Începând cu anul viitor, 100% din încasările din taxa pentru folosirea drumurilor vor putea fi alocate către bugetele locale, scutirile personale la impozite vor crește, iar scutirile pentru persoanele întreținute vor fi dublate. În același timp, salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar va crește de la 2.200 lei la 3.100 lei. Aceste prevederi se conțin în proiectul de lege privind politica fiscală și vamală pentru anul 2022, aprobat de Guvern.
Proiectul legii privind politica fiscală și vamală prevede:
- alocarea a 100% din încasările din taxa pentru folosirea drumurilor către bugetele locale;
- majorarea cuantumului scutirilor persoanelor fizice de la 25.200 lei la 27.000 lei (scutirea personală), de la 30.000 lei la 31.500 lei (scutirea personală majoră) și de la 18.900 până la 19.800 lei (scutirea majoră pentru soț/soție);
- dublarea scutirii pentru persoanele întreținute (copii) de la 4.500 lei la 9.000 lei;
- majorarea cotei impozitului pe venit reținut la sursa de plată din câștigurile la jocurile de noroc de la 12% la 18%;
- anularea taxei pentru serviciile de telefonie mobilă în mărime de 2,5%;
- anularea scutirii de impozitul pe venit reținut la sursă pentru achizițiile de deșeuri de metale, hârtie, plastic, și altele.
De asemenea se majorează salariul minim pentru personalul din sectorul bugetar de la 2.200 lei la 3.100. Potrivti autorităților această modificare înglobează un număr mare de salariați cu salarii mici.
Totodată, se va reveni la prevederea privind acordarea premiului anual pentru angajații din sectorul bugetar și se majorează clasa de salarizate pentru funcțiile didactice din structurile de asistență psihopedagogică.
Vezi și aceste știri

Deputat PAS: Cred că s-ar putea micșora numărul raioanelor sau s-ar putea forma regiuni. Maia Sandu: Nu am văzut Guvernul că vrea să-și asume o reformă administrativ-teritorială (VIDEO)

Guvernul a aprobat proiectul bugetului de stat pentru 2022. Deficitul bugetar va constitui circa 15 miliarde lei (DOC)

Acordul dintre Guvernul RM și Corporația Financiară Internațională, ratificat de Parlament
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
