S-a dat drept polițist și a „percheziționat” casa unei familii. Un bărbat, trimis pe banca acuzaților

S-a dat drept polițist și a „percheziționat” casa unei familii. Un bărbat, trimis pe banca acuzaților

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, complicele unor pretinși polițiști, a fost trimis pe banca acuzaților pentru atac tâlhăresc în Șoldănești, comis în 2017 asupra unei familii cu copil nou-născut. Indivizii s-au dat drept polițiști atunci când au intrat în locuința cu pricina sub pretextul că victimele ar avea cantități mari de droguri.

Ulterior comiterii infracțiunii, acesta a fost anunțat în căutare, iar după reținere și audiere, i-a fost prezentată învinuirea de uzurpare de calități oficiale, atunci când în noaptea în care a fost comis atacul tâlhăresc, membrii grupului infracțional au pretins că sunt colaboratori ai „Poliției antidrog.”

Potrivit procurorilor, inculpatul a avut rolul de șofer al grupului infracțional, care s-a prezentat aproape de miezul nopții de casa familiei victimă, cu scopul desfășurării percheziției la domiciliu, sub pretextul că victimele ar avea cantități mari de droguri.

„Chiar dacă pretinsele droguri nu au fost găsite, membrii grupului au cerut de la capul familiei suma de 5.000 euro pe care pretindeau că familia i-ar fi avut de la ceremonia recentă de cumetrie. Așa cum victima a opus rezistență, „polițiștii” l-au lovit cu un ciocan și cu armele din dotare, pe diferite părți ale corpului”, se menționează în comunicatul de presă.

De asemenea, aceștia au interogat și fiica familiei, care se afla cu copilul nou-născut într-o cameră separată.În cele din urmă, pretinșii polițiști au deposedat familia de sumele de bani găsite în casă și de telefoanele pe care le avea în folosință. Prejudiciul material total al familiei l-a constituit suma de circa 48.000 lei.

Potrivit procurorilor PCCOCS, la etapa investigării cauzei, inculpatul nu și-a recunoscut vina. Ulterior judecării cauzei penale, pentru comiterea atacului tâlhăresc în calitate falsă de polițist, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 12 ani.

Reamintim, în martie 2020, PCCOCS anunțase despre condamnarea altor doi membri ai grupului infracțional, la 9 și 12 ani închisoare.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
A fost anunțat în căutare internațională pentru jaf și escrocherie. Un moldovean, extrădat din Rusia

A fost anunțat în căutare internațională pentru jaf și escrocherie. Un moldovean, extrădat din Rusia

Au furat telefonul din mâinile unui copilaș dintr-un cărucior. Doi bărbați, cercetați penal pentru jaf stradal

Au furat telefonul din mâinile unui copilaș dintr-un cărucior. Doi bărbați, cercetați penal pentru jaf stradal

Au falsificat peste 10 mii de dolari. Patru tineri, trimiși pe banca acuzaților pentru punerea în circulație a valutei străine false (VIDEO)

Au falsificat peste 10 mii de dolari. Patru tineri, trimiși pe banca acuzaților pentru punerea în circulație a valutei străine false (VIDEO)

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Becul de la AGORA a ajuns și în Parlament! Cum a reacționat deputatul PAS Dumitru Alaiba atunci când i-am înmânat trofeul (VIDEO)
  • 2
    Șoferii, suprinși de închiderea intersecției străzilor Ierusalim și Grigore Vieru. Ce spune Primăria
  • 3
    Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită până pe 15 ianuarie 2022
  • 4
    Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.