OPINIE | Greșeală sau ba? Ce ar fi urmat dacă Antanas Sniečkus ar fi acceptat încorporarea Kaliningradului în componența Lituaniei

Oleg Serebrian
Oleg Serebrian

Politolog, scriitor

Abordează teme ce țin de societate, cultură, politică internațională.

OPINIE | Greșeală sau ba? Ce ar fi urmat dacă Antanas Sniečkus ar fi acceptat încorporarea Kaliningradului în componența Lituaniei

În 1963, liderul sovietic Nikita Hrușciov i-ar fi propus primului secretar al Partidului Comunist din Lituania, Antanas Sniečkus, ca RSS Lituaniană să preia regiunea Kaliningrad, altfel-zis, nord-estul fostei Prusii, cu capitala ei Königsberg, anexată la 2 august 1945 de URSS și rebotezată în iunie 1946 în Kaliningrad. Lui Hrușciov îi erau dragi modificările frontierelor republicilor unionale. Cu nouă ani mai devreme, în 1954, cedase regiunea Crimeea ucrainenilor, invocând logica geografică. Din punct de vedere practic, părea mai firesc ca Crimeea să se găsească în componența RSS Ucrainene, or peninsula avea comunicare terestră doar cu această republică unională. În 1956, din considerente oarecum similare, Hrușciov decide să lichideze cea de-a 16-a republică unională a URSS – RSS Carelo-Fină, care a fost retrogradată la statutul de republică autonomă în cadrul RSFS Ruse. Era o compensare oferită rușilor pentru pierderea Crimeii, dar și o înlăturare a problemei regiunii Murmansk, care până în 1956 nu avea o frontieră terestră cu restul RSFS Ruse. „Voința oamenilor truditori din Carelia” a fost astfel satisfăcută, iar limba finlandeză dispăruse de pe stema URSS și de pe noile tiraje de bancnote sovietice.

Faptul că problema fostei Prusii Orientale putea fi următoarea preocupare a liderului de la Kremlin era, cumva, în firea lucrurilor. Cred că toți cei care s-au uitat la harta politică a URSS și-au pus întrebarea: din ce motive a ajuns regiunea Kaliningrad/Königsberg anume în componența RSFS Ruse? O explicație univocă și convingătoare nu există. Istoricul britanic Moran McIvor susține că Stalin dorea astfel să „încercuiască” republicile baltice „infidele”, creînd, pentru orice eventualitate, o zonă-tampon între Polonia și Lituania. Anglo-americanii s-au opus la conferințele de la Ialta și Potsdam anexării celor trei republici baltice la URSS și statutul lor juridic către finele anului 1945 rămânea interpretabil.

Liderii SUA și Marii Britanii acceptase încă la Teheran ca Sovietele să anexeze Basarabia, Bucovina de Nord și Carelia, apoi, la Ialta, căzuse de acord cu faptul ca Moscova să primească fostele ținuturi de est ale Poloniei (cu condiția ca polonezii să obțină o recompensă teritorială pe măsură din contul Germaniei), dar la toate cele trei mari conferințe ale aliaților (Teheran, Ialta și Potsdam) și-au menținut poziția neclintită în privința republicilor baltice. Aliații occidentali ai Sovietelor consimțiră la Potsdam ca zona Königsbergului să-i fie cedată URSS, dar nu și Lituania.

