Procuratura Generală a Rusiei a transmis în judecată dosarul în care e vizat Veaceslav Platon

Procuratura Generală a Rusiei a transmis în judecată dosarul în care e vizat Veaceslav Platon

Procuratura Generală a Rusiei a trimis în instanța de judecată un dosar penal împotriva lui Veaceslav Platon, acuzat de spălare de bani, scrie TASS. Totodată, instituția a precizat că Platon se ascunde în afara Rusiei, iar extrădarea lui a fost refuzată.

„Procuratura Generală a Federației Ruse a aprobat un rechizitoriu într-un dosar penal împotriva lui Veaceslav Platon. Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunilor în temeiul părții 1 a art. 210 din Codul penal al Federației Ruse (Crearea și conducerea unei comunități criminale), și Partea 3 a Art. 193.1 din Codul penal al Federației Ruse(„Efectuarea de tranzacții valutare pentru a transfera fonduri în valută străină în conturi nerezidente folosind documente falsificate, în proporții deosebit de mari)”.

Totodată, instituția a precizat că Platon se ascunde în afara Rusiei, iar extrădarea lui a fost refuzată.

Potrivit reprezentanților ruși de externe, în cadrul anchetei preliminare că, în perioada iunie 2013 și până la sfârșitul anului 2014, Veaceslav Platon, împreună cu Vladimir Plahotniuc, precum și Alexander Korkin, ultimul arestat mai devreme la Moscova, au dezvoltat un mecanism, pentru retragerea fondurilor clienților din sistemul financiar al Federației Ruse. 

Din schemă făceau parte și directorul trezoreriei BC Moldindconbank S.A., Elena Platon”,  proprietarii unor bănci rusești, Oleg Vlasov, Alexander Grigoriev și Oleg Kuzmin, care și-au oferit instituțiile lor de credit în calitate de instrument pentru comiterea infracțiunii, pe șefii băncilor de trezorerie Rinat Yusupov și Viner Sharipov, precum și avocații Alexei Sobolev și Lev Pakhomo.

„Din iunie 2013 până în mai 2014, au efectuat tranzacții valutare ilegale pentru a transfera fonduri în valută străină din conturile băncilor ruse în conturile bancare ale BC „Moldindconbank” S.A. cu furnizarea de documente falsificate, în valoare de peste 126 de miliarde de ruble”, a raportat Procuratura Generală din Rusia.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ultima Oră! Judecătorii au dispus 30 de zile de arest pentru Veaceslav Platon

Ultima Oră! Judecătorii au dispus 30 de zile de arest pentru Veaceslav Platon

Platon, citat la Procuratura Anticorupție în dosarul Laundromat

Platon, citat la Procuratura Anticorupție în dosarul Laundromat

Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia

Notara Olga Bondarciuc, care ar fi legalizat mai multe acte în scheme ce-i vizează pe Plahotniuc, Șor și Platon, reținută în Belgia

Advertoriale
Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Abonament ACCESIBIL. Creat cu grijă pentru persoanele cu necesități speciale

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

Centrele de inovație și producție ale companiei Herbalife Nutrition obțin o certificare importantă în domeniul sănătății și securității

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

La bancomatele maib cumperi și vinzi valută la cel mai bun curs 24/7

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    După ce a rupt-o, a primit alta nouă. Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, a primit în dar harta României Mari (FOCUS)
  • 2
    Bugetul de stat a ratat încasări de 4,66 miliarde de lei la importul de automobile
  • 3
    Gazprom a preluat controlul reţelei sociale VKontakte, „Facebook-ul rusesc”
  • 4
    Ședința unde se decide soarta candidatei Partidului Șor la Bălți: Dosarul, strămutat la Curtea de Apel
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.