20 de angajați ai ANSA sunt verificați de ANI. Iată ce ar fi încălcat

20 de angajați ai ANSA sunt verificați de ANI. Iată ce ar fi încălcat

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controale în privința a 20 de angajați ai Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), inclusiv din subdiviziuni teritoriale. Aceștia sunt bănuiți de încălcarea regimului jurdic al incomatibilităților. Iată și alte verificări inițiate.

Controalele la ANSA au fost inițiate în săptămâna 15 – 19 noiembrie și vizează angajați și din subdiviziunile teritoriale din Orhei, Căușeni, UTA Găgăuzia, Drochia, Călărași, Soroca, Hâncești, Bălți și Fălești. Aceștia sunt verificați pentru încălcarea regimului jurdic al incomatibilităților.

Pe lâng aceasta, ANI verifiă posibile conflicte de interese în care sunt vizați doi primari din raioanele Dondușeni și Leova, dar și un director de societate pe acțiuni din Cahul.

Totodată, ANI informează că doi consilieri din Lăpușna din raionul Hâncești s-au ales cu câte o amendă pentru depunerea tardivă a declarației de avere și interese personale. Totodată, inspectorii de integritate au depistat diferență substanțială în averea unui vicedirector de spital în mărime de peste 700 de mii de lei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
China ar putea avea 1.500 de focoase nucleare până în 2035. Se produc într-un ritm mult mai rapid decât se credea

China ar putea avea 1.500 de focoase nucleare până în 2035. Se produc într-un ritm mult mai rapid decât se credea

​Incendiu la un mare rezervor de stocare a petrolului în regiunea rusă Briansk

​Incendiu la un mare rezervor de stocare a petrolului în regiunea rusă Briansk

Numărul mediu al salariaților este în scădere. Agricultura și silvicultura, printre domeniile unde s-au înregistrat descreșteri

Numărul mediu al salariaților este în scădere. Agricultura și silvicultura, printre domeniile unde s-au înregistrat descreșteri

Advertoriale
NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 3
    În R. Moldova sunt posibile deconectări de la energia electrică, pe 29 și 30 noiembrie. Precizările ministrului Andrei Spînu
  • 4
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.