Inițial, „Zona Köingsberg“ n-a intrat în componența niciunei republici unionale. Până în aprilie 1946 ea a constituit un fel de „teritoriu unional”, aflat sub administrație militară (istoricul american David Bridges spunea, că între anii 1945 și 1948 nordul fostei Prusii Orientale reprezenta cel mai mare lagăr de concentrare din lume). Abia la 7 aprilie 1946 s-a decis crearea regiunii Königsberg în componența RSFS Ruse. La acel moment, toponimia ținutului încă era germană. Procesul de modificare a denumirilor s-a produs între iunie 1946 și octombrie 1948. În acest răstimp, toate străzile, localitățile, lacurile și râurile regiunii, în total cca 25 de mii de denumiri, au fost „aduse la zi”. Cifra impresionează și nu-i de mirare că la un moment dat ingeniozitatea celor însărcinați cu această misiune secase: se întâmpla ca denumirile să se repete. De exemplu, în regiune există câteva râuri cu numele Krasnaia. Cu denumirea „Bezîmeannaia” (trad. - fără nume) fusese botezate câteva lacuri, râuri, coline și străzi de orașe, inclusiv din capitala administrativă a regiunii, iar unor râuri li se aplicase hidronime deloc potrivite, cum ar fi „Vozdușnaia” (un râu aerian!).

Desigur, aceste râuri, lacuri, înălțimi și localități nu puteau să aibă denumiri istorice rusești, dar... practic toate aveau și denumiri lituaniene. Mai întâi, pentru că până în secolul al XIII-lea teritoriul Prusiei Orientale era populat de tribul baltic al prușilor (de la care și vine denumirea Prusiei), înrudit îndeaproape cu lituanienii. În trecut, mai exact până la mijlocul veacului al XX-lea, teritoriul actualei regiuni rusești Kaliningrad se mai numea Mica Lituanie sau Lituania Prusiană. Chiar dacă deja către secolul al XVI-lea balticii reprezentau doar o minoritate în regiune, Königsbergul, ultima capitală a Ordinului Teuton și prima capitală a Regatului Prusiei, oraș numit de lituanieni Karaliaiučius, a jucat un rol important în istoria culturii lituaniene din perioada renascentistă și modernă. Spre exemplu, prima carte în limba lituaniană n-a fost tipărită în Marele Principat al Lituaniei, așa cum ar fi firesc, ci în Prusia, la Königsberg. Anume aici, în anul 1547, pastorul luteran lituanian Martynas Mažvydas a tradus și tipărit „Cateheza” în limba lituaniană.

Tot la Königsberg, câteva decenii mai târziu, teologul prusian de origine lituaniană Jonas Bretkūnas face prima traducere a Bibliei în limba lituaniană.

Fondatorul literaturii laice lituaniene, Kristijonas Donelaitis (1714 - 1780), s-a născut, a activat și a murit în Prusia. După ce rușii înăbușiseră revolta polono-lituaniană din anii 1863-1864, limba lituaniană fu pusă practic în afara legii în Imperiul Rus. În aceste împrejurări Königsbergul german devine epicentrul mișcării de emancipare națională a lituanienilor. Mulți animatori ai rebeliunii anti-rusești își găsesc refugiu anume în Prusia. La Memel (azi Klaipeda), Tilsit (azi Sovetsk) și Königsberg se publicau cărți și ziare în limba lituaniană, care erau apoi transportate clandendstin de către așa-numiții „knygnešiai” (purtători de cărți) spre general-guvernământul Lituaniei, aflat sub stăpânire rusească.

Către finele secolului al XIX-lea majoritatea covârșitoare a populației Prusiei Orientale era germană ori germanizată, dar în comunitățile rurale izolate din nordul și nord-estul provinciei se mai păstrau zone compacte de vorbitori de limbă lituaniană. Conform recensământului german din anul 1910, lituanienii reprezentau 8,1% din populația provinciei Prusia Orientală (114 mii din cei 1,4 milioane de locuitori). Conviețuirea germanilor și lituanienilor prusieni la începutul veacului trecut e redată în cunoscutul (cel puțin cândva) roman al lui Johannes Bobrowski „Pianele lituaniene” (în traducere rusească «Литовские клавиры», o carte care odinioară se găsea probabil prin toate bibliotecile școlare). De altfel, pentru prima dată am aflat despre lituanienii prusieni anume din romanul lui Bobrowski.  

