Măști de protecție contra gazelor, vândute cu termenul de valabilitate expirat. Erau din perioada URSS

Măști de protecție contra gazelor, vândute cu termenul de valabilitate expirat. Erau din perioada URSS

Un agent economic din Chișinău a ajuns pe mâna oamenilor legii, după ce au fost descoperite în depozite măști de protecție contra gazelor, fabricate în perioada Uniunii Sovietice. Acestea erau vândute în lipsa unor acte de proveniență și cu termenul de valabilitate expirat.

  Ca urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii au stabilit că factorii de decizie ai agentului economic au păstrat, folosit și comercializat măștile de protecție contrar prevederilor „cu privire la protecția civilă” prin care se interzice folosirea averii Protecţiei Civile, schimbarea sau comercializarea ei.

 

Menționăm că, conducătorii unităţilor economice poartă răspundere pentru întreţinerea, păstrarea şi folosirea averii Protecţiei Civile în conformitate cu legislaţia.

 

În acest sens, polițiștii au  ridicat 644 de măști, care,  fiind comercializate, ar fi adus  un venit de peste 32 de mii de lei.  Valoarea totală a prejudiciului cauzat se estimează.

 

Pe acest caz a fost inițiată o cauză contravențională pentru „Achiziţionarea, păstrarea, transportul şi comercializarea ilegală a valorilor material”.

Dacă vinovăția va fi demonstrată, persoanele riscă amenzi de până la 20.000 de lei și confiscarea bunurilor.

 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Pandemia se răsfrânge asupra ecologiei apelor: Recifele de corali din Filipine, acoperite cu măști de protecție (VIDEO)

Pandemia se răsfrânge asupra ecologiei apelor: Recifele de corali din Filipine, acoperite cu măști de protecție (VIDEO)

Ziua Pământului: În 30-45 de ani e posibil să folosim alte măști, unele de oxigen

Ziua Pământului: În 30-45 de ani e posibil să folosim alte măști, unele de oxigen

Ministrul german al Sănătății, în mijlocul unui scandal privind achiziționarea măștilor

Ministrul german al Sănătății, în mijlocul unui scandal privind achiziționarea măștilor

Advertoriale
Dezvoltă vânzările cu livrare în doar două zile cu POS terminale mobile maib

Dezvoltă vânzările cu livrare în doar două zile cu POS terminale mobile maib

De sărbători, la FinComBank, credite pentru nevoi personale fără comision de eliberare!

De sărbători, la FinComBank, credite pentru nevoi personale fără comision de eliberare!

A deschis propria afacere atunci când toate se închideau. Cunoaște istoria Anei Smoleac (INTERVIU)

A deschis propria afacere atunci când toate se închideau. Cunoaște istoria Anei Smoleac (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Majorarea salariilor judecătorilor CCM nu a fost acceptată de Guvern, deși Gavrilița spune că este justificată (VIDEO)
  • 2
    Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană
  • 3
    „O acrobată ce merge pe sârmă.” Maia Sandu, inclusă în clasamentul anual al celor mai influente personalități din Europa
  • 4
    Tensiune între Rusia și Occident. Trei avioane franceze au fost interceptate deasupra Mării Negre
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.