Radu Marian, acuzat în plen că organizațiile obștești i-ar achita facturile la servicii comunale. Reacția deputatului (FOCUS)

Radu Marian, acuzat în plen că organizațiile obștești i-ar achita facturile la servicii comunale. Reacția deputatului (FOCUS)

Deputata BCS Inga Sibova îl acuză pe deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Radu Marian că organizațiile obștești i-ar achita facturile la servicii comunale. Acuzația l-a surprins pe parlamentar care a ținut să nege cele invocate. Schimbul de replici au avut loc la ședința Parlamentului din 18 noiembrie când se discutau condițiile de compensare a consumului de gaze naturale și energie termică.

„Colegii m-au informat că Radu Marian locuiește într-o locuință unde toate serviciile sunt achitate de organizațiile obștești. E corect sau nu?”, a spus la ședința din 18 noiembrie, deputata BCS Inga Sibova.

Deputatul a ținut să nege cele spuse. „Eu stau la chirie. Am plătit și plătesc în continuare factura la gaz la fel ca toți cetățenii R. Moldova”, a răspuns Radu Marian.

De altfel, în declarația de avere a deputatului este menționat că acesta nu deține imobile sau spații locative. Și este confirmat că are încheiat un contract de chirie a unei locuințe cu valoarea bunului menționată de 46.000 euro.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
ISTORIE! Leo Messi primește balonul de aur pentru a 7-a oară

ISTORIE! Leo Messi primește balonul de aur pentru a 7-a oară

De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități

De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități

Programul întâlnirilor Nataliei Gavrilița, la Bruxelles

Programul întâlnirilor Nataliei Gavrilița, la Bruxelles

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 3
    O nouă solicitare a lui Robu, amânată. CSM nu a eliberat acordul pentru urmărirea penală în privința unui judecător
  • 4
    Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.