Dar să revenim la anul 1945, când nordul Prusiei Orientale e anexat la URSS. La 21 octombrie 1944 trupele sovietice trec hotarul Germaniei. Primul sat cucerit de Armata Roșie a fost Nemmersdorf (azi Maiakovskoie, regiunea Kaliningrad). Soarta groaznică a locuitorilor acestei localități („masacrul de la Nemmersdorf“) avuse un ecou puternic în toate provinciile răsăritene germane, generând refugierea în masă spre provinciile centrale și occidentale ale Reich-ului. Nu e de mirare că în mai 1945 cea mai mare parte a populației ținutului, indiferent de faptul dacă erau nemți, lituanieni ori polonezi (mazuri), se refugiase. Partea covârșitoare a celor rămași se aflau în capitală. Generalul Lasch, ultimul comandant al Königsbergului, susține în amintirile sale că în momentul predării orașului (9 aprilie 1945) acolo se mai aflau 110 mii de băștinași (un sfert din populația de până la război a orașului). Dintre aceștia, 75% (!) aveau să fie uciși ori să moară de foame în următoarele luni.

Doar 20 – 25 de mii dintre foștii locuitori ai capitalei Prusiei care nu apucaseră să se refugieze au supraviețuit, fiind evacuați în 1948 în zona sovietică de ocupație din Germania (viitoarea RDG).

Așadar, către sfârșitul anului 1948 în nou-creata regiune Kaliningrad practic nu mai rămăseseră locuitori autohtoni, ținutul fiind repopulat cu persoane originare din diferite părți ale URSS. Majoritatea covârșitoare a noilor veniți erau ruși, dar erau și destul de mulți lituanieni. Conform recensământului sovietic din 1959 populația regiunii Kaliningrad ajunsese la 611 mii de locuitori, dintre care 21,3 mii erau lituanieni. Cam acesta era tabloul demografic al ținutului atunci când liderul de la Kremlin i-ar fi propus șefului comuniștilor lituanieni să preia regiunea. Se zice că răspunsul venit de la Vilnius a fost negativ. Istoricul rus Ilia Dementiev susține că lui Sniečkus i-ar fi fost teamă de faptul, că alipirea regiunii la RSS Lituaniană ar fi modificat puternic structura etnică a republicii. Un alt motiv, foarte plauzibil: nordul fostei Prusii Orientale reprezenta la acea vreme o zonă de adevărat dezastru economic – orașe totalmente ruinate, sute de sate-fantomă, infrastructura devastată. Povara aducerii la normalitate a fostei zone Königsberg ar fi fost prea mare pentru mica republică baltică.

În 1991 Lituania își recăpăta independența, URSS se destrăma și astfel problema nordului fostei Prusii Orientale, devenită o exclavă rusească, s-a „decongelat”. Periodic, între Moscova și Vilnius se iscau neînțelegeri de ordin tehnic, legate cu precădere de conexiunea exclavei cu restul Rusiei. Efectele geopolitice ale „greșelii lui Sniečkus” au devenit evidente îndeosebi după aderarea Lituaniei la NATO și înrăutățirea treptată a relațiilor dintre Occident și Moscova. Pe acest fundal, tot mai mulți istorici și politologi recurgeau la comparații cu perioada interbelică, când Prusia Orientală cu Königsbergul pierduse conexiunea terestră cu restul Germaniei (după ce puterile învingătoare în Primul Război Mondial atribuise Prusia Occidentală polonezilor), devenind un subiect ce otrăvise timp de două decenii relațiile Berlinului cu Varșovia.

Problema regiunii Kaliningrad din perspectivă geopolitică și geostrategică, dar și locul pe care l-a ocupat aceasta în relațiile dintre Moscova și Vilnius între 1945 și 1965, atrage tot mai des interesul istoricilor. Și nu doar al cercetătorilor lituanieni, polonezi sau germani, tradițional sensibili față de subiect, dar și al colegilor lor americani și britanici. Astfel de preocupări s-au accentuat cu precădere după anul 2014, odată cu adâncirea tensiunilor dintre Rusia și Occident.

La Moscova acest interes nu e perceput doar ca o simplă curiozitate academică. În opinia unor politicieni, jurnaliști și comentatori politici ruși, Lituania (în spatele căreia ar sta o Germanie senzitivă față de soarta acestui ținut) ar urmări revizuirea statutului regiunii. „Литва готовит территориальные претензии на Калининградскую область” (traducere din rusă - „Lituania pregătește pretenții teritoriale față de regiunea Kaliningrad”) scria recent (31 octombrie 2021) publicația rusă „Pravda”. „Литва требует от России вернуть Калининград. А как же Клайпеда?” (traducere din rusă – „Lituania îi cere Rusiei să-i întoarcă Kaliningradul. Dar cum rămâne cu Klaipeda?”), se întreba ceva mai devreme jurnalista Ekaterina Tihomirova, făcând aluzie la faptul că lituanienii și-ar fi primit deja în 1945 „porția” lor de Prusie – ținutul Klaipeda (în germană „Memelland”).

Desigur, nu există niciun temei de neliniște, e o alarmă falsă. Lituania nu are capacitatea să pună cumva în pericol suveranitatea Rusiei asupra regiunii, iar întrebările pe care și le dau uneori cercetătorii ori jurnaliștii lituanieni sau germani în legătură cu trecutul și viitorul ținutului sunt de cele mai dese ori retorice, de genul: cum ar fi arătat nordul fostei Prusii Orientale dacă Antanas Sniečkus ar fi acceptat încorporarea regiunii în componența Lituaniei? Probabil că renumitul castel al regilor Prusiei, mândria de odinioară a Königsbergului, n-ar fi fost aruncat în aer. Se prea poate că și cartierul istoric Kneiphof din fosta capitală prusiană ar fi fost restabilit. Sovetskul s-ar fi numit Tilžė, Cerniahovskul – Įsrutis, iar Pravdinskul – Romuva. Casa natală a marelui pictor impresionist german Lovis Corinth n-ar fi fost o ruină, ci un muzeu. Renumita biserică medievală din Arnau, faimoasă pentru frescele ei, ar fi fost restaurată și transformată în una din marile atracții turistice ale țării. Cu timpul, ținutul și-ar fi recăpătat, cel puțin parțial, alura și farmecul de odinioară. Acesta e, desigur, un scenariu idilic, pozitiv.

Dar... putea fi și altfel. Era la fel de posibil ca în 1988-1991 Lituania să fi întâmpinat în această zonă probleme similare celora cu care s-a confruntat Republica Moldova în raioanele ei răsăritene. Kaliningradul era baza flotei baltice a URSS, un fel de Sevastopol nordic. Regiunea era cea mai militarizată din întreg spațiul sovietic. Peste 90% din cei 900 de mii locuitori ai regiunii erau vorbitori de limbă rusă. Ar fi acceptat aceștia să facă parte din Lituania independentă? Ar fi consimțit conducerea militară rusă de la acea vreme să părăsească cel „mai mare portavion” din istorie, cum e numită uneori regiunea Kaliningrad? Prorbabil că nu. Și atunci...

E posibil ca decizia lui Antanas Sniečkus să nu fi fost chiar o greșeală. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
A fost semnat Acordul interguvernamental moldo-lituanian cu privire la conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere

A fost semnat Acordul interguvernamental moldo-lituanian cu privire la conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere

Germania și Polonia ar putea fi sancționate de Comisia Europeană. Ce încălcări au admis statele membre ale UE

Germania și Polonia ar putea fi sancționate de Comisia Europeană. Ce încălcări au admis statele membre ale UE

OPINIE | Prețul victoriei sau cum Stalin a trișat cu bună știre numărul victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial

OPINIE | Prețul victoriei sau cum Stalin a trișat cu bună știre numărul victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pretinde Andrei Năstase la cârma PG? Răspunsul politicianului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Parlamentul se întrunește luni în ședință. Subiectele de pe ordinea de zi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.