ce decizia de a mă demite a fost deja luată. Cel puțin asta reiese din declarațiile publice ale unor reprezentanți ai PAS care au afirmat, cu fiecare ocazie, că directorul CNA va fi demis după așa-zisa evaluare”, notează într-un comunicat directorul CNA.

Ruslan Flocea susține că în decurs de două luni a participat cu echipa la audierile din comisia parlamentară și că a prezentat informația solicitată, a oferit explicații.

Publicitate

„Cu regret, Raportul, publicat astăzi pe site-ul parlamentului, este expresia unei distorsionări intenționate a realității, o manipulare crasă a cifrelor și o lipsă totală de înțelegere a proceselor. De la bun început, am observat superficialitatea abordărilor unor membri ai Comisiei, lipsa cunoașterii elementare a cadrului juridic și a competențelor CNA, precum și populismul, manifestat pe toată perioada audierilor. De aceea îi voi scuti pe cei, care se acoperă astăzi cu mandatul de încredere dat de cetățeni, de rușinea ce le revine pentru un exercițiu de fațadă, cu final prestabilit”, adaugă Flocea.

Precizăm că în luna septembrie, vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi se arăta convins că șeful CNA, Ruslan Flocea, va fi demis după ce activitatea acestuia va fi supusă unei evaluării.

Amintim că la 14 septembrie a fost constituită comisia responsabilă de evaluarea CNA, după ce mai devreme, la 9 septembrie, a fost inițiat controlul parlamentar asupra activității instituției. Raportul va fi prezentat în plenul Parlamentului la 18 noiembrie.

Potrivit procedurii, după ce activitatea șefului CNA va fi evaluată pe platforma parlamentară, ar urma un proiect de hotărâre despre o eventuală revocare din funcție a lui Ruslan Flocea. Dacă acesta va fi demis de Parlament, noul director CNA va fi ales de Parlament cu votul majorității deputaților aleși, la propunerea a cel puțin 20 de deputați. Concursul pentru suplinirea funcției a fost anulat. Aceasta în baza unei noi prevederi legislative aprobată în lectură finală la 24 august.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal